Despre Parcul Natural Comana

Parcul Natural Comana se află în sud-estul județului Giurgiu, pe teritoriile administrative ale comunelor Comana, Călugăreni, Colibași, Băneasa, Goștinari, Greaca, Mihai Bravu și Singureni. 

A fost declarat arie protejată în 2004 și se întinde pe o suprafață de 24963 hectare. 

Este o zonă cu regim de protecție pentru mai multe specii de floră, dar și de faună sălbatică din Câmpia Burnazului. 

Parcul este o arie naturală încadrată în bioregiunea continentală sudică a Câmpiei Române și cea nord-estică a Câmpiei Burnazului.  

Parcul dispune de mai multe tipuri de habitate, printre care păduri de stejar și carpen, păduri aluviale, cursuri de apă din zonele de câmpie, lacuri eutrofe naturale, distrofice, iazuri și râuri cu maluri nămoloase. 

În ce privește plantele, Parcul Natural Comana găzduiește o gamă diverse, dintre care unele foarte rare, protejate prin lege. 

Se întâlnesc aici diferite specii de păsări, de la uliu cu picioare scurte, pescăruș albatru, barză albă, presură bărboasă, lopătar, gușă albatru, sau mierlă. 

Unde se află și cum ajungi la Parcul Natural Comana

Dacă mergi cu mașina din București, treci prin Jilava, 1 Decembrie, Adunații Copăceni și apoi în satul comana. Drumul ar trebui să dureze mai puțin de oră, pentru că din capitală până la parc sunt doar 44 de kilometri. 

În plus, se poate ajunge și cu STB, care a pus în funcțiune o serie de linii turistice. Pentru asta, însă, trebuie să știi că transportul se efectuează în baza unei programări, doar pentru grupuri organizate de minimum 20 de persoane și maximum 27. 

Prețul unui astfel de bilet este 15 lei și va trebui să suni la societatea de transporturi pentru a rezerva o astfel de călătorie. 

Tot cu mașina, poți veni pe DN5 spre Giurgiu, iar în comuna Grădiștea vei întâlni un indicator pentru Casa Comana la dreapta. Înainte de Mănăstirea Comana, la a treia intersecție faci stângă, iar în centrului satului faci dreapta. 

Se poate veni și prin Călugăreni, dacă faci stânga la primul sens giratoriu, apoi urmezi drumul până la intesecția din centrul satului Comana, unde faci dreapta. 

Activități și trasee în Parcul Natural Comana

Dacă ajungi în Parcul de aventuri Comana, unul din cele mai frumoase parcuri naturale din România, cu siguranță nu ai să te plictisești. În plus, este un loc ideal pentru copii, pentru că există trasee pentru ei.

Traseul Piticilor

Este adresat copiilor între 5 și 7 ani și este de dificultate redusă. Are 10 ateliere și pornește de la Puntea Prințesa, trece pe la Podul lui Ted, Șarpele Negru, Corabia Sarei, Vulpea Zburătoare, Scara, Șarpele de Aur, Țambalul, Scanra Lego și se încheie cu Ursulețul Zburător. 

Este ideal pentru copiii energici și dornici de explorare, adică orice micuț de 5-7 ani va trăi aventura vieții sale aici. 

Traseul Tabere Cu Suflet

Este destinat copiilor de la 8 până la 14 ani și are o dificultate redusă. Acest traseu poate fi făcut și de adulți, spre deosebire de Traseul Piticilor. 

Acesta începe de la Podul Piraților, trece pe la Vulpea Zburătoare, Cartusiera, Podul Indian și se încheie la Tiroliană. O experiență cu adevărat aventuroasă, care va bucura orice copil sau adult care ajunge la Comana. 

Traseul Lacul Comana

Un traseu cu dificultate redusă spre medie, destinat adulților, care are 14 ateliere. 

Traseul Bujorilor

Cuprinde 13 ateliere, este destinat adulților și are o dificultate medie. Se întinde pe aproximativ 25 km, care traverseaza Rezervația Bujorilor de la Est la Vest, apoi se întoarce prin Luparii.

Traseul TeamXpert

Un traseul cu dificultate mare, destinat adulților și experiților și care cuprinde 12 ateliere. 

Alte activități

Dacă nu ești un pasionat al mersului cu bicicleta sau nu știi, poți face multe alte activități aici, cum ar fi:

  • Ture cu Caiacul
  • Trail Running
  • Plimbari prin Parcul Natural Comana
  • Parapanta
  • Echitatie
  • Tir cu Arcul

În plus, parcul pune la dispoziție pentru teambuilding-uri activități precum Treasure Hunt, în care participanții trebuie să găsească floarea de bujor sau Urban Quest, în care se vizitează Delta Neajlovului și Mănăstirea Comana. 

Tot aici te poți da cu parapanta sau motoparapanta, se pot organiza jocuri de paintball sau poți să îți exersezi talentul la tir cu arcul. 

Parcul este deschis de luni până vineri de la ora 10:00 la ora 17:00, iar în weekend de la 10:00 la 19:00. 

Prețul biletului este de 50 de lei pentru trei ore, iar în acest preț sunt incluse și 3 treceri cu tiroliana peste lac. 

La Parcul Natural Comana se țin competiții precum TeamXpert Bike Fest, Cupa TeamXpert, Cupa Tabere cu Suflet, Maraton Tabere cu Suflet și On Top of the World Run & Bike Fest.

Lista de prețuri pentru Parcul Natural Comana

  • tiroliană peste lac – 10 lei trecerea
  • perete de escaladă – 20 de lei 30 minute / 40 de lei 1h
  • tir cu arcul – 10 lei / 5 săgeți
  • închiriere biciclete – 15 lei/oră sau 50 lei/8 ore
  • barca cu vâsle – 35/ oră
  • caiac cu un loc – 25 de lei/ oră
  • zbor cu motoparapanta – 250 de lei / 10 minute
  • pescuit – 100 de lei / persoană / 12 ore
  • teren de tenis – 50 lei/ oră
  • plimbare cu trăsura – 120 lei/ ora

Atracții turistice și obiective în Parcul Natural Comana și apropiere

În vecinătatea parcului se află numeroase obiective de interes istoric, cultural și turistic.

  • Biserica Adormirea Maicii Domnului din Adunații-Copăceni.
  • Biserica Adormirea Maicii Domnului din Băneasa.
  • Biserica Sf. Gheorghe din Brăniștari, monument istoric.
  • Biserica Sf. Nicolae din Comana, monument istoric.
  • Biserica Cuvioasa Paraschiva din Dărăști-Vlașca.
  • Biserica Sf. Nicolae” din Dărăști-Vlașca.
  • Conacul Marmorosch – Blank din satul Adunații-Copăceni.
  • Situl Ostrovu Lung – Gostinu, arie de protecție specială avifaunistică.

Cheile Zănoagei, locul în care să te retragi în weekend. Obiective turistice, activități și trasee în zonă

Sursa foto: 123rf.com

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News