Moșii de iarnă 2023 se prăznuiesc spre sfârșitul lunii februarie și marchează începutul Sâmbetelor Morților, care se încheie în Săptămâna Mare, după care urmează Paștele 2023.

Când sunt Moșii de iarnă 2023

În acest an, Moșii de Iarnă 2023 pică sâmbătă, pe 18 februarie, zi numită și Sâmbăta Morților.

Această dată este fix înainte de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, cunoscută și sub numele de Lăsatul Secului de Carne pentru intrarea în Postul Paștelui, serbată anul acesta pe 18 februarie 2023.

Moșii de iarnă sunt, de fapt, o rânduială a Bisericii Ortodoxe Române și se face cu scopul de a-i pomeni pe cei trecuți la cele veșnice. Este ziua cunoscută și ca Sâmbăta Morților, iar ritualul prevede ca în fiecare biserică să se oficieze Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului.

În această zi se spun rugăciunile înălțate de către cei vii pentru odihna veșnică a celor dispăruți și pentru iertarea păcatelor lor.

Biserica a ales zile speciale din an în care să le amintească credincioșilor de datoria pe care o au față de străbuni.

Pomenirea morților la români

Pe lângă Moșii de iarnă, în Biserica ortodoxă sunt și alte sâmbete dedicate celor adormiți.

Nicușor Dan, plângere pentru trei infracțiuni împotriva Elenei Lasconi la DIICOT, în scandalul imaginilor cu Coldea
Recomandări
Nicușor Dan, plângere pentru trei infracțiuni împotriva Elenei Lasconi la DIICOT, în scandalul imaginilor cu Coldea
  • Moșii de primăvară – sâmbăta din preajma Mucenicilor;
  • Moșii de vară – sâmbăta dinaintea Rusaliilor;
  • Moșii de toamnă – prima sâmbătă din luna noiembrie;
  • Moșii de iarnă – sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne.

Ce se dă de pomană de Moșii de iarnă 2023 sau Sâmbăta Morților

Moșii de iarnă în 2023. Ce se împarte de Sâmbăta Morților
De Moșii de Iarnă 2023, creștinii dau de pomană

La biserică se duc, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticlă cu vin, pomelnicul în care se trec numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. Acum se împart, pe lângă bucate alese, și blide, vase noi cu mâncare.

Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe.

Moșii de iarnă se mai numesc și Moșii de piftii sau Sâmbăta Piftiilor. În această zi se dau de pomană piftii. Din bătrâni se spune că dacă n-ai mâncat piftiile în această zi, a doua zi trebuie să le arunci, astfel vor veni friguri în timpul verii.

Imaginile cu Nicușor Dan și Victor Ponta publicate de Elena Lasconi, analizate de un profesionist: „Una singură, modificată digital pentru a părea două fotografii diferite”
Recomandări
Imaginile cu Nicușor Dan și Victor Ponta publicate de Elena Lasconi, analizate de un profesionist: „Una singură, modificată digital pentru a părea două fotografii diferite”

Ce se dă de pomană in Muntenia de Sâmbăta Morților

În Muntenia încă se mai păstrează obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.

Ce se dă de pomană în Banat de Moșii de iarnă

În Banat, înainte de a pleca la biserică, femeile merg la cimitir pentru a tămâia mormintele. După slujba de Moșii de iarnă, femeile împart pomeni, printre care și vase cu cotoroage, un fel de mâncare făcut din afumătură de porc. Pe vremuri, se obișnuia pe la sate să se organizeze hore, iar la oraș, bâlciuri și baluri. De asemenea, se dă de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt. În plus, în pachete se pune şi friptură de porc.

Ce se dă de pomană în Bucovina de Sâmbăta Morților

În Bucovina, pachetele pentru pomană conţin obligatoriu plăcinte cu brânză şi se împart familiilor necăjite, care au mulţi copii.

Ce se dă de pomană in Transilvania de Moșii de iarnă

În Transilvania se păstrează obiceiul ca pachetele duse la biserică să conţină, pe lângă vinul şi coliva obligatorii, bucatele preferate de cei pentru care se face pomană. Plus o prăjitură cu specific local, numită „pupi” (un chec cu mere).

Ce crede un român din Belgrad despre politicienii din țară: „Ponta se sărută cu Vucic, dar nu zice de românii de aici, Simion s-a folosit de noi!” | VIDEO
Recomandări
Ce crede un român din Belgrad despre politicienii din țară: „Ponta se sărută cu Vucic, dar nu zice de românii de aici, Simion s-a folosit de noi!” | VIDEO

Obiceiuri și tradiții de Moșii de iarnă

Credincioşii care fac pomeniri de Moșii de iarnă 2023 trebuie să meargă la biserică de dimineaţă, ca să participe la Sfânta Liturghie. Abia după această slujbă se oficiază şi parastasul. Apoi, familia merge la cimitir, unde trebuie să aprindă cel puţin două lumânări.

În Muntenia încă se mai păstrează obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.

Nu se fac nunţi de Moșii de iarnă

Conform tradiţiei creştin ortodoxe, odată cu Lăsatul secului de carne, cununiile religioase ar trebui să fie interzise. Noul sezon al nunţilor se va deschide după Duminica Tomii (a doua duminică după Paște).

Descoperă și când nu se fac nunți în 2023.

Ce nu se face de Sâmbăta Morților

De Sâmbăta Morților nu se lucrează și nu se spală. Potrivit superstițiilor, femeile care încalcă tradiţia şi lucrează în această zi sunt pedepsite să tremure ca piftia şi „li se întoarce pomana” pe care au dat-o.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pentru prima dată, JD Vance, vicepreședintele SUA, care l-a susținut indirect pe Călin Georgescu, a transmis un mesaj în limba română care a stârnit revoltă: „Nu nu sunt în acord cu...”
Viva.ro
Pentru prima dată, JD Vance, vicepreședintele SUA, care l-a susținut indirect pe Călin Georgescu, a transmis un mesaj în limba română care a stârnit revoltă: „Nu nu sunt în acord cu...”
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
IT-iștii români, panicați de căutarea unui nou job după concediere: „Îmi iau salopetă, bocanci și mă fac zugrav”
Adevarul.ro
IT-iștii români, panicați de căutarea unui nou job după concediere: „Îmi iau salopetă, bocanci și mă fac zugrav”
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI