Dermatocosmeticele, pentru mămici şi pici
Produsele dermatocosmetice sunt o îmbinare între cosmetice şi produsele farmaceutice. Fie că ne referim la şampon, gel de duş, creme sau loţiuni de corp, avantajul major este că toate acestea conţin substanţe foarte atent selectate şi verificate dermatologic, sunt hipoalergenice, deci nu conţin esenţe de parfum sau ingrediente care ar putea provoca usturimi, iritaţii sau alergii, şi sunt elaborate pe baza unor formule avizate de medici specialişti în dermatologie, chimişti şi farmacişti.
Dermatocosmeticele sunt recomandate atât persoanelor cu pielea sensibilă, cât şi copiilor şi bebeluşilor, singura condiţie fiind ca produsele să fie alese la indicaţiile medicului dermatolog. Le găseşti în farmacii sau în reprezentanţele firmelor care au incluse în gamele lor aceste produse. Dacă sunt folosite în mod corect, în funcţie de tipul de piele pe care o ai, dar şi de vârstă, rezultatele pe care le vei obţine vor fi evidente, rapide şi vizibile. De altfel, produsele dermatocosmetice reprezintă segmentul cu cea mai rapidă dezvoltare în domeniul produselor de îngrijire a pielii, din ultimii ani. Încearcă-le şi te vei convinge!
Suplimente alimentare de care are nevoie pielea ta
O importanţă deosebită în aspectul şi în sănătatea pielii o are şi alimentaţia. Includerea unor suplimente ca Omega 3, 6 şi 9, lăptişor de matcă, dar şi antioxidanţi vor avea efecte benefice semnificative. De ce? Pentru că antioxidanţii ajută pielea să respire mai bine şi contribuie la eliminarea toxinelor, complexul de acizi graşi influenţează calitatea pielii, părului şi unghiilor, iar lăptişorul de matcă regenerează şi are un excelent efect antirid.