Pădurea Hoia Baciu este sursa multor povești și legende, unele dintre ele susținând că este un loc bântuit. Astfel, de-a lungul timpului, pădurea a devenit un obiectiv turistic apreciat, vizitat atât pe timp de zi, cât și noaptea.

Pădurea Hoia Baciu, între legendă și adevăr

Pădurea Hoia-Baciu a fost inclusă în diverse topuri ale celor mai înspăimântatoare locuri din lume, alături de alte zone cu fenomene asemănătoare, precum Deşertul Mojave şi Gloful Breeze din Statele Unite.

În trecut, Padurea Hoia-Baciu Cluj era frecventată ca loc de picnic și era gazda festivităților legate de zilele de 1 Mai și 23 August.

În prezent, în pădure se organizează, din când în când, diverse evenimente mai neconvenționale, iar clujenii și turiștii pot descoperi locul prin intermediul unor tururi ghidate nocturne sau pe timpul zilei.

Pădurea Hoia Baciu a devenit faimoasă începând cu anii 60, de când au început să fie semnalate tot felul de întâmplări: apariția unor așa-ziși strigoi și alte apariții inexplicabile în fotografii și insesizabile cu ochiul liber. De asemenea, au fost semnalate senzații auditive ciudate, ce dădea stări de anxitetea celor care o vizitau și senzația că ai fi urmărit.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Cele mai frecvente anomalii care au fost semnalate în pădurea Hoia-Baciu de-a lungul timpului sunt problemele cu echipamentele electronice. La acestea se adaugă modificările de natură bio-fiziologică: senzaţii de rău, dureri de cap, frisoane, stări de greaţă.

Astfel, pădureaa fost numită de către vizitatori și localnicii din împrejurimi „Triunghiul Bermudelor din România”.

Acest lucru este foarte interesant deoarece mai mulți oameni de știință nu au putut aduce dovezi pentru a explica într-un mod sau altul fenomenele diverse.

Legenda pădurii Hoia Baciu

Legenda spune că acum mulți ani, un cioban pe nume Hoia ar fi mers în pădure cu oile, dar nu s-a mai întors. Nu s-au găsit rămășițe umane sau animale după dispariția sa.

Locul este făcut celebru după anul 1968. Se spune că în iulie o persoană, un vizitator a observat patru figuri umanoide care se aflau la 250 – 300 de metri de liziera pădurii, dar ceea ce face cu adevărat locul special este o fotografie din august 1968 atunci când se pare că pe respectiva fotografie ar apărea un OZN.

Pădurea Hoia Baciu vazuta de la inaltime
Pădurea Hoia Baciu vazuta de la inaltime
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

De-a lungul anilor, oamenii au susținut că se întâmplă tot felul de fenomene paranormale în adâncul pădurii. Acum câțiva ani, o echipă de la Discovery Channel a venit și a investigat fenomenele paranormale care se întâmplă în pădure.

In padurea Hoia Baciu copacii au forme ciudate
In padurea Hoia Baciu copacii au forme ciudate

În anul 1993, cercetătorul Adrian Pătruț a identificat în pădurea Hoia Baciu o zonă aparte pe care a denumit-o „Punctul 3 social activ”. Zona cu pricina pare a fi centrul de maximă activitate pentru fenomenele considerate paranormale observate în inima Ardealului.

Un alt aspect care merită menționat, este cel legat de stările tranzitorii între radiațiile gama și beta, amplificate de distorsiunile magnetice asociate deseori cu apariția unor siluete umanoide translucide.

Cum ajungi la pădurea Hoia Baciu

Pădurea Horia-Baciu este o pădure situată în partea vestică a municipiului Cluj-Napoca, în apropierea secției în aer liber a Muzeului de Etnografie din Cartierul Grigorescu.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Pădurea se întinde pe o suprafață de aproximativ 3 kilometri pătrați. Granița sa sudică este culmea orientată în direcția est-vest a dealului care delimitează valea râului Someșul Mic și nu conține panta sudică abruptă a dealului. La nord, pădurea se termină pe o pantă mai lină, care întâlnește râul Nadăș.

Flora și fauna în Pădurea Baciu

O suprafață de 12 hectare din Pădurea Hoia acoperită de stejar pufos este arie protejată. În ciuda acestui lucru, situl este afectat adesea de defrișări ilegale.

Pădurea Hoia este o pădure mixtă de stejar pufos, carpen, corn, alun, salcâm, gorun, pin silvestru, pin negru, tei, arțar, măr sălbatic și peri sălbatici.

Sunt prezente în pădure animale terestre precum șoarecele de câmp, pisica sălbatică, vererița, mistrețul, iepurele de câmp sau gușterul, dar și zburătoare precum liliacul, mierla, cucul, gaița, pițigoiul mare, pițigoiul albastru, mierla, țicleanul, cinteza sau cucuveaua.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

Andr1077   •   06.10.2024, 17:47

Merg des. Nimic neobișnuit

Daniel9090   •   04.02.2024, 14:45

Zonele înconjurătoare sunt însoțite de povești și legende locale care adaugă un element de mister și fascinație

Daniel9090   •   04.02.2024, 14:43

Pădurea Hoia Baciu a atras atenția cercetătorilor și exploratorilor paranormali, generând diverse studii și investigații

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
FANATIK.RO
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI