Ce este pălăria șarpelui și cum să o recunoști

Este o specie foarte comună și răspândită de ciuperci comestibile saprofite. Poate fi întâlnită în România, Basarabia și nordul Bucovinei oriunde în pădurile de foioase și conifere, pe pajiști, în tufișuri, în locuri cu iarbă, chiar și pe marginea drumurilor, de preferință pe soluri calcaroase și silicioase, mai ales după o ploaie puternică de vară. Perioada de apariție este din iunie până în octombrie.

Cum arată pălăria șarpelui

Pălăria are un diametru de 12-30 (40) cm, este la început aproape rotundă cu marginile răsucite spre interior, având la maturitate aspectul unei umbrele deschise, fiind în mijloc cocoșată, la margine întinsă și de culoare gri-maro.

Lamelele: sunt aglomerate, subțiri, neregulate, bulboase, de culoare albă sau gălbuie, schimbând la bătrânețe spre rozaliu-maro.

Piciorul poate avea o lungime de 20, chiar până la 40 cm, având un diametru de numai 1,3-2 cm, fiind cilindric, găunos, fibros și dur.

Carnea este fragedă și foarte slab elastică, în pălărie moale, în picior fibroasă și tare, fiind de culoare albă care se schimbă la aer.

Cum se gătește pălăria șarpelui

În primul rând, trebuie să știi că această ciupercă este o delicatesă. De la ea se consumă doar pălăria, pentru că piciorul este foarte ațos. 

Recomandări

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

Se poate găti pane, dar poți să o folosești cu succes în paste, tocănițe, ravioli, ghiveci de legume sau chiar pentru zacuscă ori ciulama. 

Aroma pălăriei de șarpe este una delicioasă și poți face inclusiv plăcinte, ștrudele sau aluaturi cu ciuperci. 

Mai mică, dar cu aspect asemănător, este Chlorophyllum rhacodes. Comestibilitatea sa este suspectă, deoarece provoacă o ușoară stare de rău la unele persoane, mai ales atunci când este consumată crudă. 

Trebuie să înveți să le deosebești pe cele două, deoarece arealele lor geografice se suprapun.

Printre diferențele față de pălăria șarpelui se numără dimensiunile sale mai mici, pulpa sa înțepătoare (fructată) și care se înroșește la tăiere, lipsa modelelor pe stip și suprafața foarte zbârcită a capacului.

Macrolepiota mastoidea, o specie europeană, este o ciupercă comestibilă foarte mare.

Speciile de Agaricus au spori maro, iar branhiile exemplarelor mature nu sunt niciodată albe.

Există câteva specii otrăvitoare care pot fi confundate cu M. procera.

Chlorophyllum molybdites, o specie care provoacă cel mai mare număr de otrăviri anuale cu ciuperci în America de Nord, datorită asemănării sale apropiate. 

Branhiile slab verzi și amprenta sporilor de un verde palid o dau de gol. În plus, acestei ciuperci îi lipsește modelul de piele de șarpe menționat mai sus, care este în general prezent pe ciuperca parasol.

Recomandări

Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”

Se pare că aria sa de răspândire se extinde în Europa. Leucocoprinus brunnea, care se găsește, de asemenea, în America de Nord, devine lent maro atunci când este tăiată în felii.

Speciile albe și imature de Amanita reprezintă, de asemenea, un pericol potențial. Pentru a fi siguri, trebuie să se culeagă doar ciupercile parasol trecute de stadiul de buton. 

O regulă generală în cazul ciupercii parasol, în comparație cu speciile de amanita, este că ciuperca parasol are fulgi mai întunecați pe o suprafață mai deschisă, în timp ce speciile de amanita au opusul, fulgi mai ușori (dacă există) pe o suprafață mai închisă, cum ar fi pălăria.

Ciuperci comestibile – care sunt și cum să le identifici

Urmărește-ne pe Google News