Oare voi fi vreodată fericit cu altă femeie?

într-o seară, am jucat ping-pong cu niște prieteni până târziu. Tatăl unuia dintre ei amenajase în subsolul casei un loc de relaxare: câteva rafturi cu cărți, un CD-player, un hamac, un balansoar, masa de ping-pong și o masă de biliard. Tatăl prietenului meu Horia era un om extrem de ocupat și simțea nevoia să petreacă măcar o jumătate de oră pe zi în compania celor doi fii ai lui. Ideea o preluase de la un cunoscut și se ocupase singur de amenajarea încăperii. Acesta a fost darul lui pentru băieți de Crăciun, când fiii lui au împlinit 14 ani. De atunci, am petrecut și eu mult timp acolo.

Ne adunam în aproape fiecare weekend mai mulți prieteni, uneori ni se alătura și tatăl lui Horia. Fetele nu erau acceptate. Cu toate astea, îmi amintesc că tatăl lui Horia ne povestea uneori mici întâmplări din tinerețea lui; n-am știut niciodată dacă erau adevărate sau doar erau menite să ne învețe să ne purtăm frumos cu fetele, să le respectăm și să fim niște adevărați cavaleri.

Dintre toți băieții din grupul nostru eu eram cel mai pricăjit, cel puțin așa am fost multă vreme. Poate tocmai de aceea simțeam nevoia deseori să-mi demonstrez curajul. în seara despre care vreau să vă vorbesc, am plecat printre ultimii de la Horia și am pomit-o agale spre casă. Nu locuiam departe, aveam de mers cam un sfert de oră pe jos. Era o noapte senină și nu era deloc frig, deși era, exact ca acum, început de decembrie. La un moment dat, am auzit niște zgomote înfundate, un foșnet de frunze și parcă niște gemete. Cartierul era liniștit, îl străbătusem de multe ori noaptea și niciodată nu mi se întâmplase nimic. M-am oprit și m-am uitat în jur. N-am văzut nimic. Am pomit din nou la drum, dar zgomotele s-au repetat. Mi s-a făcut cam teamă. M-am întrebat dacă nu cumva cineva mă urmărește și mă va ataca. Am grăbit pasul, dar am auzit din nou gemete. Mi-am luat inima în dinți, m-am întors și m-am apropiat de locul de unde veneau zgomotele. „Fie ce-o fi!”, mi-am spus, și aproape imediat am dat peste cineva. Ochelarii mi-au zburat de pe nas și am primit și un pumn, care m-a umplut de sânge. Instinctiv, am început să lovesc și eu cu mâinile și picioarele, să strig cât mă țineau puterile, pentru că știam că undeva, la vreo două străzi distanță, era un punct de pază. La scurt timp, am văzut pe cineva fugind. De undeva de jos, cine-va mi-a întins ochelarii. Mi i-am pus la ochi și atunci am văzut o fetișcană. Am ajutat-o să se ridice și să-și scuture hainele și ne-am dus spre lumină. Când am privit-o mai bine, mi-am dat seama că era sora unui coleg de liceu.

Recomandări

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

— Raluca, ai pățit ceva?

— Nu, nu, stai liniștit, noroc cu tine! Dacă nu erai tu… Nici nu vreau să mă gândesc… Adevărul este că mi-am căutat-o singură. Am fost la ziua unei colege, Maria, nu departe de aici, și am intrat în vorbă, deși ea m-a avertizat că nu e prudent, cu un amic al fratelui ei Ovidiu, cam golănaș. Maria a împlinit 18 ani, așa că părinții au fost de acord s-o lase să facă o petrecere în lipsa lor. Fratele ei însă și-a invitat și el niște amici și ne-au cam stricat petrecerea. S-au îmbătat și s-au dat la fete. Eu am crezut că Maria exagerează. Am acceptat ca unul dintre ei să mă conducă acasă și m-am pomenit apoi că mă înghesuie aici. Mi-a tras un pumn în față și m-a trântit la pământ. Nu știu cum să-ți mulțumesc… Puteai să nu te bagi, altul în locul tău așa ar fi făcut. Mi-e și groază acum să mă duc acasă. Nu știu ce să le spun alor mei, precis m-am învinețit.

Așa a început relația mea cu Raluca, în clasa a Xll-a, când am salvat-o de un posibil viol. Am dus-o pe Raluca la mine, am trezit-o pe sora mea și am pus-o să-i sune pe părinții Ralucăi și să le spună că ea va rămâne la noi peste noapte. Marilena și Raluca erau colege de clasă, dar nu erau prietene.

Recomandări

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Sora mea s-a purtat admirabil, îi voi fi veșnic recunoscător. A doua zi, a fardat-o pe Raluca atât de artistic, încât vânătaia nu putea fi observată de un ochi neavizat. După noaptea aceea, ele s-au împrietenit, iar noi am devenit un cuplu. Deși nu voia să recunoască, din mândrie, pe Raluca a afectat-o mult întâmplarea aceea. Multă vreme am crezut că îmi spune că mă iubește numai din recunoștință. Raluca era una dintre fetele populare de la noi din liceu, iar eu nu eram în niciun caz genul de băiat la care s-ar fi uitat una ca ea.

Drumurile noastre s-au despărțit la un moment dat. în anul II de facultate, eu am obținut o bursă și am lipsit din țară aproape doi ani. între timp, Raluca s-a măritat cu unul dintre foștii ei iubiți, fiul unui om de afaceri. Mai nimeni nu avea o părere prea bună despre Raluca, chiar și prietenii mei mă avertizaseră încă de la începutul relației noastre că n-are rost să-mi fac iluzii. Eram conștient că nu sunt o partidă și nici un bărbat fatal, așa că mi-am văzut de viața mea.

Sora mea a păstrat însă legătura cu Raluca. Deseori, când venea în vizită, îmi povestea, fără s-o întreb, ce mai face Raluca. Mi-a dezvăluit că soțul ei este un bărbat brutal, că se poartă urât cu ea, iar după fiecare episod, o copleșește cu daruri, ca să-și ceară iertare.

Recomandări

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

— Raluca e nefericită, dar e convinsă că-și merită soarta.,,Nu degeaba are toată lumea o părere atât de proastă despre mine”, asta repetă tot timpul. Ea își dorește copii, dar soțului ei nu-i plac copiii. E și foarte gelos și de multe ori nici nu-i dă voie să iasă din casă, trebuie să mă duc eu s-o văd, n-o lasă nici să lucreze. E prizonieră într-o colivie aurită. Singura ei bucurie este că-și ajută părinții. Nu spui nimic?

— Ce-aș putea spune? A fost alegerea ei.

— De ce nu i-ai spus niciodată că o iubești?

— Pentru că, așa cum ți-am spus de atâtea ori, am crezut că m-a acceptat în viața ei numai din recunoștință.

— Ea chiar te iubește, să știi.

Sora mea a fost întotdeauna o romantică și nu puteam pune mare preț pe impresiile ei. întâmplarea a făcut însă ca eu și Raluca să ne revedem tot într-o împrejurare nefericită. Ori de câte ori aveam timp liber, când eram plecat la bursă, încercam să călătoresc. îmi dorisem asta dintotdeauna. La un moment dat, am ajuns în Italia, împreună cu niște colegi. Ne-am cazat la un hotel și făceam excursii în apropiere în fiecare zi. La un moment dat, ceilalți s-au dus să viziteze „Casa Julietei”, din Verona. Eu le-am spus că n-am chef și rămân să-mi odihnesc picioarele. După plecarea lor, am pus ceva ușor pe mine și am ieșit să beau un espresso. în celălalt capăt al terasei pe care stăteam, un cuplu se certa de zor, îndeajuns de zgomotos încât să atragă atenția. Am avut senzația că vorbesc românește, dar nu m-am întors să mă uit la ei. Strigătele lor au continuat, iar la un moment dat, l-am văzut pe unul dintre băieții care serveau repezindu-se într-acolo. M-am întors și eu și l-am vă-zut pe bărbatul de la masă lovindu-și soția. Ea suporta supusă loviturile. Doi italieni au intervenit, iar patronul l-a rugat politicos pe individ să plece.

— Mișcă-te, ce mai stai?! l-am auzit spunând pe individ.

Dintr-un salt, am ajuns lângă masă. Abia atunci am văzut că femeia era Raluca. Am parat o nouă ploaie de lovituri a soțului ei și, adunându-mi toate puterile, l-am ajutat pe unul dintre italieni să-l alungăm pe individ de pe terasă. Raluca stătea nemișcată la masă, cocârjată de durere. într-un târziu, după ce a mai strigat de câteva ori la ea, soțul Ralucăi s-a urcat într-o mașină și a plecat.

— Vorbim noi acasă! a mai amenințat-o înainte să dispară.

— îmi cer scuze că a trebuit să asiști la așa ceva. M-ai salvat a doua oară!

— Nu ai de ce să te ; scuzi. Stai liniștită!

Abia atunci am privit-o mai atent. Afară era cald, iar Raluca purta mâneci lungi… Mi-am dat seama de ce. Chiar și fața purta semnele i violenței pe care o suporta fără să crâcnească.

— De ce faci asta? De ce trebuie să-l suporți? Te-ai putea întreține și singură, ce Dumnezeu?!

Raluca n-a spus nimic.

— Să nu vorbim despre asta. Dacă ai puțin timp liber, stai cu mine, povestește-mi despre tine.

Ne-am plimbat până spre seară. Am vorbit aproape tot timpul numai eu. Mobilul ei suna din când în când și primea întruna mesaje.

— Ar trebui să plec, a spus la un moment dat. 0 să-mi închiriez o mașină.

— Te întorci la bruta aia?!

— Ce altceva aș putea face? Unde să mă duc?

— Tu n-ai auzit de divorț?

— Lucrurile sunt mai complicate…

— Cum adică? în ce fel?

— Am nevoie de bani, de mulți bani. Soțul meu nu știe, dar am un copil. E la părinții mei, îl cresc ei. Trebuie să le trimit bani tot timpul, să nu-i lipsească nimic. Când aveam 15 ani, am rămas însărcinată, m-am culcat cu unul dintre profesori, un bărbat însurat, firește. L-am iubit, am păstrat secretul, n-am vrut să pățească nimic, dar nici la copil n-am vrut să renunț. Am reușit să trec neobservată, am lipsit de la liceu doar o lună, la sfârșit, când nu mi-am mai putut ascunde burta. Fetița mea are acum 6 ani. De dragul ei trebuie să suport orice. Cine și-ar complica viața cu una ca mine?

Am fost laș, n-am avut puterea să-i spun că eu aș lua-o așa cum e, cu copil cu tot. O să-mi regret lașitatea de atunci câte zile oi avea. Am strâns-o în brațe, dar am lăsat-o să plece. Am privit în urma mașinii… Am mai aflat câte ceva despre Raluca doar de la sora mea, singura persoană pe care soțul ei o accepta. Marilena nu știa însă nimic despre fiica Ralucăi. Nici măcar ei nu-i vorbise despre secretul ei. De groază ca nu cumva soțul ei să afle, probabil. Raluca îmi spusese că e foarte „norocoasă” că soțul ei nici măcar nu vrea să-i cunoască părinții. Bătăile și umilințele au continuat, firește. Au trecut de atunci mai bine de zece ani. Eu m-am întors în țară pentru câteva luni, apoi mi-am depus CV-ul la tot felul de universități și am fost acceptat pentru doctorat la una dintre ele. Chiar și gândul că aș putea-o întâlni întâmplător pe Raluca îmi făcea rău, mă simțeam vino-vat față de ea și am dat bir cu fugiții. Am muncit, mi-am făcut prieteni… Timpul a trecut… Am preferat să-i chem pe ai mei la mine, să le arăt și lor lumea. Am revenit în România pentru câteva zile când s-a măritat Marilena, dar Raluca n-a apărut la nunta ei, deși fusese invitată. Am răsuflat ușurat. După ce sora mea a devenit mamă, n-a mai avut timp de vizite, iar dacă ea n-a mai căutat-o pe Raluca, ea nici atât. Acum sunt profesor la universitatea unde mi-am dat doctoratul și îmi petrec cea mai mare parte din timp în campus cu studenții.

Acum vreo lună, într-o noapte, după miezul nopții, mă întorceam de la un meci de baschet prelungit și mă îndreptam agale spre apartamentul meu. Eram frânt de oboseală, avusesem o săptămână grea, iar efortul din timpul meciului mă pusese la pământ. Abia așteptam să pun capul pe pernă. Dintr-odată, am auzit niște zgomote ciudate și niște gemete. M-am oprit și am ascultat. Nu s-a mai auzit nimic. Mi-am continuat drumul, dar am auzit iar gemete.

M-am repezit spre locul de unde veneau zgomotele, cineva mi-a pus însă piedică și am primit o lovitură zdravănă la cap. Din fericire, în seara aceea primisem cadou de la un coleg de catedră o bâtă de baseball.

M-am sprijinit în ea, am reușit să mă ridic și, înainte să primesc o nouă lovitură, am apucat să lovesc eu primul. Am auzit un trup căzând la pământ și am vrut să lovesc din nou.

— Nu, opriți-vă! 0 să-i spargeți capul! am auzit un glas de femeie. 0 vreme nu se va putea ridica de jos.

Am văzut ridicându-se o tânără, o studentă, probabil. Vorbea americana cu un accent ciudat. Când i-am văzut fața, am înlemnit, semăna teribil cu Raluca. Aș fi putut jura că e ea. Mi-a întins mâna și a spus în românește:

— Bună seara, domnule profesor!

— Ne cunoaștem? am întrebat.

— E mult spus, vin la cursurile dumneavoastră. Mă simt ca acasă, deși nu vorbiți românește.

— Sunteți de mult aici?

— De aproape doi ani. Mama a ținut morțiș să vin aici. Am avut norocul să fiu printre puținii studenți care au obținut bursă. Anul trecut era cât pe ce să pierd bursa. Sunt cam năbădăioasă și m-am luat în gură cu șefa catedrei de… De fapt, ce vă plictisesc eu cu poveștile mele? Mersi că m-ați salvat! Nu era mare lucru, iubitul meu s-a îmbătat, a mai și fumat ceva iarbă. Voia să facem dragoste sub cerul liber. Oricum, i-ați aplicat o corecție zdravănă! și-a meritat-o.

S-a aplecat, l-a ajutat pe iubitul ei să se ridice și au pornit încet spre cămin. Am încercat să fiu mai atent la cursurile următoare, să văd dacă este printre studenții mei. încă n-a apărut. Mă tot întreb de atunci: să fie lumea atât de mică, încât să fie fiica Ralucăi?

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News