“NO MADE IN CHINA”. Așa scrie cu un marker pe
o bucată de carton atârnată în fața sacoului tweed, britanic prin definiție,
dar adesea produs în China, ca majoritatea hainelor pe care le purtăm. Nu este
cazul acestui sacou și nici al celorlalte piese pe care le găsești în magazinul
de pe Portobello Road și proprietarii țin ca acest lucru să se știe. În fond,
ești la Londra, în Notting Hill, pe una dintre cele mai cunoscute străzi de
cumpărături din lume, locul unde găsești lucruri despre care poate nici nu
știai că există!
Portobello Road, mai ales sâmbăta, e o nebunie
totală. Intri într-o mare de oameni și înaintezi în ritmul lor printre magazine
de antichități, costume, pălării, crose de golf de la 1800, dar și tarabe cu
bijuterii de tot felul, medalii autentice din diverse războaie, haine. Strada
plină de clădiri colorate e locul ideal pentru o plimbare inedită printre
londonezi autentici și destinația care nu trebuie să-ți lipsească dacă vrei să
te întorci de la Londra cu un suvenir deosebit.
ALL MADE IN CHINA. Nu scrie așa în Camden, dar
ar putea. La 6 kilometri de Portobello, e o altă lume. În Camden, clădirile
sunt tot colorate, dar pe ele “au crescut” avioane, teniși, vrăjitoare. Parcă
ajungi în America Latină și Asia în același timp.
De când ieși de la metrou și înaintezi spre
piață, rămâi cu un zâmbet lipit pe față. “Aici e tot Londra? Unde am ajuns?”
Confirmarea vine imediat, pentru că la un
stand cu mâncare din Peru, o farfurie cu de toate – pui, cartofi, ardei, ceapă,
paste – costă 7,5 lire. La alt stand italian, o farfurie de paste cu sos roșu
și busuioc e 6 lire. Așa că sigur ești la Londra.
La Bangkok , într-o piață similară, nu ar fi
fost mai mult de un dolar. Șirurile de standuri de haine, de pantofi sunt
identice, cu aceeași diferență, prețuri de zece ori mai mari.
Piața
de sub liniile de tren
Când ajungi în Piața Borough, ai o senzație stranie la început, când realizezi că
un tren trece, la propriu, pe deasupra ta. Dar ignori rapid acest amănunt, pe
măsură ce pătrunzi în mijlocul bunătăților.
Aici e locul ideal pentru gurmanzi. Sunt peste
100 de standuri care vând pește, carne, legume, brânzeturi, pâine, prăjituri.
Cei mai mulți producători sunt englezi, dar există și specialități din alte
țări, brânzeturi din Franța, salamuri din Italia.
Piața, care în 2015 a aniversat 1.000 de ani,
are program zilnic, dar zilele cele mai bune pentru a o vizita sunt de miercuri
până duminică.
Dacă ajungeți în Borough Market, merită să
treceți peste London Bridge și să faceți o plimbare până la Leadenhall Market. E o piață mai mică,
dar cu un tavan spectaculos decorat. Funcționează din secolul XIV, dar acoperișul
pictat în verde, maro și crem și aleile de marmură sunt proiectate acum 100 de
ani.
În prezent, piața e ascunsă de uriașele
clădiri de beton și sticlă din cartierul financiar City of London și de aceea ai
senzația de călătorie în timp, imediat ce treci prin uriașa poartă sprijinită
pe coloane roșii, în spatele căreia se profilează o clădire de sticlă a anilor
2000.
Călătoria prin piețele Londrei nu se poate
termina fără a trece prin cea mai scumpă dintre ele. E la parterul celebrului magazin
Harrods. Aici poți cumpăra specialități de carne, pește, fructe de mare, dar
poți și să te așezi în fața standului, să-și alegi bucata de vită, pui sau
peștele și să ți se pregătească pe loc. Aici, un mușchi de vită sau o
caracatiță poate depăși ușor 25 de lire.
Cum
ajungi și cum te deplasezi prin Londra
Cel mai ușor ajungi la Londra cu avionul. De
la București zboară zilnic spre Londra 6-7 avioane, dar există zboruri low-cost directe spre
Luton și din Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Satu Mare, Sibiu, Suceava,
Timișoara, Târgu Mureș.
Din România, se mai zboară low-cost și pe alte
aeroporturi londoneze, Gatwick, Stansted și, mai recent, și pe Southend.
Pentru lunile ianuarie, februarie, găsiți
prețuri foarte bune, cu oferte și de 30 de euro pentru un zbor dus-întors.
Ca să ajungeți în centrul Londrei de la aceste
aeroporturi, cea mai ieftină variantă este transferul cu autobuzul. Dacă
rezervați din timp, puteți găsi pe www.easybus.com bilete și cu 4 lire,
pentru un tronson. Cel mai adesea, biletele de autobuz costă 10-12 lire.
Prin Londra, se folosește foarte ușor metroul,
dar costul biletului e foarte ridicat. Un bilet pentru zona 1, unde se află
majoritatea obiectivelor, costă 4,90 lire. Un Travelcard pentru o zi, care
poate fi folosit pe toate mijloacele de transport, costă 13,4 lire, pentru
zonele 1-4. Cea mai bună variantă este însă un card de credit sau debit contactless.
Acesta poate fi scanat direct în stația de metrou, iar costul unui călătorii cu
acest mijloc de plată este de 2,4 lire.
Unul
dintre cele mai scumpe orașe europene
Londra este și cel mai vizitat oraș din lume, iar costul hotelurilor este pe măsură. Căutând bine, puteți găsi la 80-100 de lire hoteluri decente, în zone bune. Dacă vreți un hotel mai luxos, va trebui să plătiți peste 300 de lire pe noapte. Un hotel decent e W14, aflat pe o stradă liniștită în West Kesington.
O masă în doi la Londra, la un restaurant fără pretenții, costă în jur de 50-60 de lire, fără alcool inclus. O variantă mai convenabilă este rețeaua de restaurante italiene Carluccios.