Dintotdeauna v-ați dorit să cântați?
Da. Nici o clipă nu mi-am imaginat că voi face altceva. Mi-am dorit să cânt de când mă știu. Îmi amintesc că aveam 3-4 ani și cântam tot ce auzeam la „difuzorul” de pe peretele bucătăriei.
Piesa „Frumoasa mea” a fost primul mare succes al dvs. S-a întâmplat să mai aveți un asemenea ecou cu un alt cântec?
Din fericire, da, s-a întâmplat și chiar aș putea să enumăr câteva. „Te-am trădat”, „Maria, Maria”, „Cât te iubesc”, „Nu plânge, iubito”, „Iartă-mă” (coloana sonoră a telenovelei „Fetele marinarului”) și nu în ultimul timp rând imnul neoficial al nunșilor: „Ești mireasa vieții mele”.
Lucrați cu mulți artiști (Sanda Ladoși, Gabriel Dorobanțu, Carmen Rădulescu), dar cel mai mult cu doamna Angela Similea…
Lucrez cu aproape toți colegii mei de generație și de stil. Am produs peste 50 de discuri pentru ei.
Totuși, numele dvs. și cel al doamnei Angela Similea sunt menționate de cele mai multe ori împreună.
Cu Angela este o relație un pic mai strânsă, în sensul că avem un disc de duete împreună, am scris pentru ea câteva zeci de piese și, pe deasupra, am devenit prieteni foarte buni.
Vă leagă o prietenie deosebită?
Da, ne leagă o prietenie de peste 11 ani.
Sunteți dedicat muncii în studio, la concerte, dar sunteți și căsătorit de o lungă perioadă. Cum este soția dvs.?
Soția mea este lângă mine de 25 de ani și cred că asta spune totul. Este un om minunat, care îmi creează un mare echilibru.
Care este cel mai frumos lucru care vi s-a întâmplat în viața personală?
Sunt multe lucruri minunate care se întâmplă în viața mea. Important este să încerci și din lucrurile mai puțin benefice, să cauți părțile bune și atunci poți trece peste orice eșec.
Artiștii sunt oameni sensibili, visători. Ce vă caracterizează cel mai mult?
Până la 30 de ani mă încadram în cele spuse în întrebare, după 30 de ani am încercat să mă detașez puțin de partea visătoare și să fac față economie de piață.
Cum a fost prima dată când ai venit în București, dvs fiind din Ardeal (născut la Dej și mutat apoi la Deva)?
Prima mea vizită la București a fost la preselecția pentru Festivalul Mamaia, se întâmpla în anul 1986, mi-a plăcut foarte mult. Bucureștiul era fascinat în acea perioadă, sau poate așa simțeam eu în acele momente. Am trecut de primele etape ale preselecției, erau peste 500 de concurenți veniți din toate colțurile țării și am legat o grămadă de prietenii. Eu, de felul meu, eram și sunt un om sociabil, am doi prieteni foarte buni din acea perioadă. Întâmplarea nu a fost concretizată cu participarea mea în Festivalul Mamaia, deși intrasem în finaă, lcururile au luat o cu totul altă întorsătură și nu m-am mai găsit pe listele finaliștilor. Timp de trei ani nu am mai participat la nicio selecție. În anii 90, după Recoluție, m-am prezentat și am intrat în marea finală de la Mamaia.
V-ați adaptat total sau și acum aveți nevoie de pauză din tumultul de aici?
M-am adaptat imediat și eram foarte fericit de fiecare treaptă pe care o cuceream în București.
Când aveți câteva zile libere, ce vă place să faceți?
Îmi place să merg la mare, să cânt la chitară pe malul mării, când și vremea permite, sau să stau în studio să termin ideile.
Se spune că bărbații sunt cei mai buni bucătari. Nu se aplică și în cazul dvs.?
Sincer, nu se aplică. Este un chin să intru în bucătărie. Când avea, 20 de ani, îmi mai pregăteam un ou, o farfurie cu cartofi prăjiți, dar tot de atât timp o las pe soția mea să îmi pregătească mâncarea, mai ales că și ea e ardeleancă. Și, în general, femeile sunt mult mai pricepute decât bărbații în bucătărie. Eu nu cred în mitul că bărbații sunt cei mai buni bucătari!
Cei care vă îndrăgesc unde pot să vă vadă?
Pe youtube, pe Facebook, deci pe Internet. La televizor nu mai am nici o dorință să apar. Din păcate, nu mai există spațiu pentru emisiuni de bun simț sau emisiuni care să te promoveze ca artist. Toți sunt interesați de cu totul altceva. Poate sunt eu demodat și văd diferit lucrurile, dar am refuzat și refuz în continuare asocierea mea ca artist cu alte nume poate mult mai celebre decât al meu.
Urmează lansări noi și concerte?
Urmează lansări noi în primăvara anului viitor, concerte în țară alături de trupa mea „OK Band”, iar în ianuarie vom fi împreună cu Angela Similea în Israel, la un mare festival al românilor de acolo.
Ce vă doriți cel mai mult pentru viitorul apropiat?
Îmi doresc să fiu sănătos, să fiu înconjurat de oameni sinceri, care să nu aibă vreun interes ascuns și îmi doresc liniște și să cânt atâta timp cât voi exista.