A doua planetă din sistemul solar își parcurge orbita în 224,7 de zile, iar rotația în jurul axei este lentă și durează 243 de zile și are loc de la est la vest, în sens invers față de rotația celorlalte planete.

Informații despre planeta Venus

Denumită și “Steaua Ciobanului”, Venus s-a format în aceeași regiune din spațiu ca planeta Pământ, probabil pe baza unor materiale similare. Planeta Venus are o mărime asemănătoare cu Terra, aproximativ 95% din diametrul terestru și 80% din masa planetei noastre.

Planeta Venus

Planeta Venus este una uscată, o planetă neospitalieră compusă majoritar din gaz carbonic și produce un intens efect de seră, care ridică temperatura la suprafața ei la valori ce depășesc 450 de grade Celsius.

Orbita planetei Venus este cuprinsă între cea a planetelor Mercur și planeta Pământ. Atmosfera este compusă din 96% gaz carbonic și 3,5 azot. Suprafața planetei este plină de platouri vulcanice, aproximativ 80% cu o variație a înălțimii nu mai mare de 1 km.

Știi care este diferența dintre un asteroid, meteorit sau cometă?

Caracteristici fizice

Venus este una dintre cele patru planete terestre solare în care mărimea și masa sunt asemănătoare cu Pământul. Este adesea descrisă ca “sora Pământului” sau “fratele geamăn”, are un diametru de 12,092 km, cu mai puțin de 650 km mai puțin decât al Pământului, iar masa este de 81,5% din cea a Terrei. Atmosfera planetei Venus este formată din 96,5% dioxid de carbon și 3,5 azot.

Geologie

O mare parte din suprafața planetei Venus pare că a fost modelată de activitatea vulcanică. Planeta are mai mulți vulcani decât Pământului, respectiv 167 vulcani mari cu diametru de peste 100 km. Suprafața planetei este estimată la o vechime de 300-600 milioane de ani.

Miezul venusian este parțial lichid, la fel ca cel al Pământului, deoarece ambele planete au fost răcite cu aproximativ aceeași viteză. Dimensiunea mai mică a planetei Venus arată faptul că presiunile sunt semnificativ mai mici în interiorul ei, decât în cazul planetei Pământ.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Venus nu are niciun satelit natural, iar una dintre explicațiile acestei lipse este efectul mareelor solare ce pot destabiliza sateliții mari de pe orbita plantelor terestre apropiate de Soare.

Descoperă câte continente sunt pe glob și cum se numesc

Curiozități despre planeta Venus

  • Venus este planeta care este denumită după zeița romană a frumuseții. Este singura planetă care poartă numele unei femei.
  • Venus este singura planetă din sistemul solar care se rotește în sensul acelor de ceasornic.
  • După Lună și Soare, planeta Venus este cel mai strălucitor corp ceresc care se vede pe cer.
  • O zi pe planeta Venus durează 243 de zile pe Terra, iar un an durează 224,7 zile pe Terra.
  • Venus este o planetă atât de luminoasă pe timpul nopții, încât produce așa numitele umbre venusiene.
  • Este cea mai fierbinte planetă din sistemul solar, aici temperaturile ajung până la 480 de grade Celsius.
  • Prima sondă spațială trimisă pe Venus a fost lansată în 1961 de Rusia, însă aceasta a pierdut contactul cu baza.
  • Prima sondă care a aterizat pe suprafața planetei Venus a fost Venera, la 15 decembrie 1970.
  • Venus nu are niciun satelit natural.
  • Cel mai lung lanț muntos de pe Venus este Maxwell și are 870 de km lungime și vârfuri care ajung la 11.300 m altitudine.
  • Scoarța terestră a planetei are o grosime de 10-20 de km și este construită în mare parte din bazalt.
  • Venus nu are atât de multe cratere de impact, spre deosebire de Mercur, planeta Marte sau Luna. Din această cauza este și presiunea atât de mare din atmosferă.
  • Pentru că atmosfera este alcătuită din dioxid de carbon, pe Venus, dacă ar exista un element în stare lichidă, acesta s-ar evapora instantantaneu, din cauza temperaturilor mari.
  • Planeta nu are inele sau luni. Împreună cu Mercur, acestea sunt singurele planete din sistemul solar fără lună ori inele.
  • Planeta a fost deseori confundată cu un OZN, datorită strălucirii sale. Luminozitatea este atribuită norului dens de gaz sulfuric și dioxid de carbon care reflectă lumina de la Soare.

Sursă foto: Shutterstock.com

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News