Totul a început în timpul vacanței de Paște. Sora lui Nurul Islam (37 de ani) s-a oferit să-i fotografieze pe Mayrian Islam (11 ani) și pe Ryhan Kaliq, nepotul de 9 ani, în fața unui monument construit în 1812 și care se afla în perimetrul parcului. Ceea ce nu știau, până când au văzut cu ochii lor, este că erau pândiți, din spate, de o arătare ciudată cu constituție umană, îmbrăcată într-o pelerină neagră, care cobora scările și se îndreapta către ei cu brațele ridicate. Și-au dat seama de fenomenul straniu abia când au descărcat pozele.
„Dumnezeule, este o fantomă!”, a declarat cea care a făcut fotografia.
Kevin Grady, directorul parcului susține că în interiorul edificiului se afla o cameră care-i găzduia pe membri familiei Nicholson, proprietarii din trecut al domeniului.