I-am oferit dragostea mea și am pierdut în schimb dispreț

M-am născut într-o familie care n-a știut niciodată ce înseamnă lipsurile și m-am învățat de mică să obțin tot ce-mi doresc. Era de ajuns să spun că vreau ceva, iar tata și mama se dădeau peste cap să-i aducă odorului ce-și dorește. Faptul că am crescut ca o prințesă nu prea mi-a fost de folos în viață, căci nu poți obține chiar orice cu bani.

Când aveam vreo 16 ani, devenisem o adevărată domnișoară, eram bine făcută și frumușică, mulți băieți îmi dădeau târcoale, dar eu m-am îndrăgostit de Toma, un coleg dintr-o clasă paralelă, care se iubea cu Ilinca, o fată crescută cu mari eforturi de o mamă singură, care-și făcea singură hainele de pe ea și se încălța de la second hand.

Degeaba îmi declarau dragostea lor ceilalți băieți, eu eram obsedată de Toma, dar el n-avea ochi pentru mine, nici nu știa că exist. Nici părinții lui nu erau oameni înstăriți, taică-său era șofer, iar maică-sa, bucătăreasă. Locuiau într-o casă mică, în cartierul nostru, dar totul strălucea de curățenie în gospodăria lor. Maică-sa făcea de multe ori zacuscă, murături, gemuri pentru vânzare și, în felul ăsta, și-au putut trimite copiii, pe Toma și pe sora lui, Lavinia, la facultate.

Recomandări

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Mama Ilincăi n-a avut de unde să scoată bani pentru fata ei, așa că Ilinca, după ce a terminat liceul, s-a angajat mai întâi la McDonald’s-ul de pe șoseaua care trecea pe lângă orășelul nostru, iar apoi la o fabrică de textile din Focșani, care produce exclusiv pentru export. Ilinca și-a luat mama cu ea și au început să ducă o viață nițel mai bună. Cum era frumoasă foc, șefii Ilincăi i-au propus să participe la unele prezentări de modă pentru clienții lor și așa Ilinca l-a cunoscut pe Sebastian, un prosper om de afaceri român stabilit la Monaco. Oricât de mult s-a străduit Sebastian să-i intre în grații și s-o cucerească pe Ilinca, n-a reușit. Ea îl iubea pe Toma și visa la clipa în care se vor căsători și vor întemeia o familie… Dar frumusețea nu e întotdeauna de ajuns ca să fii fericită.

Mie tot la Toma îmi zbura gândul și mi-am propus să mă grăbesc să pun mâna pe el. Intrasem și eu la facultate și-mi închiriasem un apartament foarte aproape de căminul unde stătea Toma. El era un băiat bine crescut și, dacă se întâmpla să ne întâlnim pe undeva, într-o cafenea sau într-un club (aveam grijă să fac în așa fel încât să ne întâlnim cât mai des), nu mă gonea, mă primea în grupul lui și ne distram împreună deseori. Numai că, oricât m-am străduit, Toma n-a renunțat la Ilinca, mi-a spus limpede că pe ea o iubește și nu va iubi niciodată altă femeie, prin urmare trebuia să joc murdar ca să-l pot avea.

Recomandări

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Eram în anul III de facultate și, pe vremea aceea, se ținea scai de mine Sergiu, un student la Arhitectură, care îmi spunea tot timpul: „Nu uita, într-o zi, chiar dacă tu nu mă vrei, ai să fii a mea!”. Eu îi râdeam în nas și mă tot gândeam cum să fac să-l conving pe Toma să cedeze și să fie al meu. Ideea salvatoare a venit până la urmă de la unul dintre colegii lui de cameră.

Toma, în special după examenele grele, se îmbăta, și atunci nu mai prea știa de el. Se culca și dormea neîntors chiar și 10 ore. Tot Radu mi-a spus că una dintre colegele lor de an se ținea de capul lui, voia să facă un copil cu el, iar el a mărturisit că, dacă s-ar întâmpla ceva vreodată când își bea mințile, n-ar accepta s-o facă de râs pe Raluca în fața părinților, s-ar însura cu ea, chiar dacă asta ar însemna s-o piardă pe Ilinca.

Totul se potrivea mănușă pentru planul meu. I-am plătit gras pe colegii lui de cameră să-l îmbete, iar apoi m-am strecurat goală-pușcă în patul lui. Când s-a trezit, ceilalți ne priveau „uluiți” și, chiar dacă nu se întâmplase absolut nimic, l-am lăsat pe Toma să creadă că am făcut dragoste și că pentru mine a fost prima oară, iar el, primul bărbat. S-a schimbat brusc la față, câteva clipe am crezut că leșină. S-a ridicat și mi-a spus, de față cu toți colegii lui:

Recomandări

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

— îmi pare rău că… mi-am băut mințile și am profitat de tine. Am să vin la ai tăi și sper să mă accepte de ginere.

N-am reușit să aflu ce s-a întâmplat între el și Ilinca, ce și-au spus, cum s-au despărțit, cert este că, peste scurt timp, ea s-a măritat cu omul de afaceri și s-a mutat împreună cu mama ei la Monaco. Peste câteva luni, am făcut și noi nunta, iar eu am primit ce am meritat. Toma nu s-a mai atins de mine niciodată.

Dormeam în camere separate și doar în ochii lumii ne prefăceam că suntem fericiți împreună. Toma s-a apucat să bea tot mai mult și trăia în lumea lui. După ce am terminat facultatea, ne-am angajat fiecare la altă firmă, iar părinții mei ne-au cumpărat un apartament mare și luxos în București.

Nu știu cum reușea Toma să facă față ritmului nebunesc în care muncea, știu însă că era foarte apreciat de șefi și colegi. Acasă însă nu avea decât un prieten: Chivas, marca lui preferată de whisky. Când se întâmpla să vină ai mei în vizită, se abținea să bea. Nu am înțeles niciodată de ce se străduia să păstreze aparențele.

întâmplarea a făcut s-o întâlnesc pe Ilinca la o prezentare de modă, unde venise cu soțul ei, care era, printre altele, acționar la una dintre fabricile de textile din România. Ilinca era și mai frumoasă decât o știam, era elegantă, strălucea, atrăgea privirile tuturor. S-a bucurat când m-a văzut. M-a strâns în brațe și mi-a spus că nu-mi poartă pică. Mi-a mai spus că are doi copii și că ei și mamei ei le merge bine.

S-a purtat cu mine de parcă eram cele mai bune prietene. M-am simțit îngrozitor, atunci. Nu i-am povestit lui Toma despre întâlnirea noastră. Peste vreo două zile însă, aveam o întâlnire cu un client important și alesesem un restaurant select dintr-o zonă mai puțin frecventată. Clientul locuia în hotelul de deasupra restaurantului. Când tocmai ne lansaserăm în discuție, am zărit intrând un bărbat care semăna foarte bine cu Toma. Nu mi-am permis să mă ridic imediat și am sperat că mi se pare. Instinctul mi-a spus însă că ceva nu e în regulă.

După ce am terminat întâlnirea, i-am dat un bacșiș gras recepționerei și am aruncat o privire prin registrul cu clienți. Am zărit aproape imediat numele soțului Ilincăi. M-am așezat în holul hotelului, într-un loc strategic, și, peste aproape o oră, l-am văzut plecând în grabă pe Toma. Când am ajuns acasă, seara târziu, el era, ca de obicei, în compania lui Chivas. Părea că băuse deja destul de mult. Nu a trebuit să insist prea mult, a recunoscut că se întâlnește cu Ilinca ori de câte ori ea și soțul ei vin la București. — Ce-ai crezut? Că, dacă mă însor cu tine, o s-o uit? Mă gândesc tot timpul la ea! Nu te urăsc, mi-e milă de tine! Te compătimesc! Mai bine ai renunța la mine și am divorța!

Am văzut roșu înaintea ochilor. Eram atât de furioasă, încât cred că aș fi fost în stare să-l omor, mai ales că pe fața lui am văzut un soi de rânjet disprețuitor.

— Pot să-ți mai spun ceva, poate așa ți-e mai ușor: copiii Ilincăi sunt ai mei!

Am ieșit pe ușă valvârtej și m-am oprit la ușa lui Sergiu, care mă mai suna din când în când, de ziua mea, de sărbători, îmi trimitea flori și îmi dăduse de înțeles că încă nu a renunțat. Numai că, în seara aceea, Sergiu nu era singur, așa că a trebuit să plec. Am rătăcit o vreme pe străzi, pe urmă m-am întors acasă. Toma dormea pe canapea, în fața televizorului deschis. Am făcut un duș rece și m-am culcat.

A doua zi dimineață, când am ajuns la birou, am găsit un buchet imens de flori, cu scuze din partea lui Sergiu, care mă invita să luăm masa în oraș. Puțin îmi păsa mie ce face în timpul liber. M-am dus la întâlnire și, din seara aceea, am devenit amanți. Nu eram încă pregătită să renunț la Toma. Eram conștientă că-mi fac rău prelungind agonia, dar simțeam nevoia să-i fac și lui rău ținându-l legat de mine.

Când am rămas însărcinată, am crezut că îmi va fi ușor să divorțez. Sergiu era gata să-și asume paternitatea și să ne căsătorim. Eu însă mă obișnuisem, cum se obișnuiește câinele cu lanțul, să-l știu pe Toma acasă când ajung.

N-a comentat în niciun fel când burtica mea a devenit vizibilă. La maternitate a venit, firește, Sergiu, care a și declarat copilul. De la maternitate, m-am dus acasă la Sergiu, cu copil cu tot. Camera copilului era gata, iar el a fost de la bun început un tată minunat. și-a luat concediu și a stat cu mine mai bine de o lună. Aș fi vrut s-o chem pe mama să mă ajute, dar mi-era rușine să-i spun că încă nu pot să renunț la Toma. Mama mă iubea enorm, dar n-ar fi înțeles. De fapt, nici eu nu înțelegeam foarte bine ce se întâmplă cu mine și mă întrebam de unde are Sergiu atâta răbdare.

înainte să se întoarcă la muncă, Sergiu a adus-o pe mama lui, o femeie minunată, de la care am învățat de-a lungul anilor ce înseamnă să fii o mamă adevărată. Anca nu mi-a pus nicio între-bare, n-a comentat în niciun fel, era lângă mine să mă ajute și să-și iubească nepotul. Ciprian o adora. Uneori, când Anca ieșea la plimbare cu Ciprian, dădeam o fugă pe acasă, să văd ce mai face Toma. Câteodată îl găseam acasă, alteori nu. Dacă îl sunam, îmi răspundea monosilabic. încheia conversația de fiecare dată la fel:

— Aștept să mă eliberezi din lanț! Peste câteva luni, am primit un telefon de la spital. Toma își vânduse mașina și își cumpărase un motor. Plecase beat de acasă cu motocicleta și avusese un acci-dent. Era în ghips din cap până-n picioare. Am stat zile întregi lângă patul lui. Nici Sergiu, nici Anca n-au comentat. Ciprian îi spunea Ancăi „mami” și era mult mai apropiat de ea decât de mine. Deși era puiul meu, eu încă nu mă obișnuisem cu gândul ăsta.

Toma și-a revenit greu, în luni de zile, după multe operații. într-un târziu, a apărut și Ilinca. în clipa în care a văzut-o intrând în salon, i s-a luminat fața. Abia atunci am înțeles că, oricât m-aș strădui, nu voi reuși să distrug ceea ce există între ei. Pe mine nu mă privise niciodată așa. După plecarea ei, l-am anunțat că vreau să divorțăm.

— Slavă Domnului!

Atât a spus. I-am lăsat pe avocați să se ocupe de toate formalitățile. înainte să plec definitiv de acasă, i-am amenajat o cameră cu tot ce-i trebuia pentru recuperare și l-am plătit pe unul dintre asistenții care se ocupau de el să vină la Toma acasă atâta timp cât va fi nevoie. Când am primit decizia de divorț, am plâns.

După câteva săptămâni, am rămas din nou însărcinată și am decis ca, de astă dată, să învăț să mă port ca o femeie normală. Sergiu nu m-a forțat să ne căsătorim. Ca de obicei, nici el, nici Anca nu au comentat. Ciprian aștepta nerăbdător să-și cunoască surioara, iar eu așteptam să se nască în mine instinctele materne.

Din fericire pentru mine și pentru copiii mei, a doua naștere, mult mai lungă și mai anevoioasă decât prima, care a pus la un moment dat în pericol viața fetiței mele, m-a trezit la realitate. Eram atât de disperată să nu-mi pierd copilul, încât le-am spus medicilor că, dacă se pune problema să aleagă între viața mea și a ei, s-o aleagă pe cea a Oliviei.

Nu știu cui ar trebui să-i mulțumesc că am scăpat amândouă cu viață și sănă-toase, lui Dumnezeu, medicilor, îndârjirii cu care mă iubea Sergiu? Oricum, în ziua când am pus-o pentru prima dată pe Olivia la sânul meu și am simțit-o sugând lacomă, am devenit cu adevărat mamă. Din ziua aceea nu mi-a mai păsat de Toma și am uitat dragostea bolnăvicioasă pe care m-am încăpățânat să i-o port.

După ce am stat doi ani acasă, să-mi cresc copiii, am decis că acolo e locul meu și nu m-am mai întors la serviciu. Sigur că mi-am putut permite să fac asta, din fericire pentru mine. Mi-am amintit că, pe vremea când încă nu-l născusem pe Ciprian și trebuia să fac multă mișcare, mă duceam dimineața la birou pe jos. în fiecare dimineață întâlneam o mamă care-și ducea copilul la creșă, iar copilul, cel mai adesea, plângea, trezit prea devreme din somn. Am înțeles că biata femeie nu avea încotro, probabil nu avea cine s-o ajute și nici destui bani să angajeze o femeie, așa că-și trezea copilul cu noaptea în cap și-l ducea la creșă, înainte să se ducă la muncă.

După ce am avut-o pe Olivia, mi-am amintit de femeia aceea și aș fi vrut s-o ajut. M-am dus de câteva ori la aceeași oră pe strada unde o întâlnisem, dar n-am avut noroc. Din păcate, nu am mai găsit-o. Amintindu-mi de ea, de tristețea ei, de plânsetele copilului, am înțeles că sunt o mamă fericită și că trebuie să fiu recunoscătoare pentru tot ce am, pentru oamenii care mă iubesc, deși, dacă ar fi să fiu cinstită, nu merit toate astea.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News