Unele suplimente alimentare pot interacţiona cu diverse medicamente, şi pot face mai mult rău decât bine, de aceea trebuie alese cu grijă.
De exemplu, warfarin, un medicament administrat pe bază de prescripţie medicală, ginko biloba ,un supliment natural, aspirina, şi vitamina E, au ca funcţie subţierea sângelui. Combinate, aceste produse pot creşte riscul apariţiei sângerării interne.
Sau suplimentul natural St. John’s Wort, folosit pentru tratarea depresiei nervoase, luat în combinaţie cu medicamentele folosite în terapia HIV, reduce eficienţa tratamentului. Acelaşi efect de reducere a eficienţei îl are şi combinarea suplimentului St. John’s Wort cu medicamente administrate împotriva problemelor cardiace, a depresiei, sau a unor tipuri de cancer. Şi eficienţa contraceptivelor orale poate fi diminuată în cazul în care se administrează în paralel acest supliment.
Anunţă medicul înainte de operaţie
De asemenea, este important ca înainte de efectuarea unor intervenţii chirurgicale, medicul să fie informat cu privire la vitaminele, mineralele, extractele din plante, sau alte suplimente luate de pacient.
În unele cazuri, medicul poate indica stoparea terapiei cu astfel de suplimente cu cel puţin două-trei săptămâni înainte de efectuarea operaţiei, pentru a evita interacţiuni cu potenţial periculos între suplimente şi medicamente. Posibile tipuri de interacţiuni pot fi: schimbarea ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale, sau creşterea riscului de apariţie a sângerării în cantităţi mari, probleme ce ar putea afecta desfăşurarea intervenţiei chirurgicale.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!