În Suedia trăiesc cele mai multe femei bisexuale din întreaga lume. Potrivit studiului, nordicii excelează la capitolul frumuseţi feminine, aici aflându-se cele mai frumoase blonde.
Nimeni nu-i intrece pe brazilieni, al căror act sexual durează cel mai mult -în medie, 30 de minute.
Totalizând o medie de 20,4 parteneri activi sexual toata viaţa, Noua Zeelandă se laudă cu cele mai uşuratice femei din lume, în timp ce în Austria se află cei mai mulţi bărbaţi „depravaţi”.
Statistica mondială arată că bărbaţii din Germania sunt cei mai dezgustători iubiţi din lume, potrivit OnePoll.com, iar această concluzie reiese dintr-un sondaj la care au participat femei din 20 de ţări. Motivul pentru care au fost catalogaţi astfel aceşti masculi este acela că miros urât.
În Spania trăiesc cei mai buni amanţi din toată lumea. În această ţară, înainte de a merge la culcare, 63% dintre masculii între 35 si 44 de ani au chef de sex, 52% se simt excitaţi după ce se întorc de la o petrecere şi doar 24% din aceştia nu au chef să facă dragoste cu iubitele lor…
Thailanda este de compătimit, pentru că este ţara cu cele mai scurte partide de sex din lume, dar Grecia „arde”, pentru că este foarte încinsă din punct de vedere sexual, fiind ţara cu cei mai excitaţi oameni de pe mapamond, după cum dezvăluie un sondaj realizat de Durex.
Australia se poate lăuda cu femeile cu sânii cei mai mari – 40% din populaţia feminină cumpără sutiene cu dimensiunile cupei DD sau chiar mai mari. Câteva companii care produc sutiene au introdus şi marimea K pentru a le mulţumi pe „generoasele” australience.
În Indonezia, de 7 ori pe an, la o sărbătoare numită „Pan”, indonezienii participă la un pelerinaj la muntele sfânt din Java şi fac sex cu o altă persoană decât partenerul oficial. Dacă fac amor cu aceeaşi persoană de 7 ori, ei cred că li se vor îndeplini toate dorinţele.
Japonia este lider în ceea ce priveşte orgia cea mai mare din lume, cu o participare de 500 de persoane. Zona Harajuku din Tokyo este celebră în toată lumea pentru moda fetish.
În SUA, mai precis în San Francisco, se află cel mai mare magazin de prezentare din lume cu produse sado-maso – The Folsom Street Fair, iar orasul Tel Aviv din Israel este considerat „capitala-bordel a lumii”.
Locuitorii din Upminster sunt cei mai „perverşi” din Anglia, pentru că ţin la starea de bine a vieţii lor sexuale, cheltuind foarte mulţi bani pe jucării sexuale şi DVD-uri porno.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!