După ce probleme serioase de sănătate au determinat-o să-şi întrerupă turneul de promovare a ultimului său album, „Still Unforgettable”, cântăreaţa, câştigătoare a nouă premii Grammy, se întoarce pe scenă într-o serie de concerte care include şi Bucureştiul.
„Still Unforgettable”, albumul lansat pe 9 septembrie anul trecut, a câştigat în 2009 două premii Grammy, pentru cel mai bun album tradiţional de muzică pop şi pentru cel mai bun acompaniament instrumental. Acest album este, totodată, şi cel care i-a adus lui Natalie Cole premiul pentru cel mai bun artist de jazz din partea NAACP (care răsplăteşte artiştii de culoare care au reuşit să obţină performanţe notabile în muzică, film, televiziune sau literatură).
Biletele pentru concert pot fi cumpărate de pe www.eventim.ro, www.bilete.ro, www.vreaubilet.ro, de la casa de bilete a Sălii Palatului, din reţeaua magazinelor Germanos din întreaga ţară (260 de locaţii), din librăriile Cărtureşti (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Suceava, Constanţa), din magazinul Muzica, Unirea Shopping Center, magazinele Vodafone din ţară (113 locaţii).