Venus este cea mai strălucitoare planetă a sistemului solar și vine cu o vibrație feminină, optimistă și benefică. În traversarea semnului Pești aduce cu sine un sentimentalism dus la cote extreme, pune amprenta pe relațiile profunde, cu încărcătură emoțională puternică și afecțiunea, partea sentimentală, poate căpăta o latură mistică. Iată cum influențează Venus în Pești toate zodiile, în funcție de sectorul astrologic pe care se petrece tranzitul!

Berbec

Tranzitul lui Venus prin Pești le aduce nativilor Berbec un partener pe care este posibil, fie să-l întâlnească prin intermediul prietenilor, fie să facă parte chiar din cercul lor de prieteni și până acum să fi fost ignorat. Cei care se află într-o relație se vor apropia mai mult de partener și vor trăi momente minunate alături de acesta.

Taur

Venus, guvernatorul zodiei Taur, în tranzit prin semnul Pești le aduce acestor nativi șanse importante în carieră. Este momentul în care vor excela și vor fi pe măsură recompensați, este momentul afirmării și al recunoașterii meritelor. Și pentru că le patronează zodia, nativii Taur vor avea ocazia să-și consolideze relația de cuplu, să devină mai romantici, sau să înceapă o nouă poveste de dragoste cu un partener întâlnit într-o călătorie sau care se află în străinătate.

Citește mai departe pe unica.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News