Ingrediente: 400 g penne, 200 g bacon, o ceapă, un ardei gras, doi căţei de usturoi, o roşie, 300 g pastă de roşii decojite, sare, piper, oregano. |
Preparare:
1. Pennele se pun la fiert în apă clocotită. Separat, într-o tigaie, se pune puţin ulei de măsline, în care se călesc ceapa şi usturoiul mărunţit.
2. La sfârşit se adaugă baconul, ardeii graşi tăiaţi fâşii subţiri şi roşia tăiată cuburi. După cinci minute, adăugaţi pasta de roşii, sare, piper, oregano. Lăsaţi cam 10 minute să se omogenizeze toate ingredientele.
3. Pennele fierte se scurg şi peste ele se adaugă sosul care este deja gata.
4. Se mai lasă pe foc cam 10 minute. Se servesc calde, cu mozzarella deasupra.