Cei doi specialiști susțin că munca de acasă, foarte practicată în ultimele săptămâni din cauza pandemiei de coronavirus și a măsurilor restrictive luate de autorități, presupune foarte puțină mișcare. Iar acest neajuns poate avea consecințe dintre cele mai serioase asupra sănătății, putând provoca chiar și decesul, mai ales în cazul persoanelor cu afecțiuni preexistente și cu o condiție fizică precară.

Este foarte clar că, dacă nu vom lua măsuri, munca de acasă va duce la decese, din cauza lipsei de mișcare.

Profesorul Rüdiger Reer, pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung:

De aceea, Rüdiger Reer declară că nu este adeptul înăspririi măsurilor de distanțare socială luate deja de autorități. ”S-ar putea ajunge în situația ca oamenii să nu moară de Covid-19, ci din cauza problemelor cardiace, care se vor agrava în lipsa mișcării. Nu ne permitem să limităm un risc, dar să maximizăm un altul”, a declarat profesorul pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Cei doi specialiști susțin că foarte mulți oameni nu parcurg zilnic, în mod obișnuit, mai mult de 500 de metri pe jos și că această distanță, și așa prea scurtă, s-a redus astăzi foarte mult, din cauza restricțiilor de circulație și a posibilității de a lucra de acasă.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

În plus, pentru că sunt obligați să-și petreacă timpul între patru pereți, foarte mulți oameni cedează tentației unor obiceiuri nesănătoase: mănâncă mai mult decât de obicei, consumă cantitați considerabile de alcool și tutun. Combinate cu lipsa de mișcare, acestea pot provoca probleme de sănătate serioase, le pot agrava pe cele preexistente și, în cele din urmă, pot duce la deces.

În acest context, profesorii Rüdiger Reer și Herbert Löllgen susțin că întreruperea lucrului din jumătate în jumătate de oră, ridicarea de pe scaun și practicarea unor minime exerciții fizice (elemente ușoare de gimnastică, urcarea și coborârea scărilor, alergare ușoară în jurul locuinței) ne pot menține cât de cât în formă și ne feresc de neplăceri.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI