Majoritatea eroilor pe care îi cunoaștem sunt ființe extraordinare, înzestrate cu puteri magice și purtând pe umeri o capă care flutura în vânt. Exista însa și eroi în carne și oase, ca mine și ca tine, care uneori s-au înșelat, dar alteori au descoperit lucruri mărețe.

Nadia Comaneci a fost unul dintre ei. Superputerile ei au fost extraordinara condiția fizică, spiritul de competiție și perseverența în antrenamentele zilnice. Datorita lor a devenit prima gimnastă care a luat nota 10 la Jocurile Olimpice.

Nadia Comaneci nu numai ca este considerată cea mai mare gimnastă din istorie, dar a făcut milioane de oameni din toata lumea să se îndrăgostească de acest sport.

 
 

Urmărește-ne pe Google News