De ce apare mucegai în borcanul cu gem

Mulți dintre noi avem măcar un borcan de gem sau dulceață în cămară sau în frigider și majoritatea apreciază măcar un sortiment de gemuri pe care abia așteaptă să-l consume cu unt sau cu clătite. Așa că, în mod firesc, nimănui nu-i convine ca atunci când își deschide borcanul preferat de gem să constate că are mucegai la suprafață.

Mucegai în borcanul cu gem apare atunci când sporii de mucegai intră în contact cu umiditatea din interiorul borcanului de gem. Acest lucru se întâmplă cel mai adesea cu un borcan care a fost deschis anterior sau în cazul în care borcanele nu au fost sterilizate corespunzător înainte ca dulceața să fie turnată și sigilată.

Sporii de mucegai sunt prezenți în aerul din jurul nostru, în cantitate mică. Asta înseamnă că de fiecare dată când deschideți borcanul expuneți conținutul acestuia la sporii de mucegai. Aceștia sunt atrași de umiditate, așa că dacă gemul a început să se condenseze sau a depășit timpul de depozitare, va dezvolta o peliculă subțire de apă. Acesta este locul perfect pentru ca mucegaiul să crească și să prospere.

Sporii de mucegai sunt peste tot și sistemul imunitar uman îi poate face față până la un anumit nivel. Totuși, este bine să evitați alimentele contaminate.

Mucegai în borcanul cu gem

Mai poți mânca gemul din borcan dacă are mucegai la suprafață?

Anumite tipuri de mucegai, inclusiv soiurile care cresc în gem și produse similare, au potențialul de a produce micotoxine. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, micotoxinele pot provoca o varietate de efecte adverse asupra sănătății, care variază de la toxiinfecție acută, la efecte pe termen lung, cum ar fi deficiența imunitară și, în cazuri extreme, cancerul.

Chiar dacă tipul de mucegai din borcanul cu gem nu conține micotoxine, poate duce totuși la probleme de respirație sau mai rău, mai ales dacă aveți o alergie la mucegai.

Trebuie să fiți deosebit de atenți cu mucegaiul din borcanul de gem, mai ales dacă aveți un sistem imunitar slăbit sau faceți parte din grupe de risc, cum ar fi persoanele în vârstă, femeile însărcinate, copiii mici și sugarii sau cei care suferă de boli grave. Pentru aceștia consumul oricărui aliment cu mucegai se poate transforma într-o problemă de sănătate.

Cu toate acestea, în ceea ce privește mucegaiul din borcanul cu gem și consumul gemului după înlăturarea mucegaiul de la suprafață pare a fi o alegere foarte personală. Unii oameni nu par deloc deranjați de acest lucru. Sporii de mucegai sunt de obicei doar pe suprafață și, în teorie, după ce îndepărtăm bucata de mucegai și aproximativ încă un centimetru de gem în plus, ar trebui să putem consuma un gem fără mucegai.

Dar, în realitate, restul borcanului are acum spori de mucegai pe sticla din interior. Așadar, orice borcan mucegăit de dulceață este practic compromis și, din păcate, nu mai este bun de mâncat.

Cum să eviți apariția mucegaiul în borcanul cu gem

Există mai multe modalități de a preveni mucegaiul, iar unele dintre ele au legătură cu modul în care depozitați gemul, cât de curate sunt borcanele și modul în care manipulați dulceața după deschiderea borcanelor.

Sterilizați întotdeauna borcanele

Primul pas pentru a avea un gem bun pe termen lung este curățarea și sterilizarea borcanelor. Toate acestea asigură mai multe lucruri:

  • că nu sunt prezenți spori sau bacterii în sau pe borcane
  • ermetizarea pe care o face gemul fierbinte va fi foarte puternică
  • borcanele nu vor crăpa

Toate acestea ar trebui făcute în ziua în care faceți dulceață și puteți chiar să uscați borcanele în cuptor după clătirea finală. Asigurați-vă că verificați capacele pentru orice resturi de mâncare rămase, acestea se ascund uneori acolo.

Păstrați un capac etanș pe borcan

Când închideți gemul pentru prima dată, căldura va sigila capacul. Dar după ce ați deschis gemul, asigurați-vă că îl închideți corect de fiecare dată.

Verificați părțile laterale ale capacului pentru a vă asigura că nu există bucăți de gem pe exterior. Pot începe cu ușurință să crească mucegai și să contamineze interiorul.

Folosiți întotdeauna ustensile curate când scoateți gemul

Când scoți gemul pe care îl întinzi pe o bucată de pâine și unt, asigură-te că folosești o ustensilă curată. Prin curat se înțele că nu a fost folosit pentru un alt aliment înainte.

Nu linge niciodată lingura sau cuțitul de gem, dacă o bagi înapoi în gem. Chiar dacă este borcanul tău cu dulceață, aduci bacterii în dulceața anterior curată și astfel obții o creștere a mucegaiului.

Păstrați dulceața într-un loc răcoros, întunecat și uscat

Când depozitați gemul, unde și cum îl depozitați este foarte important. În teorie, gemul poate rezista până la 2 ani nedeschis, dacă este păstrat corespunzător. Dar puteți reduce dramatic această perioadă ținând-o într-un loc cald sau umed.

Așa că depozitați borcanele de gem într-o cămară întunecată și uscată. Frigiderul este o opțiune și mai bună, dar probabil că nu aveți suficient spațiu pentru întregul lot.

Temperatura rece este cea mai bună modalitate de a preveni răspândirea bacteriilor și de a preveni condensarea interiorului borcanului, producând astfel umiditate. Iar un spațiu uscat de depozitare asigură că nu se va dezvolta mucegai și pe exteriorul borcanelor.

Pe scurt, dulcețurile sunt menite să păstreze bine și pentru o lungă perioadă de timp. Păstrați-le în mod corespunzător, vă veți putea bucura de ele luni, chiar și ani.

Este bine de menționat faptul că, chiar și ținând cont de aceste lucruri, există riscul să mai apară uneori mucegai, pentru că sporii se găsesc efectiv în aer, arată site-ul foodiosity.com.

Cum sterilizezi corect borcanele pentru gem

Sterilizarea corectă a borcanelor pentru gem este esențială pentru a preveni contaminarea cu mucegai și pentru a asigura o păstrare sigură a alimentelor. Iată ce poi să faci pentru a steriliza borcanele acasă:

Materiale necesare:

  • Borcane și capace noi sau în stare bună
  • Un recipient mare și adânc
  • Un prosop curat
  • Un clește pentru borcane sau o pereche de mănuși de bucătărie
  • O sită sau un suport pentru borcane
  • Un ceaun sau un alt vas pentru pregătirea gemului sau conservelor
  • Folosește borcane și capace noi sau în stare bună. Asigură-te că nu au crăpături sau fisuri.
  • Spală borcanele și capacele în apă caldă cu săpun și perie de spălat vase pentru a îndepărta orice reziduuri. Clătește-le bine.
  • Asigură-te că nu există niciun fel de reziduuri de alimente sau detergenți rămași în borcane.

Există două metode principale pentru a steriliza borcanele:

Sterilizarea la cuptor

Încălzește cuptorul la 120°C. Așază borcanele cu gura în sus pe o tavă în cuptor pentru aproximativ 10-15 minute. Scoate borcanele folosind cleștele sau mănușile de bucătărie.

Sterilizarea cu apă fiartă

Umple un vas adânc cu apă și adu-l la punctul de fierbere. Așază borcanele și capacele în apă fierbinte timp de 10-15 minute. Folosește o sită sau un suport pentru borcane pentru a le scoate din apă.
Așază borcanele pe un prosop curat și lasă-le să se usuce complet.

Cum umpli borcanele

Umple borcanele cu gemul sau dulceața pregătită, asigurându-te că nu există bule de aer și că există un spațiu adecvat între conținut și capac.

Pune capacele pe borcane și înșurubează-le, dar nu prea strâns.

Dacă vei păstra gemurile sau conservele pentru o perioadă mai lungă de timp, poți să le supui unui proces de conservare în apă fierbinte. Așează borcanele într-un vas mare, acoperă-le cu apă și lasă-le să fiarbă timp de încă 10-15 minute.

După procesul de conservare, scoate borcanele și lasă-le să se răcească complet.

Etichetează borcanele cu data și tipul conținutului. Depozitează-le într-un loc răcoros și întunecat.

Descoperă cele mai bune rețete de gemuri și dulcețuri pentru iarnă.

Cum faci un gem delicios

  • Alege fructe proaspete, coapte și de calitate pentru a obține un gust intens și bogat.
  • Respectă rețeta și proporțiile de zahăr specificate, deoarece acestea influențează nu doar dulceața, ci și textura și durata de păstrare a gemului.
  • Adaugă puțin suc de lămâie în gem pentru a evidenția aromele fructelor și pentru a ajuta la conservarea culorii naturale a acestora.
  • Dacă ai timp, lasă fructele să stea în zahăr peste noapte înainte de a găti gemul. Acest lucru ajută la eliberarea sucului din fructe și intensifică aromele.
  • Experimentează gemul cu condimente precum scorțișoara, vanilia sau cuișoarele pentru a adăuga complexitate aromelor.
  • Fierbe gemul la foc mic pentru a evita arderea sau caramelizarea excesivă a zahărului. Amestecă des pentru a asigura o distribuție uniformă a căldurii.
  • În timpul fierberii, va apărea o spumă la suprafața gemului. Scoate această spumă cu o lingură sau o spumieră pentru a obține un gem mai clar și mai curat.
  • Pentru a verifica dacă gemul este gata, pune o picătură pe o farfurie rece. Dacă se își menține forma, este gata.

Sursă foto – Shutterstock.com.

Urmărește-ne pe Google News