Descoperă cele mai populare monumente ale naturii din România:
Cuprins:
Monumente ale naturii din România – cele mai cunoscute obiective turistice
România are multe obiective turistice cunoscute și apreciate, unele dintre ele adevărate minuni ale naturii.
Descoperă și cele mai frumoase rezervații naturale din România.
Ghețarul de la Scărișoara
Peștera Scărișoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din Europa și printre cei mai mari din lume. Este una dintre cele mai impresionante peșteri din țară și printre cele mai cunoscute monumente ale naturii din România.
Peștera Ghețarul de la Scărișoara se găsește pe aria Parcului Natural Apuseni, în localitatea Ghețari, la altitudinea de 1165m.
Cea mai veche gheață de la baza blocului are vârsta de aproximativ 4000 de ani. Astfel, în blocul de gheată s-au stocat ca într-o gigantică enciclopedie a Apusenilor date științifice complexe legate de plante, animale și evoluția climatică.
Pe lângă valoarea știintifică a ghețarului, aceasta prezintă și un interes turistic deosebit datorită unicității și amplorii fenomenului natural.
Intrarea în Peștera Scărișoara se face printr-un impresionant aven, a cărui gură, cu un diametru de 60 m, se deschide în pădurea din marginea platoului. O potecă îngustă săpată în stâncă și câteva scări metalice ancorate în pereți înlesnesc coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în tot timpul anului un strat gros de zăpadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lățime și 17 m înălțime.
Peștera Muierilor
Peștera Muierii sau Peștera Muierilor, așa cum mai este cunoscută, este situată în comuna Baia de Fier, județul Gorj. Peștera are o lungime de aproximativ 3.600 de metri dispusă în 4 niveluri.
La 40 de metri înălțime se află etajul superior amenajat pentru turiști cu o lungime de 573 m, ajunge până la lungimea de 1.228 de metri o rețea de diverticule foarte greu accesibilă. Adevăratele atracții ale peșterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei. Celelalte încăperi sunt Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare și imaginea Stâncii Insângerate denumită astfel în urma scurgerilor oxidului de fier. În Cupola înaltă de 17 m întâlnim o colonie de lilieci.
Cascada Bigăr
Aflată în apropiere de localitatea Bozovici din județul Caraș-Severin, Cascada Bigăr a devenit unul dintre principalele obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița și unul dintre cele mai populare monumente ale naturii din România.
Apa ce curge la cascada Bigăr este bogată în calcar și se varsă în răul Miniș de pe un prag stâncos de circa 8 metri înălțime, acoperit cu mușchi, formând celebra cascadă. Apa iese de sub o stâncă ce are o înălțime de peste 50 de metri. Culorile se schimbă în funcție de razele soarelui și îți dau senzația că ai în față o apa vie, atât este de minunată.
Cascada a devenit foarte populară în ultimii ani, în urma mai multor campanii de promovare și amenajare a zonei. După amenajarea eco-turistică, numărul turistilor s-a dublat. Dacă în perioada 2016-2017 au vizitat cascada 50.000 de turiști, în intervalul 2017-2018, numărul lor ar fi depășit 100.000
Cascada Bigăr devenise înainte să se prăbușească una dintre cele mai cunoscute cascade din România.
Podul lui Dumnezeu
Podul lui Dumnezeu este cel mai mare pod natural din România și al doilea ca mărime din Europa. Podul Natural de la Ponoarele are 30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime. Este unic în lume, fiind singurul pasaj natural deschis traficului rutier, inclusiv de mare tona.
Podul lui Dumnezeu s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate.
Pasajul unic se află în centrul localităţii mehedinţene Ponoare. Este o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin. Podul Natural traversează Valea Pragului.
Sfinxul și Babele
Sfinxul și Babele sunt două dintre cele mai importante obiective din Munții Bucegi și din România, cunoscute atât de turștii români, cât și de cei peste hotare.
Una dintre cele mai populare alternative de a ajunge la Babe și Sfinx o reprezintă telecabina din Bușteni. Aceasta este însă una dintre cele mai aglomarete telecabine de pe Valea Prahovei, mai ales pe timpul verii.
În jurul Sfinxului din Bucegi şi al Babelor s-au născut o mulţime de legende. Unele spun că sunt naturale, altele că ar fi creaţia omului.
Cascada Duruitoarea
Cascada Duruitoarea se află într-o rezervație naturală și este situată în județul Neamț pe teritoriul administrativ al comunei Ceahlău. Denumirea cascadei vine de la zgomotul puternic și continuu pe care îl face căderea apei.
Cascada Duruitoarea este situată la o altitudine 1.270 m și este formată pe Pârâul Rupturii care izvorăște din golul alpin și se varsă în Valea Schitului și apoi în Lacul Bicaz. Cascada are o cădere impresionantă de apă de peste 30 m înălțime.
La baza cascadei se află o scară de lemn pe care se poate urca aproximativ 30m până pe o platforma care fragmentează cascada în două coloane diferite de apă. La primul nivel al cascadei, apele pârâului au săpat marmite fluviale, iar în a doua porțiune apa se formează ca un evantai peste stâncă, de la o înălțime de 5 m.
Vulcanii noroioși
În țara noastră, vulcanii noroioși pot fi întâlniți în mai multe locuri, precum: Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, în anumite zone colinare din Moldova și în Buzău. Toți vulcanii noroioși sunt considerați monumente ale naturii din România, însă la Pâclele Mari și Pâclele Mici din județul Buzău, este zona cea mai spectaculoasă unde se poate observa acest fenomen natural unic.
Vulcanii noroioși sunt asemenea unor movile conice, unor pâlnii cu vârful în sus, care se formează la suprafața pământului prin erupția gazelor naturale ce își croiesc un drum de la adâncimi de aproximativ 3.000 de metri spre suprafața pământului, într-un strat argilos, în combinație cu pânza freatică.
Noroiul din vulcan este împins în permanență de gazele naturale spre gura vulcanilor, de acolo de unde se prelinge pe versanții acestora. Au forma unor pârâiașe ce se usucă treptat și modifică în permanență peisajul.
Grădina Zmeilor
Grădina Zmeilor se află pe dealul Dumbrava, în apropiere de satul Galgau Almașului, în județul Sălaj. Acest monument al naturii din România face parte din Podișul Someșan
Grădina Zmeilor a fost declarată rezervație geologică, datorită unicității sale. Ea se întinde pe o suprafață de 3 hectare.
Formațiunile geologice alcătuite din gresii de culoare cenușiu-gălbuie s-au format prin acțiunile repetate ale aerului (îngheț-dezgheț, vânt, temperatură), apei (spălare, șiroire) și a proceselor gravitaționale (prăbușiri, surpări) desfășurate de-a lungul timpului.
Cazanele Dunării
Cazanele Dunării și masivele Ciucarul Mare, respectiv Ciucarul Mic fac parte din Parcul Natural Porțile de Fier.
Cazanele Dunării poartă această denumire din cauza vârtejelor care se formează la suprafața apei din cauza debitului mare pe care Dunărea îl are în aceste porțiuni stâncoase și înguste. Aici apa pare învolburată și uneori dă impresia că ar fierbe.
Cazanele Dunării au o lungime aproximativ 9 km. În unele locuri, fluviul se îngustează până la 230 m, îngreunând navigația. În acest permietru, Dunărea este mărginită de pereți verticali, stâncoși. În sectorul Cazanelor, viteza de scurgere a apei depășește 5 m pe secundă, iar adâncimea poate atinge 75 de metri.
Descoperă și lista monumentelor UNESCO din România.
Lista cu monumente naturale din România
- Avenul Câmpeneasa
- Avenul din Hoanca Urzicarului
- Avenul Licaș
- Avenul Piciorul Boului
- Blocurile de calcar de la Bădila
- Calcarele cu hippuriți de la Cisnădioara
- Calcarele cu Litothamnius
- Calcarele de Rona
- Calcarul numulitic de la Albești
- Canionul Mihăileni
- Cariera Corabia
- Cascada de apă termală Toplița
- Cascada Duruitoarea
- Cheile Bicazului
- Cheile Văii Mari
- Cheile Zărneștiului
- Chihlimbarul de Buzău
- Cineritele de Nutasca –
- Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplită
- Coloanele de bazalt de la Racoș
- Coloanele de la Limpedea
- Dealul Melcului
- Dealul Petrolea – Cuptoare
- Focul Viu – Lopătari
- Gipsurile de la Leghia
- Grădina Zmeilor
- Granitul de la Albești
- Gresiile de pe Stânca Dracului
- Groapa Ruginoasa – Valea Seacă
- Izbucul Jaleșului
- Izbucul Mătișești
- Izbucul Tăuzului
- Izvoarele Izvernei
- Izvoarele minerale Săcelu
- Izvorul Bătrâna Satul Moisei
- Izvorul și stâncăriile de la Câmana
- Klippa de calcare triasice Pârâul Cailor
- La Grumaji
- Lacul Albastru Baia Sprie
- Lacul Buda
- Lacul Galbena IV
- Lacul Hârtop
- Lacul Hârtop II
- Lacul Hârtop V
- Lacul Iezer
- Lacul Izvorul-Mușeteică
- Lacul Jgheburoasa
- Lacul Mănăstirii
- Lacul Scărișoara Galbenă
- Lacul Ursu
- Lacul Valea Rea
- Lacul Zârna
- Locul fosilifer Aliman
- Locul fosilifer Băiceni
- Locul fosilifer Carhaga
- Locul fosilifer Coruș
- Locul fosilifer Credința
- Locul fosilifer de la Apadia
- Locul fosilifer de la Delinești S
- Locul fosilifer de la Ezeriș
- Locul fosilifer de la Globu Craiovei
- Locul fosilifer de la Petroșnița
- Locul fosilifer de la Soceni
- Locul fosilifer de la Târnova
- Locul fosilifer de la Tirol
- Locul fosilifer de la Valeapai
- Locul fosilifer de la Vama Strunga
- Locul fosilifer de la Zorlențu Mare
- Locul fosilifer Mălușteni
- Locul fosilifer Movila Banului
- Locul fosilifer Nisipăria Hulubăț
- Locul fosilifer Ormeniș
- Locul fosilifer Purcăreni
- Locul fosilifer Seimenii Mari
- Locul fosilifer Suslănești
- Masa Jidovului
- Masivul de sare de la Sărățel
- Moara Dracului
- Muntele de sare Praid Co
- Muntele de Sare Slănic Prahova
- Peștera – Cocora
- Peștera Arnăuților
- Peștera Bârlogul Ursului
- Peștera Boiu Mare
- Peștera Caprelor
- Peștera Cizmei
- Peștera Clopot
- Peștera Comarnic
- Peștera cu Lac
- Peștera cu Oase de la Poiana Botizii
- Peștera cu Perle
- Peștera din Piatra Ponorului
- Peștera din Valea Cobășelului
- Peștera Farcu
- Peștera Gura Dobrogei
- Peștera Gura Plaiului
- Peștera Iedului
- Peștera Igrița
- Peștera La Adam
- Peștera Lazului
- Peștera Liliecilor
- Peștera Liliecilor (Rucăr-Bran)
- Peștera Limanu
- Peștera Măgurici
- Peștera Mare de pe Valea Firei
- Peștera Martel
- Peștera Muierilor
- Peștera Munteanu – Murgoci
- Peștera Munticelu
- Peștera Osoi
- Peștera Pagodelor
- Peștera Popovăț
- Peștera Răteiului
- Peștera Rac
- Peștera Șugău
- Peștera Toșorog
- Peștera Vârfurașu
- Peștera Vălenii Șomcutei
- Peștera Vacii
- Peștera Valea Bistrița
- Peștera Valea Cetății
- Peștera Valea Morii
- Piatra Albă „La Grunj”
- Piatra Andreaua Satul Sohodol
- Piatra Biserica Dracilor
- Piatra Buha
- Piatra Corbului (Roșia Montană)
- Piatra Despicată
- Piatra Teiului
- Piatra Țibăului
- Piatra Varului
- Pietrele Moșu și Baba
- Pietrele Roșii
- Pintenii din Coasta Jinei
- Piramidele din Valea Stăncioiului
- Plaiul Hoților Sinaia
- Podul natural de la Grohot
- Punctul fosilifer Cârligata
- Punctul fosilifer La Runc
- Râpa cu păpuși
- Râpa Neagră
- Râpa Verde
- Reciful Neojurasic de la Topalu Satul
- Rezervația
- Rezervația geologică de la Sâncrăieni
- Rezervația naturală Comarnic
- Rozeta de piatră de la Ilba
- Sarea lui Buzău
- Sfinxul Bănățean
- Sfinxul Lainicilor
- Stânca bazaltică de la Rupea
- Vulcanii noroioși „La Gloduri”
- Vulcanii Noroioși de la Băile Homorod
- Vulcanii noroioși de la Filiaș
- Vulcanii noroioși de la Hașag
- Zăvoaiele Borcutului