Peisaje exotice și monumente religioase importante
Haifa este unul dintre orașele pline de exotism ale Israelului, însă dincolo de atmosfera fulminantă iscată mai ales în jurul portului de la Mediterană, acesta reprezintă și un important centru de pelerinaj. Mii de credincioși vin zilnic pentru a se regăsi la Templul Bahai, al doilea cel mai important altar de rugăciune al religiei Bahá`í, aflat pe culmea Muntelui Carmel și înconjurat de cele mai frumoase grădini persane – adevărate monumente din patrimoniul UNESCO.
Continuă pelerinajul spre Nazaret, orașul unde Mântuitorul a copilărit alături de Fecioara Maria și păstorul Iosif. Cel mai important lăcaș de cult al locului este Biserica Buna Vestire ce a fost clădită pe locul unei vechi peșteri, unde, potrivit scrierilor sfinte, Fecioara a primit vestea Nașterii Fiului Domnului adusă de Arhanghelul Gavriil. Nu poți rata nici Biserica Saleziană ce domină Nazaretul de pe cea mai înaltă culme montană, cunoscută și sub denumirea de Bazilica lui Isus Adolescentul.
O locație la fel de spirituală poate fi Muntele Tabor, acolo unde s-a produs evenimentul biblic cunoscut ca „Schimbarea la Față”, prin care creștinilor li s-a arătat lumina netăgăduită a lui Dumnezeu. Pelerinajul continuă pe urmele lui Hristos, începând cu Biserica Minunii și Casa Nunții, unde a fost transformată apa în vin, fiind prima dintre minunile săvârșite în Cana Galileii. În Capernaum a fost săvârșită vindecarea miraculoasă a Slăbănogului imediat la ieșirea din Sinagogă a lui Hristos, în timp ce, în Tabgha au fost înmulțite pâinile și peștii, astfel că cele două locuri sunt extrem de importante din punct de vedere religios.
Din Tiberias vei putea face opțional o scurtă plimbare cu barca pe apele Mării Galileii, urmând ca apoi să te îndrepți spre râul Iordan, locul unde potrivit scrierilor biblice, Isus și-a primit botezul, zona fiind amenajată pentru ca pelerinii să se poată scufunda în aceste ape sfinte.
Ierusalim – Leagănul Creștinătății
Punctul culminant al pelerinajului este reprezentat de Ierusalim – Orașul Păcii și locul unde trebuie să ajungi măcar o dată în viață. Cu bogăția sa de monumente religioase, orașul vechi înțesat de străzi înguste și labirintice pline de portocali și mandarini, Muntele Măslinilor și Grădina Ghetsimani, Ierusalim este pe drept considerat cel mai frumos loc din Țara Sfântă.
Itinerariul începe cu Mănăstirea Pater Noster, care a fost ridicată fix pe locul unde discipolii lui Hristos au învățat cea mai puternică rugăciune din toate timpurile: Tatăl Nostru. Pe drumul spre Mormântul Sfânt vei mai avea ocazia să vizitezi și alte biserici deosebit de importante, însă traversarea Cetății Sacre cu Drumul Via Dolorosa, parcurs de Hristos cu crucea pe umeri spre Răstignire, trecând prin Golgota și Piața Ungerii, îți va părea copleșitor și te vor încerca o serie de sentimente contradictorii. În cetatea sfântă vei mai vedea și Zidul Plângerii, Cupola Stâncii, Mormântul lui David sau Foișorul Cina cea de Taină.
Ultima parte a pelerinajului este dedicată zonei Ein Karem, unde Fecioara Maria se întâlnea cu Elisabeta și Tel Aviv-ului, orașul care nu doarme niciodată, unde semeța cetate Jaffa încă sfidează timpurile moderne fermecând călătorul cu aerul său boem.
de Mădălina Isar
Sursa foto: pixabay.com
Oferta Circuit-Pelerinaj Israel – tarife de la 469 euro/persoana, 5 zile (3 nopti in Bethleem + 1 noapte in Nazaret/Tiberias) cazare cu mic dejun si cina la hoteluri de 3*-4*, transport avion, ghid local. *Tarif redus de la 499 euro, bonus: excursia la Hozeva si Manastirea Sfantul Sava, valabil pana la 10 august! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.