Elena Grosu, 4 mai 1958, ora 22.30, Mihăileni. Taur cu ascendentul în Săgetător. Dacă sunteţi sigură de oră, aţi putea să vă schimbaţi înclinaţiile naturale la un moment dat în viaţă şi să renunţaţi destul de uşor la o anumită latură materialistă, pentru a vă interesa mai mult de spiritualitate, de mistere, de ocultism sau de anumite tehnici magice. Aveţi înzestrări naturale pentru asta şi e posibil ca pierderea unei persoane dragi să vă îndemne să nu mai puneţi mare preţ pe acumularea de bunuri materiale şi să vă reorientaţi spre credinţă. Aţi putea lucra cu succes cu copiii, chiar dacă e posibil ca dv. să nu aveţi, sau să fie deja pe drumul lor. Marius
Cristian Drăgan, 24 iulie 1976, ora 1.00, Bucureşti. Leu cu ascendentul în Gemeni. În lipsa unei ore cât mai exacte, şi informaţiile pe care vi le pot oferi sunt generale. Se văd destule probleme, în mod special cu anturajul, rudele şi chiar cu vecinii, poate din cauza unei doze considerabile de orgoliu pe care refuzaţi să îl controlaţi. Æi relaţiile cu familia sunt tensionate, fiind marcate de o permanentă tendinţă de preluare a controlului, pe care o consideraţi absolut normală. Un domeniu delicat, căruia trebuie să îi acordaţi o atenţie deosebită, este legat de locul de muncă. Vi se impun disciplină şi atenţie la detalii. Altă problemă delicată este relaţia de cuplu. Sunteţi idealist în această privinţă şi poate fi dificil să găsiţi în realitate ceea ce căutaţi.
Florian B., 25 septembrie 1967, ora 13.00, Bucureşti. Balanţă cu ascendentul în Săgetător. Dacă ora este bună, în cazul dv., una dintre cele mai importante experienţe este întemeierea unei familii proprii. Poate fi necesar să faceţi unele sacrificii în acest sens, de exemplu să renunţaţi la anumite ocazii de a vă ocupa timpul cu tot felul de activităţi sociale sau profesionale. Dar e sigur că orice sacrificiu va fi apreciat la adevărata lui valoare, pentru că astfel veţi reuşi să vă găsiţi echilibrul interior şi o anumită stabilitate. Atenţie la tentaţia de a acţiona dincolo de limitele legii şi la epuizarea mentală, care ar putea apărea în legătură cu locul de muncă. Există pericolul ca unii colegi să se comporte necinstit şi dv. să suportaţi consecinţele.