Despre Pădurea Letea

Se află în nordul satului Letea și este cea mai nordică pădure subtropicală din Europa. Are o suprafață de 52468,8 hectare, iar în urmă cu zeci de ani, o arie de 500 de hectare a fost declarată rezervație naturală în zona numită Hasmacul Mare. 

Se spune că numele pădurii provine de la Latona, din mitologia romană, care a fost prigonită de către Hera, soția lui Zeus, și s-a refugiat la gurile Dunării, unde i-a născut pe Apollo și Artemis. Potrivit mitologiei, tatăl gemenilor era Zeus.

Pădurea Letea face parte din Delta Dunării, acolo unde există 2500 de specii de arahnide, insecte, reptile, mamifere și 300 de specii de păsări. 

În această pădure găsești stejari masivi, arbori din codrii, iar peisajul spectaculos include și tulpini de viță de vie sălbatică și liane cu lungimi de peste 20 de metri. 

Cum ajungi la Pădurea Letea

Opdurea Letea este în zona de nord a Deltei Dunării, lângă satul Letea și la 23 de kilometri nord-vest de orașul Sulina. 

Satul se leagă de Sulina printr-un drum pietruit, iar de la Tulcea la Sulina se poate ajunge doar pe apă, cu ambarcațiuni rapide sau nave de pasageri. 

De la Sulina la Letea se poate ajunge și pe apă, dar și pe uscat, iar drumul este de aproximativ jumătate de oră. 

În zona protejată din Pădurea Letea se poate ajunge pe două trasee. Unul poate fi parcurs cu mașina, în afara zonei protejate, iar în pădure se intră doar pe jos. Acest drum durează cam 3 ore. 

Pe cel de-al doilea traseu se ajunge cu căruța, iar drumul trece prin pădure, unde poți vedea peisaje spectaculoase. Acest drum durează o oră și jumătate. 

Dacă alegi traseul cu mașina, vei vedea mai mulți cai sălbatici, însă drumul cu căruța este prin pădure, unde poți vedea spectacolul naturii și ai mai mult timp în care să te plimbi prin rezervație. 

Activități și trasee în Pădurea Letea

Sunt mai multe trasee pe care le poți face în Pădurea Letea. Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării anunță că vizitarea acestei păduri se face pe baza unui regulament. 

Au fost stabilite, astfel trei trasee de vizitare: 

Traseul 1 – partea de vest a Pădurii Letea. Aici accesul este permis doar cu atelaje tradiționale. 

Traseul 2 – se poate accesta în zona tampon și tangențial în zona protejată, cu condiția staționării mijloacelor de transport, iar apoi va trebui să mergi pe jos 900 de metri.

Traseul 3 – o drumeție în care poți vizita zona de dune care se întinde pe o lungime de 500 de metri. 

La marginea pădurii, în partea de vest a zonei strict protejate și a zonei tampon, sunt surse de apă unde se pot adăpa caii, motiv pentru care nu îi vei vedea pe traseele de vizitare. 

Poți face oricare dintre cele trei trasee între orele 10:00 și 18:00 și va trebui să plătești o taxă de intrare, dar și o taxă de acces în rezervația biosferei. 

Există multe companii care pun la vânzare excursii și trasee care includ Pădurea Letea, dar și alte obiective turistice. 

În plus, poți servi masa la gospodării locale din satul Letea și vei avea parte de pește proaspăt, însă poți cere să mănânci și alte preparate. 

Obiective turistice în Pădurea Letea și în împrejurimi

Dacă ajungi în orașul Tulcea, trebuie să știi că ar trebui să îți iei câteva zile ca să te asiguri că apuci să vizitezi toate frumusețile de aici. Începând de la orașul Tulcea și obiectivele sale turistice, până la pădurea și satul Letea, dar și alte atracții. 

Ce să vizitezi în Pădurea Letea:

Târla Popii

Aici se află 2 dintre cei mai bătrâni stejari ai pădurii. Aceștia ar avea în jur de 300-600 de ani, potrivit studiilor științifice, deși există povești care spun că cei doi copaci ar avea peste 1000 de ani. 

Dunele mari

Dacă ajungi în Pădurea Letea, dunele mari sunt unul dintre obiectivele pe care trebuie să le vezi. Din Hașmacul Mare, dunele sunt cele mai înalte din zonă. Aveau 13 metri, la un momentan și din ele se întind peisaje spectaculoase de fâșii de pădure și deșert. 

Dunele mici

Sunt mai aproape de drum și pot fi accesate cu ușurință dacă mergi 10 minute de la drum până la ele. Vei vedea și aici un peisaj spectaculos în spatele dunelor. 

Fântâna lui Omer

Se spune că aici a trăit un turc pe nume Omer, iar urmele colibei sale încă pot fi văzute în apropierea fântânii. Omer trăia retras de oameni și avea o grădină, dar și o fântână. Își ducea singur sacii de făină de la Sulina până în mijlocul pădurii Letea. În acest loc poate fi văzut unul dintre cei mai bătrâni stejari din țară, cu o circumferință de 4 metri. 

Alte lucruri de văzut în Pădurea Letea

Pe lângă orhideele care se întind pe o suprafață mare, primăvară, aici poți vedea cai sălbatici și peisaje spectaculoase. 

Vara, vegetația devine mai diversă și multe flori deosebite apar în pădure. În plus, poți vedea diferite specii de păsă și flori rare. 

În lunile de toamnă apar noi flori și peisajul se schimbă complet. Vegetația atipică uimește toți turiștii care ajung aici. 

Poți vedea păsări precum șoimulețul de seară, dumbrăveanca, prigoria, pupăza sau animale precum șopârla de nisip sau vipera de stepă. În plus, caii sălbatici sunt principala atracție aici. 

Indiferent de perioada în care vii aici, locul te va impresiona.

Obiective turistice în zonă

  • Delta Dunării 
  • Parcul Național Munții Măcinului
  • Acvariul din Tulcea
  • Cetatea Aegyssus Sulina 
  • Gura Portiței
  • Orașul Sulina
  • Clădirile turcești din Babadag
  • Mănăstirile Ortodoxe din Tulcea

Efemeridele din Delta Dunării, insectele spectaculoase care trăiesc o zi. Când pot fi văzute

Sursa foto: 123rf.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News