ComenteazăCitesc mult presa rusă. „Presa rusă” e o sintagmă des folosită la noi care dă de înțeles că presa din Rusia este ceva unitar, controlat în totalitate şi subordonată Kremlinului ca în perioada sovietică. E adevărat: presa rusă nu-şi trăiește cea mai bună perioadă a sa, dar nici pe departe nu este unitară, ci este mult mai diversă. Cu siguranță mai diversă şi mai de bună calitate decât ce avem noi.
Ea nu seamănă cu ce avem noi aproape deloc. Este mai apropiată de cea britanică şi americană ca model. Acolo chiar şi propaganda se face mai sofisticat şi de bună calitate. Un exemplu recent care ne arată că există presă rusă de bună calitate este și acordarea premiului Nobel pentru Pace unui ziarist rus: Dmitri Muratov.
Rușilor le plac lucrurile complicate, Rusia este o țară complicată cu o stratificare politică şi socială pe un model imperial deloc simplu. Nu sunt expert pe Est însă prin natura istoriei mele și a educație cunosc destul de bine ce se întâmplă acolo. Urmăresc, mă informez, discut cu mulți prieteni care au un nivel de înțelegere destul de complex.
Când citesc presa română și opiniile unor experți locali, deseori am sentimentul fie al unei totale necunoașteri și înțelegeri a ce se întâmplă acolo, fie al unui discurs populist propagandistic. Și asta nu ne ajută deloc. Necunoașterea estului, a vecinilor noștri dinspre est, e o mare problemă. Și dacă această necunoaștere ar fi prezentă doar în presă, nu ar fi cel mai tragic lucru. Mă tem că această necunoaștere și lipsă de expertiză este prezentă și în instituțiile care ar trebui să facă politicile legate de spațiul estic.
Rusia este o ecuație complicată. Pentru a te descurca în acest hățiș nu e ușor: e nevoie de timp, de cunoaștere nu doar a presei, ci şi a istoriei contemporane a Rusiei, a economiei ei, dar şi a evoluției grupurilor de putere din interiorul ei. E nevoie de cunoaștere a limbii, e nevoie de ceva timp petrecut acolo pentru a înțelege cum e stratificată și organizată acea societate. Dar e nevoie de timp şi educație pentru asta.
Recent, istoricul Armand Goșu, a scos o carte la editura Polirom care chiar așa se numește: Rusia, o ecuație complicată. Armand Goșu este unul dintre cei mai buni cunoscători ai Rusiei și ai flancului estic de la noi. Are toate atuurile unui profesionalist: un bun istoric specializat pe istoria politicii externe, a diplomației sovietice și a evoluției fostului spațiu sovietic. Cunoaște limba, a locuit acolo – a fost corespondent la Moscova pentru radio BBC.
Îl urmăresc de mulți ani și chiar dacă nu întotdeauna sunt de acord cu interpretările oferite, mereu m-a surprins buna documentare și subtilitățile de interpretare care presupun o înțelegere profundă a lumii complicate dinspre est. Cartea, Rusia, o ecuație complicată, vine să pună în dezbatere o mulțime de teme importante ale estului din perspectiva nevoii de a înțelege.
Cartea atinge și această problemă a lipsei expertizei profesionale și instituționale pe spațiul estic. Cu această ocazie i-am adresat câteva întrebări pentru a clarifica acest subiect.
Armand Goșu: „Poziționări greșite pe dosare importante, ceea ce șubrezește poziția României”
– Dragă Armand Goșu, cum crezi că stăm în acest moment cu resursele umane în ce prevestește expertiza pe Est, pe fostul spațiu al URSS: în special pe Moldova, Ucraina și Rusia, vecinii noștri cu care mereu avem de împărțit ceva?
– Stăm ceva mai bine decât în 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a început războiul din Donbas și mult mai bine față de 2008, la războiul de cinci zile dintre Rusia și Georgia.
Ceva mai bine… nu înseamnă că stăm cu adevărat bine, ci doar că volumul de prostie ventilat în spațiul public e ceva mai redus și au început să-și facă loc, timid, foarte timid chiar, și câteva voci de experți, de oameni care chiar înțeleg despre ce vorbesc. Noutatea ar fi că în ultimii 7 ani s-a investit mai mult în expertiza pe spațiul estic.
Mă refer doar la zona publică, academică, universitară, comentatori, ziariști… Această creștere a competenței nu s-a transferat în zona deciziei politice, unde nivelul de expertiză și chiar nivelul cultural, intelectual, a scăzut, mai degrabă. Uitați-vă cât de rudimentar sunt redactate documente fundamentale privind apărarea și securitatea României.
Cum se explică asta? Creșterea nivelului de cunoaștere pe Est în zona publică e rezultatul unor eforturi individuale și al finanțării unor fundații occidentale și ambasade străine. Sunt, alături de colegi de la Facultatea de Istorie a Universității din București, parte într-un proiect inițiat de profesorul Marius Diaconescu și finanțat de norvegieni cu obiectivul formării unui centru de studii ruse și pregătirii unui grup de tineri experți în spațiul estic și zona Mării Negre. Deci, cu eforturile ambasadelor și fundațiilor străine, în 10 ani am putea avea un mic corp de experți. Cu condiția ca acești tineri să rămână în România.
– În ce fel afectează politica externă pe spațul estic lipsa de cadre pregătite și lipsa de expertiză instituțională?
– Poziționări greșite pe dosare importante, ceea ce șubrezește poziția României. Cum s-a întâmplat pe dosare ale Sud-Estului Europei, pe relația cu Republica Moldova, Ucraina, Caucazul de Sud. Și care s-au exprimat prin sprijinul diplomatic acordat mulți ani lui Miloșevici, apoi susținerea până în pânzele albe a oligarhului moldovean Plahotniuc, obsesia anti-ucraineană de la nivel MAE și SIE, sau dubioasa dar foarte lucrativa poziție pro-Baku în complicatele jocuri din Caucazul de Sud.
Toate acestea mărturisesc nu doar despre lipsă de expertiză sau prostie instituționalizată, ci și despre corupție. Atât la nivelul clasei politice cât și al serviciilor secrete care controlează toate aceste dosare.
Armand Goșu:
– Ce ar trebui să facem în acest domeniu? Cum se poate pregăti un corp profesional în acest sector? Care ar fi ABC-ul pe care trebuie să-l cunoască un expert din acest domeniu?
– N-avem ce să inventăm aici. Cum nu poți să improvizezi pe fostul spațiu sovietic cu absolvenți de relații internaționale, studii de securitate și studii juridice, ar trebui investit și dezvoltate Studiile regionale (Area Studies). Vorbim de un domeniu interdisciplinar, care cuprinde istoria, politica, limba, cultura, economia și care a avut diverse denumiri: sovietologie sau studii sovietice, post-sovietice, kremlinologie. Perioada de maximă dezvoltare a fost în timpul Războiului Rece, când mai toate marile universități au avut departamente de Soviet and Communist Studies în care accentul era pus pe istorie, geografie, studiul limbilor din URSS, rusă, ucraineană, bielorusă, caucaziene, central-asiatice.
Expertiza autentică în instituțiile din România a supraviețuit până ce generația trimisă de Ceaușescu la studii în străinătate după 1965 a ieșit la pensie. Vorbim de câteva sute de oameni, care au făcut studii și mai ales specializări în SUA, URSS, Marea Britanie, Germania, fosta Iugoslavie, Cehoslovacia, Polonia, China, Vietnam etc și care au lucrat în aparatul CC al PCR, la Externe, Apărare, serviciile secrete. Acei oameni erau suficient de bine pregătiți încât puteau să-ți redacteze o notă raport de două pagini, cu concluzii și propuneri, din care să înțelegi ceva.
Foto: Shutterstock