Cercetarea care a aruncat o umbră de îndoială în legătură cu proprietăţile acidului docosahexaenoic (DHA), un ulei din gama Omega 3, s-a bazat pe teste efectuate pe 400 bărbaţi şi femei cu vârste de circa 70 de ani şi cu o posibilă boală Alzheimer. Autorii studiului le-au administrat, zilnic, două grame de DHA şi capsule cu placebo celor două grupuri diferite de pacienţi, pentru a compara efectele acestui tip de ulei. După 18 luni, au evaluat procesul de deteriorare mentală înregistrat la nivelul ambelor grupuri, rezultatele fiind aproape identice.
Cercetătorii susţin, totuşi, că nu poate fi negat complet efectul benefic al acestui tip de nutrienţi, deoarece deteriorarea cerebrală începe cu zeci de ani înainte de apariţia simptomelor.