Cititorii care vor să afle mai multe informaţii despre cazurile prezentate pot suna la tel.: 021.203.08.50
Libertatea nu îşi asumă responsabilitatea pentru conoeinutul scrisorilor primite de la cititori
„La vârsta de 6 luni am fost abandonată de propria mamă într-un centru de plasament, dar pe bunica mea n-a lăsat-o inima să mă ştie acolo, aşa că m-a luat la ea acasă. M-a crescut, m-a educat, a fost pentru mine şi mamă, şi tată, numai că, la începutul acestui an, Dumnezeu a vrut ca ea să vină la El. E foarte greu fără ea, îmi lipseşte enorm, dar trebuie să fiu tare şi să merg mai departe pentru cele două fetiţe ale mele, de 5, respectiv 9 ani. Cea mică este la grădiniţă, iar cea mare este în clasa a III-a. Mi se rupe sufletul când le văd că nu au cu ce să se încalţe sau să se îmbrace. Locuim într-o casă care cade pe noi, iar singurul venit este ajutorul social de la primărie, de 302 lei. Rugămintea mea este să ne ajutaţi să ne refacem măcar o cămăruţă în care să putem sta toate trei. O ducem foarte greu cu banii, uneori nu am din ce să le iau de mâncare, aşa că orice ajutor din partea dumneavoastră e bine-venit, de la haine, alimente, materiale de construcţii sau bani. Mihaela Pârvu, comuna Ulmeni, judeţul Călăraşi”
Cititorii care vor să afle mai multe informaţii despre cazurile prezentate pot suna la tel.: 021.203.08.50
Libertatea nu îşi asumă responsabilitatea pentru conoeinutul scrisorilor primite de la cititori