Conform surselor din CE consultate de Euractiv, oficialii plănuiesc o redeschidere graduală a granițelor statelor membre Uniunii Europene, în trei pași, prin conectarea turistică a țărilor care au un profil similar de risc pentru COVID.

Măsurile de carantină ar urma să fie eliminate
tot gradual în Spațiul Schengen, cu acordul și sub supravegherea Centrului European
de Prevenire și Control al Bolilor, care va ține evidența zonelor unde noul
coronavirus are o rată scăzută de răspândire.

Măsuri de igienă și de distanțare în tren
și avion

Strategia CE mai cere ca măsurile de repornire
a turismului să fie impuse nediscriminatoriu: dacă Austria va relaxa
restricțiile de circulație la granița cu Germania, trebuie să li se permită
accesul în Austria tuturor rezidenților UE din Germania, nu doar cetățenilor
acestei țări.

La nivel micro, planul CE prevede impunerea unor măsuri de igienă și de distanțare socială în mijloacele de transport – trenuri, avioane ș.a. -, practic, o prelungire a unora dintre măsurile de prevenție luate de autorități pentru împiedicarea răspândirii COVID-19.

Aceste măsuri, aplicate în toate statele
membre UE, ar urma să fie “limitate ca scop
și durată” și în raport cu “ce este necesar
pentru a proteja sănătatea publică”.

Planuri de intervenție, pregătite pentru
valul 2 de COVID

Alte aspecte luate în calcul de Comisia Europeană și incluse în proiectul ce intră miercuri în dezbatere privesc protecția angajaților din domeniul transporturilor după redeschiderea turismului și reducerea activităților poluante din această industrie – înlocuirea mijloacelor de transport cu unele cu emisii de CO2 mai scăzute și trecerea hotelurilor, pe cât posibil, pe energie regenerabilă.

Proiectul mai prevede necesitatea unui plan de acțiune care să poată fi pus în aplicare imediat, în cazul înregistrării unui al doilea val de COVID sau ca răspuns la orice altă criză care ar putea apărea, pentru limitarea efectelor.

Hartă interactivă pentru cetățenii UE

Turiștilor din Uniunea Europeană ar urma să le fie pusă la dispoziție, conform prevederilor CE, o hartă interactivă, pe care aceștia vor putea vedea exact la ce trebuie să se aștepte în țara pe care vor să o viziteze: în ce condiții pot călători, dacă există restricții ori interdicții și ce măsuri de prevenție sunt în vigoare.

Astfel, susțin oficialii, oamenii își vor putea planifica mai atent vacanțele și vor limita călătoriile la zonele clasificate ca sigure.

Despăgubire integrală, dacă ți se anulează
zborul

În proiectul CE este abordat și subiectul
delicat al rambursării banilor pe biletele de avion.

Conform legislației UE, companiile aeriene
trebuie să le ramburseze integral pasagerilor valorea biletelor, în cazul
zborurilor anulate. Nu-i pot forța să accepte vouchere, doar le pot oferi
această variantă.

Mai multe state europene au cerut, printr-o
scrisoare comună trimisă Comisiei Europene, o derogare de la această lege, ca
soluție pentru salvare companiilor aeriene de faliment – industria aviatică este
una dintre cele mai afectate de criza COVID.

Executivul UE nu a dat însă curs cererii:
rambursarea integrală rămâne singura soluție acceptată, în cazul anulării zbozurilor.

CE a făcut însă recomandări companiilor
aeriene: să facă voucherele mai atractive pentru pasageri, pentru ca aceștia să
le aleagă în defavoarea banilor.

Atractivitatea acestor vouchere ar putea
crește, cred oficialii CE, prin opțiunea de transferabilitate și garanția că
pasagerii vor putea cere bani în schimbul lor, dacă nu le folosesc vreme de un
an de la emitere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News