Să fii corporatist presupune să petreci 8-10 ore de lucru la birou, plus cel puţin alte două în mijloacele de transport. Mulţi dintre cei care desfăşoară muncă de birou au pauză de masă, dar, de cele de mai multe ori, aleg să mănânce „pe tastatură”. Gustările şi mesele principale sunt nesănătoase, din ele nelipsind „ceva dulce” bomboane cu lapte,cu fructe, sau chiar biscuiţi. Şi să nu uităm de celebrii covrigi calzi care, deşi delicioşi, sunt dovediţi a fi total nesănătoşi.
La toate acestea se pot adăuga prăjiturile fine şi băuturile carbogazoase pe care le savuraţi cu prilejul aniversării colegilor. „Toate conţin calorii, deloc vitamine, deloc sănătate”, susţine Raul-Aurelian Toma, personal trainer şi profesor la Move On România.
Acesta propune o alternativă uşoară şi sănătoasă pentru alimentaţia la birou.
„Ce ziceţi de un mix de nuci, alune, migdale în miere? Sau de un măr copt cu puţină dulceaţă în mijloc. Sau de un shake de banane, măr, lapte şi miere? Vreţi să oferiţi ceva de ziua voastră? Puneţi mâna şi faceţi o salată de fructe, o puneţi în caserole micişi.gata! Vreţi să fie mai consistent? Faceţi sushi acasă. Uşor şi ieftin, sănătos şi gustos. Foame mare? Faceţi nişte sandwichiuri mici cu pâine integrală, caşcaval, roşii şi ardei”, spune Raul Toma.
Acesta adaugă că tot ce a enumerat este „săţios, sănătos, are un număr moderat de calorii, vitamine, minerale, este homemade, făcut cu plăcere şi pasiune”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News