ComenteazăM-am măritat în urmă cu trei ani. Codruț dorise o nuntă mare, frumoasă, dar eu mă împotrivisem.
— La ce-mi trebuie? Toată lumea se va simți bine, cu excepția noastră. Mai bine să ne simțim noi așa!
— Crezi că ne-ar strica niște bani în plus? s-a mirat Codruț.
— Da, că vom și câștiga de pe urma nunții! Vezi să nu rămânem datori! Visam la o altfel de zi…
— și cum ai vrea să fie?
— Cât mai simplu. Dar, pe urmă, luna de miere…
— Ce-i cu ea?
— Asta mă interesează mai mult. Să mergem undeva, departe, să uităm de toți și toate!
— Crezi că merită? Dacă noi ne iu-bim, ce contează unde vom sta? Acasă sau în altă parte, tot noi vom fi.
Drept urmare, am făcut nunta așa cum am vrut eu, iar voiajul, așa cum a vrut Codruț. Nu am avut decât martorii obligatorii, cu care am și fost la un mic restaurant, ca să sărbătorim evenimentul. Seara, ne-am retras în apartamentul lui Codruț. Nu am mai ieșit de acolo vreme de trei zile. Ne făcuserăm provizii dinainte și nu am fost nevoiți să ne întrerupem „luna de miere”. Telefonul îl scoseserăm din priză și nu avea cum să ne deranjeze cineva. în a patra zi, Codruț mi-a spus:
— Iubito, cred că ne va fi bine îm-preună. Ne potrivim atât de bine!
— Dacă nu era așa, nu ne-am mai fi căsătorit… și îmi spui asta acum, după?
— După ce? A, nu mă refer la partea asta a traiului nostru. Mă gândeam la partea materială.
— Adică? Nu înțeleg…
— O să facem avere noi doi!
— Să dea Dumnezeu! Dar…
— Mi-a plăcut ideea cu nunta. Iar acum, că am stat acasă, am economisit o groază de bani. știi cât?
— Habar n-am. Cât?
— Cât să ne putem cumpăra mobilă de dormitor. Nu-i așa că e o mare afacere ce-am făcut noi? și-așa am fi stat mai mult în pat… Ce rost avea să plătim cât nu face, doar ca să mergem undeva?
Am zâmbit. Da, era bine, făcuserăm o economie substanțială, mai ales că „ma-rele” lui apartament nu era dotat decât pe alocuri. și, în fond, când dragostea e mare, ce altceva contează, în afară de faptul că ești cu omul iubit? Că ești acasă, în cort sau în cel mai tare hotel… Ne-am cumpărat mobilă, așa cum spusese Codruț, apoi ne-am apucat de pus faianță în baie.
— Ne ajung banii? am întrebat eu. Nu aș vrea să murim de foame după aia!
— Am calculat totul. Nu ai de ce să-ți faci probleme. Uite, aici am plicurile.
— Ce plicuri? am întrebat, în timp ce întindeam mâna să le apuc.
Le-am frunzărit. Erau însemnate toate.
— Ai împărțit banii? De unde știi că sunt suficienți?
— Mai avem un mic fond de rezervă. Nu l-ai văzut?
— Ba da…
— Eu cred că ne ajung de mâncare, dacă nu facem excese. Uite, aici sunt banii pentru faianță.
— Bun, văd că ai trecut și materialele. Dar banii pentru meșter unde sunt?
— Meșteri sunt Codruț și Crina!
— Cine? Noi? Fugi de-aici! în viața mea n-am bătut un cui!
— Nicio problemă, ești ajutorul meu! 0 să vezi că nu-i mare scofală!
După cum vorbea, chiar am crezut că se pricepe. M-am luat după el și… După două zile, eram cu nervii la pământ. Mai bine de jumătate din material fusese irosit, faianța spartă era mai multă decât cea de pe pereți, iar acolo unde se lipise, mai bine nu era! A durat trei săptămâni până când am putut spune că am terminat baia. Dar vai cum arăta!
— Codruț, mai bine luam pe cineva să ne facă baia! Ieșea mai repede și mai bine!
— Da, dar unde mai era plăcerea muncii tale? Nu te simți mai bine știind că tu ai făcut tot?
Nu am mai zis nimic, dar m-a luat groaza la gândul că urma bucătăria. Spre norocul meu, am avut timp să mă refac pentru că asta s-a întâmplat în vara următoare, adică anul trecut. Când i-am spus lui Codruț că mi-am programat concediul pentru luna iulie, a fost mai mult decât încântat. Dar motivul nu era același cu al meu.
— Perfect, ne amenajăm bucătăria!
— Codruț, vreau să mergem la mare! Sau la munte! Vreau să plec undeva!
— De ce? Nu-ți e bine aici? De ce să dăm un milion pe noapte la hotel, când acasă avem pat gratis?
— Dar simt nevoia să ies de aici! înnebunesc… Te rog, Codruț!
— Fii înțelegătoare! Mergem la anul. —Așa ai spus și vara trecută. Tu știi cât am așteptat concediul ăsta? și acum, vii să-mi spui că toate speranțele mele s-au năruit? Nu se poate!
— Gândește-te și tu o clipă! Noi stăm în casa asta zi de zi. Aici ne intră prie-tenii. Cum te simți când ei ne văd bucă-tăria? Sau sufrageria?
— Ce are sufrageria? m-am alarmat imediat.
Aveam motive de îngrijorare pentru că, dacă-i intra ceva în cap lui Codruț, nu se lăsa până când nu rezolva.
— Trebuie zugrăvită. Mă gândeam că putem să rezolvăm două lucruri deodată. Tu văruiești, în timp ce eu pun faianța dincolo, în bucătărie.
Vă dați seama că așa s-a și întâmplat. Tot concediul, plus încă două săptămâni, am stat ca pe front. Casa era răvășită, nu mai găseam nimic în ea. Până am așezat lucrurile la loc, a mai trecut destul. Când a venit toamna, l-am întrebat pe Codruț:
— Iubitule, ce planuri avem pentru la vară? Să știu de pe acum, să nu mă mai gândesc la prostii, ca în vara asta!
— încă nu știu. Dar mai sunt o mulțime de făcut în casă. Mă gândesc că am putea strânge bani și să ne luăm o centra-lă termică. Dar parcă aș lua și un aparat de aer condiționat…
— și parcă voiam să luăm o mașină la mâna a doua, am continuat să-i dau apă la moară. Nu crezi că sunt cam multe cheltuieli?
— Ba da. De aceea ar trebui să ne gândim foarte bine la priorități.
— Asta înseamnă că și la anul tot aici rămânem? Codruț, o să îmbătrânim!
— Toată lumea îmbătrânește…
— Da, dar voiam să mă distrez acum, când sunt tânără…
— Acum avem putere să le facem pe toate! Mai strângem puțin cureaua și…
L-am lăsat să-și facă planuri pentru concediul următor. Așa cum speranțele mele se năruiseră două veri la rând, așa se puteau duce și ale lui. Dar pentru asta trebuia să fac ceva. M-am tot gândit, până când am ajuns la concluzia că trebuie să pun niște bani deoparte, fără știrea lui Codruț. în funcție de cât reușeam să strâng, îmi puteam programa concediul. Eram hotărâtă ca, indiferent de consecințe, să ieșim undeva. îmi ajungeau doi ani în care nu știusem altceva decât să investesc în casă. Eram obosită, nervoasă, nu mă puteam relaxa deloc. Aveam nevoie de o scurtă vacanță.
Parcă și Codruț se mai schimbase. Uneori părea preocupat, alteori, distrat. Am dat vina tot pe oboseala care se acumulase în timp.
— Codruț, tu chiar nu vrei să plecăm undeva? Măcar la un sfârșit de săptă-mână… Uită-te la tine! Pari obosit…
— Căldurile sunt de vină. De ce crezi că vreau aer condiționat? Eu zic că merită să mai facem un mic sacrificiu.
— Dar nu putem face și aia, și cealaltă? Nu zic să mergem tot concediul undeva, doar două-trei zile…
— Tot aia e. Ce, vrei să stau la cort sau în cine știe ce cocioabă închiriată, doar ca să fac economie? Dacă mergem, vreau să avem condiții bune. Altfel, mai bine stau acasă.
Era clar, nu aveam cum să-l conving. Am continuat să strâng bani. Puțin câte puțin, ca să nu i se pară suspect lui Codruț, banii se adunau. Pe la începutul lunii mai, am început să mă interesez unde putem merge. Aveam de gând să-i fac o surpriză de proporții lui Codruț.
După ce am aflat care e perioada de concediu a lui Codruț, am cumpărat biletele la mare. Nu i-am spus nimic nici atunci, mă gândeam să-i spun ceva la modul: „Codruț, ți-am făcut bagajele. Mâine, în zori, plecăm la mare!”. Ardeam de curiozitate să-i văd reacția. Mi-l închipuiam sărind în sus de fericire. Mă lua în brațe, mă săruta…
Zilele abia treceau. Număram clipele care ne apropiau de concediu. Codruț se mira, văzându-mă agitată:
— Iubito, ce-i cu tine? Arzi de nerăb-dare să ne apucăm de treabă?
Zâmbeam fără să răspund. Abia mă abțineam să-i spun marele secret.
— Crina, mă gândeam…
— Că mergem în concediu?
— Acasă. Unde-i mai bine decât la noi acasă? Uite ce bine e!
Da, era bine… Ne puseserăm aparatul de aer condiționat și termopanele și era răcoare. Abia așteptam să mă întorc de la muncă și să uit de căldura de afară. Dar asta nu însemna că am uitat ce bine e să te relaxezi schimbând „decorul”.
— Codruț, nu plecăm nici vara asta?
— Dragă, avem tot timpul din lume!
— Serios? Eu simt că nu mai pot!
— Dar unde găsești condiții la fel de bune ca aici? De ce ești nemulțumită?
— Nu-i vorba de asta. Am reușit să facem multe de când ne-am căsătorit, nu zic nu. Dar parcă lipsește ceva… Vreau să mergem undeva, să ne distrăm…
— Să vedem cum stăm cu banii la sfârșitul investițiilor! a spus Codruț, parcă sătul să mă mai asculte. Dacă ne mai rămâne ceva, poate te scot o zi sau două din oraș.
Era pentru prima oară când îmi făcea o promisiune de acest gen. Eram pe drumul cel bun, puteam să-i spun de surpriza mea.
— A, am uitat să-ți mai spun ceva! a continuat însă Codruț. Trebuie să plec câteva zile la Iași, în delegație… Sper să mă întorc până mi-am programat conce-diul, dacă nu… Va trebui să-l pun de când vin, vedem…
— De ce nu mi-ai spus până acum? m-am îmbufnat rapid, la gândul că s-ar putea da totul peste cap.
— Abia am aflat. Când era să-ți spun? și, în fond, ce contează o săptămână în plus sau în minus?
Pentru mine conta, pentru că nu aveam cum să schimb biletele.
— Cât stai?
— Nu știu, două-trei zile.
— Poate poți să nu întârzii cu concediu!
— Doamne, dar ce mă pisezi la cap cu concediu ăsta! Vrei să ne apucăm repede de treabă?! Ar fi prima oară…
Codruț a plecat în delegație. A doua zi, m-a sunat o prietenă, Ana:
— Crina, unde ești?
— Unde să fiu? La muncă, nu ca alții! Cum te distrezi la Mamaia?
— Credeam că ți-ai schimbat perioada și ești și tu pe aici…
— Nu, noi intrăm peste câteva zile. De ce mă întrebi?
— Păi, l-am văzut pe Codruț și…
— ți s-a părut, nu avea cum să fie Codruț! E plecat la Iași.
— Cum să nu fie Codruț?! El e, doar nu l-am văzut doar o singură dată până acum! Uite, e pe terasă, bea bere! și… Pa! Te las, mă strigă bărbatu-meu…
Ana a închis, înainte să apuc să mai spun ceva. Dar Ana sigur îl confundase pe Codruț, era la Iași… și de ce întrerupsese Ana brusc convorbirea? Ce se întâmplase? Am format numărul ei.
— Ana, spune-mi ce se întâmplă!
— Crina… Ar fi mai bine să vii aici… știi, nu vreau să fac un rău… Credeam că ești prin zonă… îmi pare rău.
M-am urcat în primul tren. Eram convinsă că Ana nu m-ar pune pe drumuri degeaba. Codruț? Ce făcuse? Era la mare, mă mințise? De ce o făcuse? Nu era decât un singur răspuns: mă înșela! L-am găsit repede, la Mamaia. Era într-o cameră de hotel. Nu singur…
— Ce faci aici, Codruț? Te ferești de soare? Să nu te bronzezi prea tare și să se prindă nevasta?
Codruț rămăsese înmărmurit. Se uita când la mine, când la bruneta care-i ținea companie. Nu-i venea să creadă că eram în fața lui.
— Crina…
— Voiam să-ți fac o surpriză, dar mi-ai făcut tu una și mai mare! Ești un mișel! Am crezut în tine, te-am iubit și… Nu mă meriți! Poți să stai la soare, nu ai de ce te feri! și nici nu trebuie să te grăbești să te întorci acasă…
Ce rost mai avea discuția aia? Totul era limpede, Codruț se folosise de mine. Eu eram bună la treburile casnice, să-i amenajez și să-i întrețin casa, iar el… El se putea distra când și cum voia. De aia ne chinuiam noi să strângem cureaua? Ca să aibă el bani de buzunar pentru ieșiri de felul acesta? De câte ori o mai făcuse? Eu îl credeam la muncă și-l compătimeam pentru desele delegații…
M-am hotărât să dau divorț. Pentru început, m-am mutat de acasă, dar nu înainte de a-i face o bucurie: am dat jos toată faianța din bucătărie și baie, ca să aibă ce face cu următoarea fraieră!
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.