►OTRAVA DIN CONSERVE

Fereşte-te să mănânci legume, carne sau peşte din conserve care au capacul umflat. De asemenea, aruncă la gunoi conţinutul oricărei conserve care are mucegai sau miroase ciudat. Chiar dacă sunt preparate de tine şi eşti sigură că ai spălat foarte bine recipientele, în conserve se pot dezvolta tot felul de bacterii şi microbi. Toxina botulinică este cel mai mare pericol din conserve. Este o otravă atât de puternică, încât câteva grame pot ucide un cal. Toxina acţionează direct asupra creierului şi provoacă paralizie într-un interval de timp scurt. Bacilul care dă această toxină se găseşte pe sol, pe coaja legumelor şi a fructelor, dar şi în organismul animalelor. Chiar dacă ai sterilizat borcanele înainte de a le umple, bacilul poate supravieţui în zacuscă, dacă nu ai fiert foarte bine legumele. În fiecare an, toxina din conserve face zeci de victime, iar persoanele care nu ajung imediat la spital îşi pierd viaţa în decurs de două, trei zile. Boala, numită botulism, debutează cu stări de greaţă, dureri abdominale şi pierderea vederii, ducând în cele din urmă la paralizie şi deces. Bolnavii se recuperează greu, după luni de tratament, dar problemele de vedere nu mai pot fi corectate.

►RISCURILE NEBĂNUITE DIN BAIE

Ştiai că aproape 70% din accidentele casnice se petrec în baie? Căzăturile în cadă sau pe gresia udă nu sunt deloc rare, iar cazurile de electrocutare la prizele instalate în baie sunt şi ele frecvente. Majoritatea dintre noi suntem prevăzători şi aşternem pe jos covoraşe antiderapante sau folosim aparatura electrică departe de apă. Dar există şi alte riscuri, pentru că mulţi dintre noi păstrăm substanţele toxice, otrăvurile şi chiar medicamentele în baie. Toate aceste lucruri trebuie ţinute sub cheie, departe de copii. În plus, medicamentele nu trebuie ţinute în spaţii umede şi calde, deoarece se degradează şi pot face mai mult rău în loc să vindece. Studii recente au mai arătat că unele perdele de duş, de calitate inferioară, emană vapori toxici în contact cu apa fierbinte. Plasticul din care sunt făcute şi vopseaua folosită la colorarea lor conţin ftalaţi, substanţe iritante pentru ochi şi plămâni. Tot în perdeaua de duş, în pliuri, îşi fac veacul bacterii şi spori de mucegai pe care abia le vedem cu ochiul liber. De aceea, şi perdeaua de duş ar trebui schimbată periodic, după câteva luni de folosire.

ALUMINIUL

Conservele şi vasele din aluminiu, precum şi folia de staniol pe care o folosim tot mai des la gătit reprezintă un pericol pentru sănătate. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi ne recomandă să nu gătim în folie sau în caserole de aluminiu. Putem înlocui staniolul cu hârtia de copt şi vasele din aluminiu cu oale din ceramică şi sticlă. Studiile din ultimii ani au demonstrat că ionii de aluminiu ajung în alimente, când folia sau vasul de aluminiu se încing în cuptor. Se pare că aceşti ioni au efect toxic îndeosebi asupra creierului şi a sistemului nervos, iar cercetătorii spun că pot favoriza apariţia unor afecţiuni neurovegetative precum Alzheimer şi Parkinson.

PROSOAPELE, FOCARE DE BACTERII

Tu cât de des schimbi buretele de vase? În pofida faptului că este mereu îmbibat în detergent, buretele folosit intensiv adună bacterii rezistente la produsele de curăţat, aşa că este bine să îl schimbi săptămânal. De asemenea, prosopul de bucătărie este şi el un adevărat „aspirator” de microbi şi mucegaiuri. Din cauza umezelii, prosoapele din baie şi bucătărie trebuie înlocuite des şi spălate la peste 60°C, temperatura la care este distrusă majoritatea microbilor.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

 
 

Urmărește-ne pe Google News