Cristina este şi prietena ta cea mai bună?
Am câteva prietene „cele mai bune”, iar Cristina este printre ele. Îmi place să adun în jurul meu, să mă înconjor de oameni dragi, care mi-au confirmat de-a lungul timpului că sunt alături de mine şi la bine, şi la rău.
Fiicei tale, Carla Sofia (3 ani), îi place să fie în lumina reflectoarelor?
Nu ştiu dacă este conştientă că se află „în lumina reflectoarelor” sau nu, cert e că îi place să fie în centrul atenţiei. Până nu atrage toate privirile nu se lasă.
Ce ai învăţa-o cu privire la viaţa de persoană publică?
O voi învăţa că moderaţia este cuvântul-cheie în orice va întreprinde şi, de asemenea, o voi sfătui să aibă grijă la tot ceea ce va spune şi va face.
Ai câştigat şi premiul „cea mai bună actriţă de comedie” la Festivalul de Film „Hyperion” (2006). Eşti, în general, o fire veselă?
Practic veselia cu foarte mare seriozitate. (râde) Firea mea l-a cucerit definitiv pe soţul meu şi mi-a adus un partener de nădejde în viaţă, un om minunat. Firea mea veselă le poate însă da uneori oamenilor senzaţia de aroganţă, deşi este departe de adevăr. Dar am şi perioade liniştite.
La sfârşitul lunii vei fi invitat special în spectacolul grupului Distractis. Ai emoţii mari?
Da, pentru că este prima întâlnire cu publicul Distractis după o lungă absenţă. Grupul a făcut istorie în divertismentul românesc şi a născut o serie de prozeliţi mai mult sau mai puţin buni. După mulţi ani de televiziune cu grupul Distractis se sparge bariera ecranului şi se trece la contactul direct care poate întări sau distruge un drum, o carieră sau poate fi un nou început. Iar de dragii mei colegi de la Distractis mă leagă amintiri frumoase şi sper ca prezenţa mea să fie ca un catalizator al gândurilor bune şi al succesului la public, pe care oricum l-au repurtat atâţia ani.
S-a întâmplat să uiţi textul, să te pierzi în faţa audienţei?
Mi s-a întâmplat să uit textul chiar recent, la spectacolul „Un bărbat şi mai multe femei”, dar de pierdut în faţa audienţei, nu, niciodată. Când intru în scenă gândesc înainte de a spune ceva, nu doar „recit” un text, şi de fiecare dată mi-am revenit şi spectacolul n-a avut de suferit dacă am uitat vreo replică.
Imaginea este esenţială. Câtă atenţie acorzi acestui aspect?
Pe scenă, imaginea depinde de personajul pe care îl interpretezi. Pe micul ecran, este altceva. Încerc să mă menţin la o greutate normală, să nu fac excese, să nu pierd nopţi, să merg la o sală de sport şi, ca orice femeie, la saloane de cosmetică.
Eşti o persoană gurmandă?
Da. Îmi place să mănânc, dar sunt în acelaşi timp şi selectivă. Încerc, pe cât posibil, să îmi temperez poftele.
Ce îţi place să găteşti?
Tot ce gătesc îmi reuşeşte de minune şi cel mai mult îmi place să pregătesc supă de Bruxelles şi musaca.
Suntem în „luna femeii”. Te consideri o femeie răsfăţată?
Da. Sunt răsfăţată de soţul meu, de mama care încearcă să mă ajute când nu mai am energie să le fac pe toate, aşa cum mă ambiţionez deseori. Cred că sunt o răsfăţată a sorţii.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei