Simona Popescu, scriitoare, recomandă:

Gheorghi Gospodinov, Fizica tristeții, colecția Anansi, Editura Pandora M., 2021, în traducerea Cătălinei Puiu. Un roman non-liniar, fără  „acțiune”,  dar cu multe micronarațiuni, O carte pur și simplu frumoasă.  Seamănă, ca proiect, cu ceea ce fac în literatura lor autorii Școlii de la Târgoviște: Mircea-Horia Simionescu și Radu Petrescu, care construiesc ansambluri epice pe principiul repertoarului, al listei, al catalogului. Un roman autobiografic (și) poetic, atipic, profund, emoționant.

Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

Haruki Murakami, Persoana întâi singular, Editura Polirom, în 2022, în traducerea Andreei Sion. O colecție de autoficțiuni, fragmente autobiografice, ficțiuni. Dar cartea mea preferată din tot ce a scris Murakami rămâne „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” (genul „memoir”, citită de mine ca un bildungsroman).

Șerban Foarță, Aquarela sau aquariu, Editura Siono, 2021. Un nou dar (pe teme „acvatice”, în inconfundabilul lui stil ludic și melancolic) pe care îl face cititorilor cel mai important poet de azi din România.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

Andrei Codrescu, Visul diacritic, Editura Nemira, colecția Vorpal, 2021. Un volum de poezie și despre poezie cu totul neobișnuit, despre cum se formează un poet.

Simona Lahovary, Pagini de jurnal, Vol. I (1923-1930), Editura Corint, 2021, traducere din limba franceză, prefață și note de Georgeta Filitti, și Pagini de jurnal Vol. 2 (1931-1936), apărută la aceeași editură în 2022. Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi plac memoriile, jurnalele, literatura de non-ficțiune despre viața din alte timpuri. Iar Simona Lahovary, doamnă de onoare a reginei Maria, are lucruri multe și interesante de spus.

Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

Cristian Iftode – eseist, filosof, recomandă:

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

François-Henri Désérable, Stăpânul şi cuceritorul meu, traducere Mădălina Ghiu, Humanitas Fiction, 2022. Un roman post-postmodern excepțional tradus, cu care râzi şi plângi în acelaşi timp de cât de amărâţi suntem noi, oamenii.

Daniel Nica, Cine sunt eu? Autenticitatea şi limitele sale morale, Ratio et Revelatio, 2022. Un superb eseu despre marea obsesie a modernităţii, autenticitatea.

Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

Simona Popescu, Cartea plantelor şi animalelor, col. Vorpal, Nemira, 2021. Pentru că nu e despre plante şi animale, ci despre labirintul identităţii şi sinele nostru multiplu: o grandioasă încifrare poetică.

Emmanuel Carrère, Yoga, traducere Tristana Ir, Trei, 2021. O carte voioasă despre deznădejde, mărturie autoironică despre felul occidental de a îmbrăţişa spiritualităţi orientale.

Florin Chirculescu, Solomonarul, Nemira, 2022. Pentru că s-ar putea să fie cartea anului 2022 în materie de proză.

Gelu Diaconu – scriitor, recomandă:

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Ioșca, de Cristian Fulaș, Editura Polirom, 2021 – pentru că Fulaș a țintit foarte sus și a reușit, plus că romanul a fost tradus în Franța și a primit Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, ediția 2022.

Din cer au căzut trei mere, de Narine Abgarian, Editura Humanitas Fiction, 2022, traducere de Luana Schidu – pentru că e un roman atașant și foarte bine scris + a primit Premiul Iasnaia Poliana în 2016.

Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

Noapte credincioasă și virtuoasă, de Louise Glück, Editura Pandora M, colecția Anansi, 2021, traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu – e suficient să spun că Louise Glück este laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2020.

Viciu ascuns, de Thomas Pynchon, Editura Polirom, 2022, traducere de Dan Croitoru – bestseller New York Times, plus că este Pynchon și beneficiază de o traducere foarte bună în limba română.

Abraxas, de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Polirom, 2022, colecția fiction.ltd – pentru că are greutate atât la propriu, cât și la figurat, iar în plus, ca și Ioșca al lui Fulaș, readuce în prim-plan umanul, lucru din ce în ce mai rar în literatura contemporană.

Simona Goșu – scriitoare, recomandă:

Vreau să citesc cartea de povestiri a Ștefaniei Mihalache, „Gene dominante”, Editura Humanitas, 2022, pentru că i-am urmărit lansarea și iubesc proza scurtă.

„De la Rin la Dunăre și înapoi”, cu subtitlul „Autobiografia mea românească”, de Jan Willem Bos, Editura Humanitas, 2022, pentru că l-am ascultat pe autor spunând, într-un interviu, că a reușit să aibă o viață interesantă datorită României.

„Voci la distanță”, Gabriela Adameșteanu, Polirom, 2022 și „Theodoros”, Mircea Cărtărescu, Humanitas, 2022, noile romane ale scriitorilor mei preferați.

Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

„Suferință și extaz, de Meg Mason, Editura Litera, 2022, un roman despre suferința psihică, tradus la noi de minunata mea profesoară din facultate Nadina Vișan, care ne punea să traducem la seminare texte din Margaret Atwood și Adriana Bittel.

„Inimă atât de albă”, Javier Marías, Editura Litera, 2021, admirabil tradusă de Tudora Șandru Mehedinți, o carte splendidă și poetică, cu o poveste incredibilă, pe care o recomand cu toate ocaziile.

Ștefania Mihalache – scriitoare, recomandă:

Florin Chirculescu, Solomonarul, Editura Nemira, 2022. Pentru că încă trebuie să dezvrăjim miturile naționale, ca să ne mai putem lăsa vrăjiți de ele, dar altfel. 

Gheorghi Gospodinov, Un roman natural, traducere de Cătălina Puiu, Editura Pandora M, Colecția Anansi, 2022. Pentru că am citit „Fizica tristeții” și mi-a plăcut. 

Genki Kawamura, Dacă pisicile ar dispărea din lume, treducere și note de Magdalena Ciubăncan, Editura Humanitas Fiction, 2022. Pentru că un motan se întâlnește cu Diavolul, pentru că aduce a Behemot, pact și toate cele, deci, ce să fie rău?

Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

Judith Mészáros, Îngeriada, Editura Cartier, 2022. Pentru că este recuperarea/redescoperirea unei poete splendide, cu iz de legendă și cu un simț etic de care înțelegerea vremurilor noastre postrevoluționare are încă mare nevoie. 

Philip Roth, Patrimoniu. O poveste adevărată, traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Polirom, 2022. Pentru că Philip Roth pe ton biografic, urmărind relația cu un tată atins de o tumoră și plonjând în istoria comunității evreiești din New Jersey, de pe parcursul secolului XX aduce deopotrivă și izul romanelor sale excepționale, și documentarea tragicului palpabil al vieții. 

Luminița Corneanu – critic literar, recomandă:

Mircea Cărtărescu, Theodoros, Editura Humanitas, 2022. Pentru că este cea mai caldă și atașantă carte scrisă de Mircea Cărtărescu.

Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

Bogdan-Alexandru Stănescu, Abraxas, Editura Polirom, 2022. BAS nu vrea să spună o singură poveste, vrea să le spună pe toate – și chiar reușește!

Fernanda Melchor, Sezonul uraganelor, traducere de Marin Mălaicu Hondrari, Editura Pandora M, Colecția Anansi, 2022. Pentru că dă cu tine de toți pereții, cu forța unui uragan.

Remus Boldea, A râs și tata, Editura Trei, 2022. Pentru că l-a lăudat Mircea Cărtărescu.

Adina Rosetti, De ce și-a pierdut balaurul tableta, cu ilustrații de Andrei Măceșanu, Editura Arthur, 2022. Deoarece Adina scrie minunat pentru copii – și-n fond, e musai de aflat care-i treaba cu tableta aceea!

Cosmin Ciotloș – critic literar, recomandă:

Adriana Babeți (coord.), Dicționarul romanului central-european din secolul XX, Iași, Polirom, 2022. Listă ea însăși de recomandări esențiale (care-mi ușurează neajunsul de a mă opri acum la numai cinci titluri), Dicționarul… acesta are meritul fundamental de a privi inclusiv literatura română dintr-un unghi mai adecvat. Și anume, dinspre un Occident apropiat, în care își fac loc și Gabriela Adameșteanu, și Nicolae Breban, și Mircea Cărtărescu, și Ion D. Sîrbu, într-unul dintre cele mai coerente, și din fericire nu singular, eforturi de de-provincializare din ultimele trei decenii.

Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

H.C. Andersen, Bazarul unui poet. Memorii de călătorie în Germania, Italia, Grecia, Orient și țările dunărene, traducere din daneză și note de Grete Tartler și Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann, prefață de Grete Tartler, București, Humanitas, 2021. În spatele autorului de basme știut tuturor stă, iată, un scriitor întreg, aproape necunoscut la noi, înzestrat cu sânge, și carne, și dezamăgiri, și curiozități, și atâtea altele, reflectate absolut cuceritor, matur, vital, entuziasmant, generos (ca în paginile despre Liszt). Ce vindecă? Senzația ușor incultă că, dintr-o singură carte sau, în cazul de față, din câteva povești, parcurse în copilărie, am fi putut afla ceva consistent despre scrisul sau sensibilitatea creatorului Micii sirene. 

Florin Chirculescu, Solomonarul, București, Nemira, 2022. Un roman bun, scris însă cam nefericit, pe un ton șters și fără cine știe ce relief. Se poate una ca asta, da. A ne plăcea o carte nu înseamnă neapărat să trăim extaze citind-o: e de-ajuns să ne învingă cu un gol diferență. Iar Chirculescu o face într-o ficțiune spectaculoasă, care se hrănește din scenariile paranoide despre boala și moartea bietului workaholic care-a fost Eminescu.

James Joyce, Ulise, traduce de Rareș Moldovan, Iași, Polirom, 2022. Acum niște ani, un important critic executa în câteva rânduri opera de traducător a lui M. Ivănescu, invocând printre altele și nereușita de fond din transpunerea capodoperei lui Joyce. Mi-amintesc cu ce pasiune s-au revoltat fanii poetului atunci și nu pot să nu mă amuz văzându-i acum pe aceiași cum salută greaua întreprindere pe care și-a asumat-o Rareș Moldovan. Care, spre deosebire de înaintașul său, știe engleză și nu confundă meniul cu cartea de telefoane. Ce a reușit însă rămâne să aflăm, cu textul în față. Sper să nu fie o dezamăgire de proporțiile noului Proust. 

Dan Sociu, Porc și sentimental, înțelept și rău, ilustrații de Ioana Drogeanu, Iași, Polirom, 2021. Celor care-și închipuie că poezia română s-a oprit undeva pe la jumătatea anilor optzeci sau nouăzeci le-aș putea ține un curs întreg (invitația e deschisă, orarul e pe site-ul Facultății) cu bibliografii și mostre, pe timpul și pe nervii lor. Mai economic totuși mi se pare să-i trimit la volumele lui Dan Sociu, ca să se convingă așa cum e mai bine, de unii singuri că sunt contemporani cu un poet excepțional, stăpân pe lumea lui, conștient de arta lui, emoționant de inteligent și, da, născut în 1978. 

Ştefan Baghiu – scriitor şi critic literar, recomandă:

Mihai Iovănel, Istoria literaturii române contemporane (1990-2020), Polirom, 2021. Poate părea redundantă recomandarea unei istorii literare pe care deja o știe toată lumea – cel puțin în rândurile scriitoarelor și scriitorilor din țară. Totuși, faptul că anul trecut a apărut o carte care face ordine în ideologiile încâlcite ale tranziției și care propune un „canon” (fie el și deconstruit) al literaturii de azi face din cartea asta cea mai importantă apariție a prezentului. Cine nu ar fi vrut să poată vedea, dincolo de Istoria lui Lovinescu din 1926-1929, cum arăta în teren literatura din cuprinsul cărții lui? Azi avem o șansă importantă: putem vedea și cum arată literatura de azi, și cum poate fi ea analizată ideologic. 

Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

Florin Chirculescu, Solomonarul, Nemira, 2022. Un roman despre viața lui Mihai Eminescu care nu are cum să mai dezamăgească. Spun asta pentru că deja au dezamăgit încercările unui Eugen Lovinescu (Mite și Bălăucă), dar ceea ce face Chirculescu aici e să deconstruiască și să reconstruiască un mit într-o epocă în care el nu mai are nevoie să fie „salvat”, nu doar să trateze crochiul unei biografii romanțate. Autorul documentează de ani buni viața lui Eminescu, dar merge până la modul în care imaginea lui a fost, pe rând, confiscată de oricine a avut nevoie de ea.

Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

Adriana Babeți (coord.), Dicționarul romanului central-european din secolul XX, Polirom, 2022. E ciudat să recomanzi un dicționar literar: nimic nu pare mai boring decât un instrument de bibliografie. Și totuși, departe de a osifica o perspectivă, cartea asta deschide o lume atât de apropiată de noi și, totuși, atât de necunoscută. Autori traduși deja la noi ca Ivo Andrić, Elfriede Jelinek sau Bartis Attila și autori încă necunoscuți nouă ca Maria Dąbrowska sau Alfred Kubin alcătuiesc, împreună cu figurile centrale ale romanului românesc, o constelație coerentă, în ciuda absențelor. 

Elena Vlădăreanu, Ce pot distinge în întuneric (poeme alese 2002-2020), Cartier, 2022. Elena Vlădăreanu este o poetă care a marcat decisiv o epocă. Poezia ei este tot ce a dat mai bun revolta postcomunistă în fața subdezvoltării & invaziei capitalismului fără capitaliști. Recomand fără rezerve antologia asta istorică a unei poete extraordinar de talentate prin care se poate citi o epocă. 

David Graeber, David Wengrow, Zorii tuturor lucrurilor. O nouă istorie a omenirii, Polirom, 2022. Traducere de Miruna Munteanu.  O carte altfel despre evoluția civilizației. Subiectul e o cămașă prea mare pentru orice carte, dar pentru ce își propune – panoramarea unor zone nepopularizate ale științelor istoriei & arheologiei – face o treabă extrem de importantă. 

Alexandru Vakulovski – scriitor, recomandă:

Ce preferi? de Dan Coman, Editura Polirom, colecția Ego. Proză. De-abia aștept să văd cum scrie Dan Coman povestiri, pentru că la poezie și la roman deja ne-a convins pe toți că e foarte bun!

Exasperarea creatoare, corespondență dintre Geo Bogza și Sașa Pană, Editura Pandora M, colecția Anansi. World fiction. Tot ce apare la Anansi e extraordinar. Mă bucur că putem redescoperi avangarda.

Salutare, barbarilor! Antologie de poezie germană, de la Elke Erb la Yevgeniy Breyger, Casa de editură Max Blecher. Pentru că avem nevoie de poezie bună și cu siguranță o găsim întotdeauna la Casa de editură Max Blecher.

Făină de oase, carne de tun de Mitoș Micleușanu, colecția Plantații, Editura Prut Internațional. Mitoș e (ne)bun în tot ce face, de la Planeta Moldova la proză. Acum vine cu această carte de poezie. Ne va lăsa cu gurile căscate la lansarea de la Institutul Blecher, Londohome.

Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept, de Iulian Fruntașu, Editura Arc. Fruntașu a influențat toți poeții basarabeni de după anii 90. Sunt sigur că și în proză scurtă e foarte bun, pentru că l-am auzit citind un fragment de roman și m-a convins.

Nouă scriitori recomandă cărțile ce merită căutate la Gaudeamus 2022. Un roman despre Eminescu revine cu insistență: „S-ar putea să fie cartea anului în proză”

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

ivryernest   •   07.12.2022, 12:34

O carte cinstită despre Eminescu ar trebui să menționeze antisemitismul lui exacerbat. Dacă nu, atunci va fi vorba doar de o pălăvrăgeală romantică cu apă de trandafiri.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI