Din lista celor mai gustoase conserve pentru iarnă nu lipsește pasta de ardei. Este o bază aromată ce poate fi adăugată atât la ciorbă, tocană de legume, paste, cât și rețete la cuptor. Dacă ai pregătit deja borcanele cu suc de roșii și sticlele cu bulion de roșii, atunci trebuie să încerci și rețeta de pastă de ardei capia.

Rețete pentru pastă de ardei

Pastă de ardei capia

Ingrediente

  • 2,5 kg ardei capia;
  • 4 linguri zahăr;
  • 1 ardei iute;
  • 2 lingurițe de sare.

Mod de preparare

Ardeii kapia se spală, se curăță de cotoare, se înlătură semințele și se toacă mărunt într-un robot de bucătărie. Se adaugă zahărul, sarea, ardeiul iute tocat mărunt și toată compoziția se pune la fiert până când începe să mai scadă, iar pasta de ardei se îngroașă.

Se lasă să se răcească, după care pasta se mai trece o dată printr-un blender, pentru a obține o compoziție cât mai fină. Pasta de ardei se pune în borcane curate și sterilizate, borcanele se pun într-o tavă de metal și se mai bagă la cuptor pentru 20 de minute, la 100 de grade C.

Borcanele scoase din cuptor se acoperă cu o pătură și se lasă să se răcească până a doua zi. Se păstrează în cămară sau în orice alt loc răcoros și întunecat.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Pastă de ardeiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Pastă de ardei kapia cu roșii

Ingrediente

8 kg ardei capia;
4 kg roșii;
O lingură zahăr;
2-3 linguri de sare.

Mod de preparare

Roșiile se spală, se taie în jumătăți și se dau prin mașina de tocat. Ardeii se spală, se curăță de cotoare și semințe și se taie în felii mai subțiri, după care se dau prin mașina de tocat.

Roșiile se amestecă cu ardeiul tocat mărunt și se pun la foc într-un vas cu fund gros. Se lasă la fiert până când compoziția scade la jumătate și pasta s-a îngroșat. Când aproape este gata, se adaugă sarea și zahărul și se mai lasă la fiert pentru încă 10 minute.

Pasta se pune în borcane curate și sterilizate, se înfiletează capacele și se întorc cu gura în jos. Se acoperă cu o pătură și se lasă să se răcească până a doua zi.

Pastă din ardei și roșii - conserve pentru iarnă
Pastă din ardei și roșii – conserve pentru iarnă

Pastă de ardei capia cu usturoi

Ingrediente

  • 2 kg ardei roșu sau gogoșari;
  • 100 ml ulei;
  • 3-4 căței de usturoi;
  • O ceapă.
Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni
Recomandări
Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

Mod de preparare

Se curăță ceapa și se dă pe răzătoare. Ardeii se spală, se curăță de cotoare și semințe și se dă prin mașina de tocat împreună cu usturoiul. Într-un vas încăpător se pune uleiul la încins și se adaugă ceapa la călit pentru 1-2 minute. Se adaugă și ardeii peste ceapă, se presară sare deasupra și se lasă pasta de ardei să fiarbă la foc mic pentru aproximativ 40 de minute ori până când compoziția ajunge la consistența dorită.

Borcanele curate și sterilizate se pun pe o tavă metalică și se umplu cu pasta de ardei fierbinte. Se înfiletează capacele și borcanele se întorc cu gura în jos pentru 10 minute. Se întorc borcanele și se acoperă cu o pătură groasă până a doua zi, să se răcească lent. Borcanele se depozitează în cămară.

Pastă făcută din ardei capia
Pastă făcută din ardei capia

Pastă de ardei iuți

Ingrediente

  • 500 gr ardei iuți;
  • 150 ml ulei;
  • O lingură de sare.

Mod de preparare

Ardeii se spală bine, se curăță de cotoare, dar se păstrează semințele. Se pun ardeii într-un vas, se presară sare, se acoperă cu un capac și se lasă 48 de ore. Se mai amestecă regulat.

După acest timp, ardeii se scot și se dau prin blender. Pasta obținută se amestecă cu uleiul. Se adaugă ulei treptat, puțin câte puțin, până când obții o pastă fină.

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”
Recomandări
Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Pasta de ardei iuți se pune în borcane, se adaugă capacele și toate borcabele se înfățoară într-un prosop de bucătărie și se pun într-o cratiță mare. Se pune apă în vas până la buza borcanelor și se lasă la fiert pentru 30 de minute din momentul fierberii.

Borcanele se lasă acoperite cu o pătură până a doua zi, după care se depozitează într-un loc răcoros.

Pastă din ardei iuți
Pastă din ardei iuți

Pastă din ardei gogoșari – rețetă pentru iarnă

Ingrediente

  • 1 kg gogoșari;
  • ½ ardei iute;
  • 10 gr sare pentru murături.

Mod de preparare

Gogoșarii se spală, se curăță de cotoare și semințe și se taie în bucăți potrivite. Se dau prin mașina de tocat, prin sita fină, se adaugă și ardeiul iute tocat mărunt, se adaugă sarea și se amestecă bine totul.

Toată pasta se pune într-un vas mare și se lasă la foc mediu până când scade lichidul și rămâne o compoziție omogenă.

Pasta obținută se pune fierbinte în borcane curate și sterilizate în prealabil, se închid cu capace și se întorc cu gura în jos. Se lasă să se răcească până a doua zi, după care borcanele cu pastă se pot depozita pe rafturile din cămară.

Pasta de ardei poate fi adăugată aproape la orice rețetă culinară. Oferă un gust proaspăt ciorbelor, tocănițelor, chiar și pastelor și fripturilor la grătar.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Daniel9090   •   10.12.2023, 15:02

conservare sănătoasă, gust intens pentru iarnă

Roxana22   •   04.10.2023, 19:27

Un articol util cu reteta excelenta

Roxana22   •   09.09.2023, 14:50

retete excelente

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI