Cuprins:
Numărul 1 reprezintă începutul, punctul de pornire, fundația și baza, drept urmare a fost asociat din cele mai vechi timpuri cu divinitatea creatoare și atotputernică. În numerologie, numărul 1 este numărul primordial al puterii absolute, unicității și creației.
Cifra 1 este singura scrisă la fel de toate popoarele vechi din Europa și Orient, având drept simbol o linie scurtă, verticală. Totodată, 1 este simbolul hidrogenului, cel mai răspândit element chimic din univers, fără de care nu ar exista apa, esența vieții.
Poate că tocmai de aceea, filosoful grec Heraclit din Efes spunea că multiplicitatea lucrurilor se îndreaptă către UNU, iar din UNU derivă multiplicitatea tuturor lucrurilor.
Numărul 1, valențe mistice în numerologie
Drept simbol, numărul 1 este reprezentat grafic adesea printr-o linie verticală, simplă, dreaptă, scurtă, ca un avertisment! Numărul 1 nu se poate divide, tocmai de aceea este asociat cu unicitatea, universul, infinitul și întregul.
Unu este principiul primar la care ne raportăm, este un simbol al totului și al perfecțiunii.
Totodată, numărul 1 este un simbol al autorității, al conducătorului, al liderului și al puterii acestuia.
Dacă o persoană are numărul destinului 1, principiile numerologiei spun că acea persoană are calități de lider, are un caracter puternic, este ambițioasă, curajoasă și luptătoare. Cine este guvernat de numărul destinului 1 nu face compromisuri, lucrează de unul singur și rar acceptă ajutorul altora. Are un psihic rezistent și o fire dreaptă, care nu acceptă ocolișurile și vicleșugurile.
Este, totodată, aventuros, are spirit de pionier, caută experiențe inedite și are idei progresiste, iar viața îi oferă multe încercări și provocări. Nu poate trăi fără visuri mari și idealuri pentru care muncește cu râvnă. Este nerăbdător să învețe, să experimenteze, să încerce noi idei. Adesea, între persoanele cu numărul destinului 1 se nasc inventatori și politicieni progresiști, lideri militari, tehnicieni și ingineri foarte buni sau cercetători capabili să ducă știința cu un pas înainte.
Unu în marile religii ale lumii
Numărul 1 reprezintă divinitatea supremă în multe culte religioase. Unu este considerat simbolul perfect pentru zeul suprem, Dumnezeu, Allah sau Buddha, care la rândul lor reprezintă creația, puterea, începutul și sfârșitul.
Numărul 1 în creștinism
Unul este Dumnezeu Tatăl atotputernic, creatorul vieții, sursa întregului univers. Când au fost creați Adam și Eva de către Dumnezeu, în Biblie scrie că sufletul lor a rămas unul, chiar dacă trupurile s-au despărțit.
Ca orice religie monoteistă, creștinismul conferă numeroase valențe pozitive numărului 1, care este asociat cu protecția, siguranța, apărarea și, în cele din urmă, izbăvirea. Pentru că numai atunci când crezi într-un singur Dumnezeu atotputernic, ești ocrotit și izbăvit de puterea lui.
Numărul 1 în hinduism
Unu este reprezentarea simbolică a lui Saguna Brahman, cel care proiectează în afara lui lumea și întreaga creație, cel care dă naștere lumilor și tuturor făpturilor. El este totodată creatorul lui Brahman, Vishnu, Shiva și al celorlalte zeități. Așa cum Brahman există în tot, în toate creațiile sale, la fel, numărul unu există în toate celelalte numere.
Numărul 1 în astrologie
Unu sau primul/prima (ex. prima Lună plină a anului) este corelat în astrologie cu noi începuturi, noi șanse sau oportunități, inspirație, originalitate, conducere, hotărâre, curaj, dar și izolare.
Astrologia leagă numărul unu de ziua de naștere. Iar persoanele care se nasc pe data de 1 sunt considerate norocoase, înzestrate cu multe calități și abilități deosebite.
Cine se naște pe întâi ale lunii are o fire independentă, voluntară, înclinată către singurătate, dar foarte puternică. Este un om ambițios, dar inteligent, cu o capacitate de analiză ridicată și înzestrat cu multă creativitate.
Mulți dintre cei născuți pe data de 1 au calități de lider și au destine excepționale. Sunt oameni care vor ieși în evidență mai devreme sau mai târziu prin faptele lor. Sunt dinamici, luptători, iubesc adevărul și fac tot posibilul să îl apere. Cu toate acestea, unii dintre ei pot abuza de puterea pe care o dețin, pot deveni prea autoritari, dominatori, intransigenți.
Așa cum zodiile au calitățile și defectele lor, și numerele folosite în astrologie au căpătat trăsături pozitive și negative.
Calitățile lui 1: inițiativă, energie, persistență, creativitate, încredere, ambiție, dinamică, îndrăzneală, anticipare, afirmare.
Defectele lui 1: egoism, nerăbdare, intoleranță, agresivitate, aroganță, încăpățânare, obrăznicie, dictatură, dominanță, lăcomie.
Citeşte şi: Ce semnifică cifra 3 în numerologie și din punct de vedere spiritual
Ce înseamnă dacă se repetă numărul 1 în data de naștere
Cine s-a născut pe data de 11 a oricărei luni sau pe 1 ianuarie (01.01.), 11 ianuarie (11.01), 1 noiembrie (1.11) sau 11 noiembrie (11.11) trebuie să fie atent la mesajul pe care îl transmite repetiția numărului 1.
De la unicitate, singurătate și izolare, până la inspirație și ambiție, numărul 1 poate avea semnificații pozitive, dar și negative. Indiferent de semnificația lui, cel mai important mesaj pe care ți-l transmite este să nu lași niciodată lucrurile la voia întâmplării, ci să acționezi cât mai prompt. Știi proverbul „bate fierul cât e cald”! Ține cont de el!
Numărul 1 în vise
Se întâmplă uneori să visăm anumite numere, să vedem tăblițe cu numere în visele noastre, indicatoare cu numere, anunțuri sau mesaje în care sunt scrise numere. În acest caz, dacă reținem acele numere, este bine să le căutăm semnificația într-un dicționar de vise.
Dacă se întâmplă să visezi numărul 1, el poate transmite un mesaj puternic despre tine însuți, despre idealuri, dorințe sau planuri pe care trebuie să le împlinești.
Unu poate însemna în vise dorința ta de noi începuturi, de reîmprospătare și revitalizare, de redresare. Subconștientul îți transmite un mesaj puternic să treci la acțiune, să lupți, să cauți resurse și să nu mai aștepți ca lucrurile să vină la întâmplare.
Pe de altă parte, în unele vise, numărul 1 poate semnifica izolarea și singurătatea. Poate că traversezi o perioadă în care te simți foarte singur și acest lucru este o povară grea. Dar unu vorbește și despre unitate sau unificare. Dacă te-ai risipit în prea multe planuri sau direcții, cifra unu îți arată că trebuie să te regăsești. Uneori, când visezi cifra 1, ți se vestește o călătorie prin care descoperi mai multe despre tine.
Citeşte și: Ce semnifică cifra 7 în numerologie, astrologie și spiritualitate
Foto:123rf.com