Împlinirea a 50 de ani de la apariţia pilulei contraceptive înseamnă maturitate, o confirmare a faptului că această pilulă a reprezentat o revoluţie în viaţa şi sănătatea femeii, a declarat, marţi, pentru Agerpres, prof. dr. Radu Vlădăreanu, şeful Departamentului de Ginecologie Obstetrică a Spitalului Elias.

„Un amplu studiu internaţional realizat pe cel mai mare grup de femei, în jur de 46.000, care au fost urmărite timp de 40 de ani, reliefează că femeile care folosesc pilule contraceptive au risc mult mai mic să moară de cancer şi de boli cardiace. Studiul este o confirmare a acestei pilule, care a reprezentat o revoluţie în viaţa şi sănătatea femeii”, a explicat medicul.

El a adăugat că în România se utilizează foarte mult pilula contraceptivă, cam 14% – 15% dintre femeile fertile folosesc contracepţia. Potrivit profesorului Vlădăreanu, înainte de a utiliza contracepţia, majoritatea femeilor trebuie să efectueze o consultaţie, să poarte un dialog cu ginecologul.

Urmărește-ne pe Google News