Ingrediente: 600 g piept de pui, patru linguriţe muştar, 400 g broccoli, un ardei gras roşu, 150 g bacon, patru linguri ulei, cimbru, 400 g morcovi baby, sare, piper.
Mod de preparare: se spală pieptul de pui, se usucă în prosoape de hârtie şi se taie felii. Se bat uşor, se condimentează cu sare, piper după gust şi se ung cu muştar. Se spală broccoli, se desface în bucheţele care se opăresc trei minute în apă clocotită cu o linguriţă de sare şi cu morcovii baby. Se scurg şi se lasă la răcit. Ardeiul se curăţă şi se taie fâşii, se aşază pe fiecare felie de pui o bucată de broccoli şi o fâşie de ardei gras, se rulează şi se învelesc într- o felie de bacon, se prind cu o scobitoare la mijloc pentru a nu se desface. Se prăjesc pe toate părţile 10 minute în ulei încins cu cimbru. Se servesc alături de broccoli şi de morcovii baby.
Reţetă trimisă de Amalia Cîrstea, Bucureşti

Urmărește-ne pe Google News