Nu îmi găsesc de lucru din cauză că sunt… prea frumoasă

Deși nu cred în farmece sau în alte științe oculte, am ajuns la concluzia că sunt o femeie blestemată! Altfel nu se explică faptul că nu reușesc să îmi găsesc un serviciu fără ca șeful sau chiar patronul firmei să nu se dea, mai devreme sau mai târziu, la mine. De când am terminat Facultatea de științe Economice, în urmă cu patru ani, am avut opt joburi, și de fiecare dată m-am confruntat cu una și aceeași problemă: am fost hărțuită sexual! E drept că nu sunt o domnișoară sclifosită și simandicoasă, însă nici să accept avansurile unui bărbat numai fiindcă îmi este superior în funcție nu pot. Am și eu demnitatea mea…

Prima dată, am lucrat ca secretară. Abia ieșită de pe băncile facultății, mi-a fost greu să găsesc un post de contabil, așa că, decât să îngroș rândurile șomerilor, am ales să mă angajez ca secretară la o firmă de import-export.

În timpul interviului, am observat că directorul, care se ocupa personal de alegerea subalternei sale, îmi cam arunca ocheade. în afară de asta, m-a iscodit și în legătură cu disponibilitatea de a lucra peste program sau în weekend. însă nu am bănuit totuși ce se ascunde de fapt în spatele acestor întrebări aparent firești la un interviu pentru angajare. De abia peste vreo lună de când lucram pentru Manole, cum se numea șeful meu, am intrat la idei, mai exact atunci când m-a chemat la el în birou și m-a abordat direct:

Recomandări

Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”

— Flori, eu sunt mulțumit de tine. îți faci bine treaba. Așa că aș vrea să te cunosc mai bine, să explorăm împreună și alte laturi ale relației dintre un bărbat și o femeie. înțelegi ce spun?

De înțeles, înțelegeam exact ce spunea Manole, însă nu îndrăzneam să mă gândesc mai departe, căci deja mi-era clar ce urmărea. Simțeam privirile lui hulpave fixate pe pulpele mele lucioase, așa că am încercat să fac pe proasta:

— șefu, cum adică să explorăm? Ce înseamnă asta? Adică să ne uităm împreună la un film pe canalul Explorer?

Manole a făcut deodată ochii mari. Probabil și-a spus în sinea lui că sunt chiar proastă. Dar nu-mi păsa. Tot ce doream era să îl resping fără să îi rănesc sentimentele, ceea ce însă avea să se dovedească imposibil până la urmă. Pentru că directorul s-a aplecat tacticos la urechea mea și mi-a șoptit:

— Flori, vreau să fim împreună, să formăm un cuplu și în afara serviciului. Acum înțelegi?

Evident că nu puteam să pretind în continuare că nu pricep ce vrea de la mine, așa că am fost nevoită să îl resping. și am făcut-o într-un mod elegant, consider eu:

— șefu’, mă simt măgulită de propunere, însă eu sunt încă o puștoaică, în timp ce dumneavoastră sunteți de o seamă cu tata…

Recomandări

Tarom a vândut 7 avioane cu elice și a primit pentru ele 10 milioane de dolari de la o companie aeriană din Caraibe

Din ziua aceea, nu am mai avut viață cu Manole. M-a persecutat încontinuu, s-a purtat atât de urât cu mine și mi-a vorbit atât de necuviincios, încât, în cele din urmă, mi-am dat demisia. Credeți-mă, numai când îl vedeam cu câtă dușmănie mă privea pe sub sprâncene și mi se zburlea părul, zău așa! Am părăsit așadar firma cu un gust amar, dar, spre norocul meu (cel puțin așa credeam atunci…), am găsit foarte rapid un alt post de secretară. Nici nu mă gândeam atunci că voi avea parte de o experiență asemănătoare celei de la primul loc de muncă. însă așa a fost…

Șef îmi era, la firma de construcții la care mă angajaseam, un bărbat căsătorit, la vreo 40 de ani. Faptul că Dorian, cum se numea, avea soție și copii mă bucura, pentru că era – în opinia mea – o garanție a faptului că omul era serios și nu avea să se dea la mine. însă mă înșelam: s-a dat! și nu ca Manole, care a pus problema într-o manieră cât de cât firească. Nu!

La nici trei luni de la angajare, Dorian, care până atunci nu dăduse niciun semn că ar fi interesat de o relație cu mine, s-a năpustit asupra mea în miezul zilei, fără să spună nimic, și m-a sărutat cu forța. Luată prin surprindere, n-am apucat să mă opun în primă fază, însă apoi m-am zbătut și am scăpat din strânsoarea mizerabilului. Necăjit că m-am smuls din brațele sale, Dorian s-a răstit la mine în timp ce pe chipul său se citea o imensă furie:

Recomandări

Putin amenință cu armele nucleare, dar va apăsa el butonul roșu?

— Hai, fetițo, lasă teatrul, știm amândoi de ce te-am angajat! Crezi că, dacă faci pe mironosița, mă duci? Toate sunteți la fel: mai întâi vă dați fete cuminți, cu frica lui Dumnezeu, după care faceți toate perversiunile din lume… Așa că renunță la masca asta, și dă-te pe brazdă, pentru că, altfel, nu vei face mulți purici în firma asta!

Ticălosul! îmi venea să îl plesnesc, și nu alta! Nu știu dacă vă dați seama ce am simțit atunci, cât de umilită am fost! Deși sunt o fire pacifistă, nu am reușit să mă abțin și i-am spus exact ce credeam despre el, cu toate că era superiorul meu:

— Ești un câine nenorocit! Un prefăcut lipsit de caracter! Mai bine mor decât să mă încurc cu o jigodie ca tine! Rușine să-ți fie!

Desigur că, din ziua aceea, nu am mai lucrat acolo, dar nu asta a fost cea mai mare supărare a mea. Cel mai tare mă durea faptul că, în ambele locuri de muncă, am dat peste niște bestii cu chip de om care nu urmăreau decât să profite de o angajată. începusem să mă întreb dacă nu cumva așa or fi toți bărbații cu funcții de conducere, dar tot eu, pentru a-mi alunga temerile, îmi răspundeam că nu se poate, că am avut ghinion, dar sigur mai sunt și oameni normali, care să nu vadă într-o fată frumoasă doar o bucată de carne. Cel de-al treilea șef al meu avea însă să îmi demonstreze contrariul…

M-am angajat, ca asistent manager, în urma unui anunț din ziar. Firma de cosmetice părea solidă, iar șeful Voicu – un om cumsecade și fără gânduri ascunse. și, de fapt, chiar așa și era, Voicu nu umbla cu ascunzișuri, ci și-a făcut cunoscute gândurile și intențiile chiar din prima zi de muncă, atunci când încă nu se uscase cerneala pe contractul de muncă pe care îl semnasem:

— Florentina, cred că bănuiești de ce te-am ales pe tine dintre toate candidatele: pentru că ești bună rău, d-aia! Ești frumoasă și apetisantă, pari și ageră, așa că s-ar putea să ne înțelegem bine, dacă faci exact ce îți spun eu!

Nu-mi venea să cred! După cât de serios părea acest om, să îmi spună așa ceva! și fără perdea, fără nicio jenă! Mă uitam la el ca la o scursură umană, căci în fond chiar asta era, și nu puteam articula niciun cuvânt. Așa de scârbită și de oripilată eram!

în cele din urmă, am reușit totuși să mă adun și să articulez, cu greu, câteva vorbe:

— Mi-e milă de tine, Voicule! Ești o canalie, ai merita să te scuip în față…

Am plecat plângând, înjurându-l în gând pe mârșavul manager și cerându-i socoteală Celui de Sus pentru că m-a făcut atât de frumoasă, încât toți bărbații care mă văd mă vor. Totodată, mi-am promis mie însămi că voi fi mai vigilentă și voi alege cu mai mult discernământ slujbele pentru care voi candida, astfel încât să evit capcanele din anunțuri. Cu toate astea însă, la scurt timp după aceea, aveam să iau altă țeapă, de data asta cel care m-a dezamăgit fiind atât de bolnav, atât de ahtiat după sex, încât pur și simplu și-a scos bărbăția la vedere! Era chiar patronul firmei distribuitoare de medicamente la care mă angajasem ca ajutor contabil, și în niciun caz nu îl puteam suspecta de intenții nemernice. Lucrasem totuși câteva luni la firma sa și, în afara unor nevinovate priviri galeșe, nimic nu îi trădase interesul pentru mine. Agresiunea, căci altfel nu pot s-o numesc, s-a produs după o mică petrecere dată cu ocazia aniversării unui coleg, atunci când patronul Sandu părea ușor cherchelit. El m-a rugat să îl urmez în biroul său, căci are să îmi arate ceva ce nu am mai văzut niciodată. și, ce-i drept, nu mă trombonise, pentru că eu chiar nu mai văzusem ce mi-a arătat el…

— Ia uite, Flori! Ce zici de asta, îți place?

Când mă uit, ce să văd? Cum vă ziceam puțin mai înainte, patronul era descheiat la șliț și își bălăngănea mândru bărbăția imensă, de care, la drept vorbind, orice femeie și-ar fi dorit să aibă parte. Nu însă și eu… Cum eram deja la a patra experiență de acest gen, cu bărbați care mă doreau și încercau să mă aibă cu forța, n-am fost prea impresionată de scula lui Sandu și nici măcar nu m-am speriat. știam că, dacă țipam, auzea toată lumea din firmă. Așa că, întrucât eram și eu într-o stare bună după două pahare cu tequila, i-am vorbit cu dojană, ca unui apropiat:

— Domn’ Sandu, mă simt măgulită de atenția pe care mi-o acordați și recunosc că sunteți un bărbat puternic, superdotat… însă eu nu doresc să mă implic acum în nicio relație sentimentalo-erotică. Sper să mă înțelegeți și să nu vă simțiți jignit.

Din păcate, însă, el s-a simțit. Nu m-a înțeles. Pentru că, dacă m-ar fi înțeles, nu m-ar fi dat afară. Așa însă, chiar a doua zi, am fost înștiințată că postul pe care îl ocupam a fost restructurat. Ce puteam să fac? Deja mă obișnuisem…

încă o dată, fizicul meu superb îmi crease necazuri și, prin urmare, m-am pomenit că îmi doream să mă fi născut mai degrabă ca Betty cea urâtă decât așa frumoasă. Greu mi-am revenit după lovitura primită de la Sandu, patronul cel viguros… Iar când am făcut-o, aveam să primesc o altă porție de hărțuire, de data asta chiar de la psihologul la care am apelat pentru ajutor.

Da, chiar așa! în disperare de cauză, am mers la un psiholog, pe nume Radu, recomandat de o vecină care avusese o depresie în urma pierderii pisicii pe care o avea de șapte ani. Acest doctor, din câte am înțeles eu, avea de gând să mă seducă, pentru că altfel nu pot să interpretez semnalele pe care mi le tot transmitea în timpul ședințelor de terapie. Concret, el a încercat să mă facă să cred că toată vina este a mea, că aș fi frigidă, și din cauza asta nu pot accepta bărbații în preajma mea.

Apoi, chipurile ca să mă vindece, el a început să mă mângâie și să mă pipăie. La început, eu am stat, i-am suportat atingerile, căci am crezut că sunt în scop terapeutic. Când am simțit însă că Radu, psihologul, se excită cam tare, gemând și gâfâind fără rușine în timp ce îmi masa sânii și coapsele, am realizat că era un impostor care nu dorea decât să mă aburească și să mă aibă. Motiv pentru care am renunțat să mai merg la el la cabinet, iar la ultima vizită i-am aruncat în față, sperând să-l las „mască”:

— Păcat că ați albit degeaba, domnule Radu! Nu sunteți altfel decât celelalte lepădături despre care v-am povestit. Cum vedeți o prospătură, cum vă sticlesc ochii…

Spre surprinderea mea, însă, bătrânul craidon a izbucnit atunci într-un râs isteric:

— Măi fată, pe ce lume trăiești? Trezește-te la realitate! La cât de bine arăți, orice bărbat normal TREBUIE să-și încerce norocul. Vei avea mult de pătimit, ascultă ce îți spun eu!

De ascultat, am ascultat ce mi-a spus el, însă speram din suflet să nu fie așa, speram să se înșele. Abia după ce aveam să trec prin alte patru situații delicate, similare primelor patru, în care mi-am pierdut serviciul fiindcă nu am acceptat avansurile șefilor, aveam să ajung la părerea psihologului obsedat. și anume că, din cauza aspectului fizic foarte plăcut, voi avea mult de pătimit. Practic, făcând o socoteală, în patru ani a trebuit să renunț la opt servicii numai pentru că nu i-am cedat niciunuia dintre șefi.

Stau și mă întreb: oare ce ar trebui să fac? Să aștept ca, odată cu trecerea anilor, să mă schimb și să nu mai arăt așa bine, astfel încât să îmi pot găsi un serviciu fără să fiu hărțuită de bărbați? Ori să încep să mănânc ca apucata, ca să mă îngraș, și în felul ăsta să nu mai stârnesc interesul masculilor?

Chiar nu știu ce îmi rezervă viața, însă am ajuns la 27 de ani și deocamdată m-am convins că, pentru mine, să arăt trăsnet este un adevărat blestem, și nicidecum o binecuvântare. Sunt o femeie de o frumusețe rară, dar trăiesc un vis urât. Un vis din care nu reușesc nicicum să mă trezesc.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News