Comentează— Te iubesc, Aura! Dar tu mă iubești?
— Ce întrebare e asta? Sigur că și eu te iubesc! Ești soțul meu…
— și ce? Dacă suntem căsătoriți, înseamnă că mă și iubești? Vreau să știu dacă mă iubești ca înainte… Dacă mai ai aceleași sentimente…
— Bleguțule, ești totul pentru mine! De ce îți faci gânduri aiurea? Tu nu simți că te iubesc?!
— Ei, ba da, dar… Nu știu de ce, dar parcă tot nu-mi vine să cred că mă iubești! Iți merit eu iubirea?
Oare de ce Răzvan își făcea atâtea probleme? îl iubeam și mă iubea. De ce își chinuia mintea cu tot felul de întrebări fără sens? Părea nesigur pe mine… Dar nu avea niciun motiv!
Dialogul acela avea loc cu puțin timp înainte de evenimentele ce aveau să-mi tulbure liniștea.
Răzvan lucra în construcții. Toată ziua era prins cu munca. Alerga, bietul de el, să facă rost de comenzi. Unele erau mai bune, altele mai puțin bune. Dar ce conta cu adevărat era că ne veneau bani în casă. Nu eram muritori de foame, ca alții. Ne descurcam destul de bine, chiar dacă banii nu soseau întotdeauna cu regulari-tate. Așa e când lucrezi la particulari. Voiam să ne facem și noi o căsuță, numai a noastră. Iar pentru asta aveam nevoie de cât mai mulți bani.
Aveam unde locui, e adevărat, dar dacă nu era casa noastră… Locuiam în casa părintească, alături de părinții mei și o soră, Crina, căsătorită. Mai aveam încă o soră, dar ea se mutase la bărbatu-său acasă. Problemele noastre au apărut din cauza Crinei. De fapt, nu din cauza ei, ci a bărbatului său, Tavi. Fusese disponibilizat și, o vreme, trăise din șomaj. Se terminase și el, iar acum Tavi tăia frunză la câini. Toată ziua stătea acasă și se uita la televizor. Crina abia făcea față cu salariul ei. Venea în camera mea și se plângea.
— Cu ce să te ajut eu?
— Vorbește cu Răzvan, poate îi găsește ceva de muncă și lui Tavi…
— Dar ce știe el să facă? El nu face nimic în curte, aici. L-am văzut că nu-i prea arde de muncă fizică… Iar în echipa lui Răzvan se muncește din greu!
— știu. Măcar până ne mai echilibrăm și noi cu banii! Poate găsim și altceva… Te rog mult!
Sinceră să fiu, nu-mi prea convenea să pun o pilă pentru Tavi din mai multe motive. Părea un tip superficial, care știa doar să se fofileze. Nu cred că muncise o zi la viața lui. și mai era ceva. Avusesem o problemă cu el și speram că o rezolvasem.
Despre ce era vorba? în urmă cu câteva luni, se dăduse la mine. Mie îmi fusese rău și plecasem mai devreme de la muncă, iar acasă, cu excepția lui, nu mai era nimeni.
A intrat în cameră peste mine și a început să-mi facă avansuri. Nu am povestit nimănui acest episod. îmi era rușine. De mine, de soră-mea, de Răzvan. Nici mie nu-mi părea real, darămite lor! Câteva ore mai târziu, Tavi se purta perfect normal, de parcă nu se întâmplase nimic.
A mai încercat o dată, am reușit să scap și atunci, apoi m-am ferit să mai rămân singură cu el. Am încercat să stau de vorbă cu Răzvan, luându-l mai pe departe, povestindu-i situația ca și când era vorba de o colegă de-a mea.
— Ce vină are bărbatul? 0 fi colegă cu tine, te înțeleg să-i iei apărarea, dar să știi că ea e de vină!
— Cum adică? El vine peste ea și tot el e nevinovat?
— Păi da. Tu știi varianta ei. Pe a lui ai auzit-o? Nu. Ai afla că, de fapt, ea îl provoacă. Prin gesturi, îmbrăcăminte, ocheade…
Când i-am văzut reacția, mi-am dat seama că mai bine tac și nu-i spun de Tavi. Dar mă știam curată, nu-l provocasem pe Tavi în niciun fel.
Iar acum Crina venise să mă roage pentru Tavi. Ce motiv aș fi avut să-l ajut? Ca să-mi aprind paie în cap? Dar Crina? Săraca de ea… Ea era cea care avea de suferit cel mai mult. și m-am hotărât să vorbesc cu Răzvan.
— Parcă nu-l simpatizai… De unde „Păi da. Tu știi varianta ei. Pe a lui ai auzit-o? Nu. Ai afla că, de fapt, ea îl provoacă. Prin gesturi, îmbrăcăminte…” până unde rugămințile astea?
— Ce puteam face, dacă Crina vine zil-nic să mă roage?! Am obosit s-o tot ascult. și, pe urmă, nu vreau să zică nea-murile că sunt a dracului!
Până la urmă, Răzvan i-a găsit ceva, mai bine nu i-ar fi găsit! Contrar așteptărilor mele, Tavi și-a văzut de treabă. Pleca dis-de-dimineață cu Răzvan, se întorcea seara, odată cu el. Se și împrieteniseră la cataramă. Stăteau până noaptea târziu la un pahar de vin și o partidă de table. Eu nu priveam cu ochi buni prietenia asta, dar nici nu mă băgam.
Pe urmă, după vreo lună în care banii curgeau frumușel, a venit o perioadă mai grea. Se începuse o nouă lucrare, Răzvan primise un avans din care împărțise cu muncitorii. Vreo două săptămâni nu au mai intrat bani. Proprietarii vilei așteptau la rândul lor bani din altă parte și, până când îi primeau, nu aveau de unde da mai departe. Răzvan a fost înțelegător, i se mai întâmplase și altă dată. Tavi a sărit:
— Scoate banii de la ciorap și plătește!
— Tu ai înnebunit? Cum să-ți dau din banii mei?
— Uite-așa bine. îmi dai banii, că eu nu-ți muncesc moca!
— Cum așteaptă ceilalți, aștepți și tu! i-a închis gura Răzvan.
Văzând că așa nu reușește, Tavi a început să-i instige pe muncitori. Bietul Răzvan, nu mai făcea față nebunilor! într-o zi, ne-am trezit cu toți la poartă. Capul răutăților era Tavi.
— Mă, tu să ne dai banii! ți-am muncit, tu n-ai plătit!
— Măi cumnate, ce ai? știai de la început că nu vei primi banii la dată fixă. Aici nu e ca la stat. îi așteptăm pe clienți, totul e că ne luăm banii. Ce contează o săptămână în plus? E vorba de mulți bani și nu toți îi au permanent la îndemână!
— Atunci să nu comande lucrări! Nu mă interesează, eu nu am vorbit decât cu tine, deci de la tine aștept bani! țipa Tavi.
Răzvan nu se putea înțelege cu băieții din echipă, toți erau surescitați. îi priveam pe toți și nu-mi venea să-mi cred ochilor. Până să-l ia pe Tavi în echipă, toți fuseseră oameni înțelegători, chiar prieteni. Acum însă…
Tavi era în continuare cu gura mare:
— Spune-i nevesti-tii să scoată banii!
— Banii mei? Salariul meu? Nu ești în toate mințile, Tavi!
— Eu nu sunt?! Atunci scoate-o la pro-dus! Că asta știe să facă cel mai bine nevastă-ta!
Am înlemnit. De unde și până unde tâmpitul ăla își permitea să spună așa ceva despre mine?
— Nu ți-e rușine, porcule?! am zis, văzând că bărbatu-meu tace. Cu ce drept îmi vorbești așa? ți-am întins o mână de ajutor când mureai de foame, te-am primit în casa noastră și asta ți-e mulțumirea?
— De ce mi-ar fi rușine? Când ai venit peste mine în cameră, cum a fost? Spuneai că bărbatu-tău e un pămpălău, că te-ai săturat de el, că nu mai poate…
— Poftim?! Mincinosule! știi foarte bine că nu a fost așa! Nemernicule! am strigat și m-am repezit să-l pălmuiesc. Mi-a luat-o înainte Răzvan:
— Dobitocule! Să nu vorbești așa de Aura! Uită-te mai bine în ograda ta, înainte de a-i bălăcări pe alții!
S-au luat la bătaie. Nimeni nu sărea să-i despartă, părea că toată lumea se bucură de spectacol. M-am băgat între ei doi, încercând să-i despart.
— Vrei să-l aperi, ai? a urlat atunci Răzvan lamine. Târfa naibii! Eu muncesc să te țin doamnă și tu te întinzi cu porcul ăsta!
S-a întors către mine și mi-a dat o palmă peste față cu toată forța lui. Am căzut. Abia atunci s-au mai băgat și alții și i-au despărțit pe Răzvan și Tavi. Numai eu rămăsesem pe jos, cu falca umflată și învinețită. Răzvan m-a văzut.
— Așa-ți trebuie! ți-ai și găsit cu cine să mă înșeli…
M-am ridicat și am plecat spre camera părinților mei, să mă întind în pat. Ei erau plecați la băi. După vreo oră, am plecat la Ioana, soră-mea mai mare. Voiam să stau de vorbă cu cineva, să mă sfătuiesc. Când m-a văzut în ce hal eram, s-a speriat. Crezuse că mă tâlhărise cineva pe stradă. Când a auzit povestea, s-a supărat și mai rău:
— știam că Tavi e un nemernic, dar chiar în halul ăsta? Cum a îndrăznit să te acuze de așa ceva? Doar pentru că i-ai refuzat avansurile? Iar Răzvan? Să creadă tâmpeniile spuse de dobitocul ăla? Nu-mi vine să cred! Părea un tip înțelegător…
— Da, și eu credeam că mă înțelege. Că mă iubește! Așa-mi spunea mereu. și eu, proasta, l-am crezut când îmi declara dragostea…
— Ei, și tu acum… Poate că a făcut gestul ăsta la nervi!
— Cum adică, la nervi? Cum poate cineva să iubească și să nu aibă deloc încredere? Dacă nu-l mai iubeam, i-aș fi spus-o… Nu m-aș fi întins cu alții, și în nici un caz cu bărbatul soră-mii!
— Dar Crina ce-a spus?
— Nu era acasă…
— și ce ai de gând să faci?
— Nu știu, dar acolo nu mă mai întorc…
— Gândește-te bine înainte de a face un gest necugetat!
În noaptea aia, am rămas la Ioana. în timpul zilei, profitând de faptul că bărbatu-meu era la muncă, m-am dus acasă și mi-am luat câteva lucruri. Pe urmă, m-am dus la o colegă, care se oferise să mă cazeze un timp.
Aveam nevoie de liniște. Trebuia să mă gândesc la mine, la viața mea, la viitorul meu. Să știu dacă mă mai puteam întoarce la Răzvan sau nu. Să știu dacă puteam ierta gestul lui sau nu. De la serviciu îmi luasem concediu. Nimeni, în afara Ioanei și a colegei care mă caza, nu știa ce fac, pe unde sunt.
Mă gândeam și mă răzgândeam. îl iubeam pe Răzvan și mă durea că nu eram lângă el. Dar el de ce făcuse gestul ăla? De ce mă lovise? Pentru o bănuială? Pentru o vorbă aruncată de un individ fără scrupule?
După câteva zile, m-a căutat Ioana. Avea vești.
— A venit Răzvan pe la mine…
— Sper că nu i-ai spus unde sunt!
— Nuu… Dar e convins că știu pe unde ești. Te imploră să te întorci acasă! Dacă l-ai fi văzut… Omul ăsta te iubește, Aura! Aproape că plângea…
— și eu am plâns. și știi ce m-a durut cel mai mult? Nu lovitura în sine, cât faptul că a avut mai multă încredere în vorbele aruncate de un oarecare decât în mine, soția lui, femeia pe care pretinde că o iubește!
— Vrea să-l ierți…
— De ce să-l iert pe Răzvan și să mă întorc la el? Am stat zilele astea și m-am gândit mult la relația asta. L-am iubit enorm. Poate că-l iubesc încă… Dar nu pot uita.
— Trebuie să stai de vorbă cu el.
— Când voi fi pregătită…
— și ce să-i spun?
— Ce vrei.
Mi s-a terminat concediul și am reînceput munca. Seara, când am plecat de la serviciu, am dat nas în nas cu Răzvan. Era schimbat. Slăbise mult în cele trei săptămâni de când nu ne văzuserăm.
— Aura, te rog să mă ierți! Am fost nebun. în momentul în care Tavi a zis ce-a zis, am simțit că turbez de gelozie… Am uitat de tot și toate. Am uitat cât de mult te iubesc și…
— Nu poți să uiți că iubești pe cineva! Nu ai cum. Asta face parte din tine… Dacă mă iubeai, nu făceai ce ai făcut… Ai fi avut încredere în mine…
— Iartă-mă, am fost un tâmpit! Te rog, Aura, întoarce-te la mine!
— Nu pot să mă întorc! Trenul tău toc-mai a plecat din gară… știi, cred că prefer s-o iau de la capăt, alături de un alt bărbat, decât să încerc să cârpesc povestea noastră de iubire… De fapt, cred că ar trebui să pleci din curtea aia! E casa părinților mei, tu nu ai niciun drept acolo! Nici eu nu mă mai întorc, o să încerc să trec peste asta!
— Deci ți-ai găsit pe cineva! Altfel nu mi-ai vorbi așa!
— Poate că da sau poate că nu! Ești un străin pentru mine, nu te mai interesează viața mea…
Da, Răzvan avea dreptate. în ultimele două săptămâni am cunoscut pe cineva. Dar nu știu dacă între noi va fi ceva serios.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.