Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat că echipajele nu pot ajunge la tânăra care naşte, din cauza drumului greu accesibil, în zonă fiind strat gros de zăpadă.

„Medicul cooordonator din dispeceratul integrat ISU-SAJ i-a dat indicaţii prin telefon mamei tinerei cu privire la paşii pe care trebuie să-i urmeze atât persoana însărcinată, cât şi mama acesteia, care supraveghea naşterea”, a spus Sfreja, citat de Agerpres.

Între timp, este anchetă la Maternitatea din Brașov, după ce o femeie însărcinată a murit în sala de operație, în urma unei anestezii.

Femeia decedată la Ginecologie a intrat în stop cardiac la scurt timp după intubaţie. Află ce spune managerul spitalului din Brașov.

Anul trecut, în noiembrie, o femeie din Brașov era suspectată că și-a ucis bebelușul. Nou-născutul ar fi fost îngropat în grădina casei sale.


Citește și… Trenurile de călători din România au întârziat trei ani în șase luni!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News