Conform unui studiu de medicină dentară, realizat de American Association of Orthodontists, malpoziţiile dentare, adică aşa-numiţii dinţi strâmbi, distanţaţi sau înghesuiţi, se află printre cele mai importante probleme de sănătate ale celor mici, unul din doi copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani având nevoie de aparat dentar.
“Există diferenţe de percepţie între opiniile părinţilor şi ale medicilor în legătură cu purtarea aparatului dentar de către copii şi de aceea e important ca ei să fie duşi la un control. Spre exemplu, în circa o treime din cazuri, deşi părinţii considerau că micuţii lor nu au nevoie de tratament ortodontic, după un consult amănunţit şi un examen radiologic s-a dovedit că respectivii copii aveau nevoie de un aparat dentar”, afirmă dr. Oana Taban.
Medicul Dent Estet susţine că îndreptarea danturii e atât o necesitate medicală, cât şi una emoţională, indiferent dacă e vorba de adulţi sau de copii, mai ales atunci când deformarea dentiţiei sau a maxilarului este foarte vizibilă. “Din cauza masticaţiei defectuoase, copiii pot avea probleme digestive, pot face carii şi pot avea complexe de inferioritate faţă de cei de vârsta lor. Adulţii, pe lângă problemele de pronunţie, pot fi neîncrezători în propriile forţe. Corectarea danturii se poate face de la 6-7 ani şi până la 10-12 ani cu ajutorul unor aparate mobile, iar după această vârstă, cu aparate dentare fixe, externe sau linguale. În copilărie şi în adolescenţă tratamentele sunt cele mai simple şi mai eficiente, însă dau rezultate bune şi la maturitate. Singura condiţie e ca dinţii să fie naturali”, ne-a mai spus specialistul.
Cât de tare doare?
Montarea propriu-zisă a aparatului dentar nu este o procedură dureroasă. Perioada premergătoare acestei operaţii poate pune însă unele probleme, mai ales dacă necesită extracţii şi tratamente mai complexe. După toate acestea se ia mulajul maxilarului, se lipesc bracket-ii pe dinţi şi coroanele, apoi se montează arcul. Senzaţia pacientului este mai întâi de presiune pe dinţi, dar se poate transforma într-o durere suportabilă, care cedează la analgezice. Un alt “incident” obişnuit este slăbirea arcului sau desprinderea unui bracket, dar se remediază imediat la ortodont.
Cât durează tratamentul?
Corectarea problemelor dentare poate dura între 6 luni, în cazurile uşoare şi trei-patru ani, când problemele sunt mai grave. Cele mai dificile sunt însă primele zile, când pacientul mănâncă mai încet, poate fi frustrat de restricţiile culinare care i s-au impus (nu mai are voie să consume chips-uri, carne prăjită, dulciuri lipicioase, gumă de mestecat şi, în general, alimente tari), nu e obişnuit cu prezenţa aparatului şi, în plus, trebuie să suporte comentariile şi întrebările colegilor sau ale cunoscuţilor.
Igiena contează!
Este esenţial să ai grijă ca între aparat şi dinţi să nu rămână niciodată resturi de mâncare. De aceea, spală-te des pe dinţi, cu periuţa normală sau cu cea interdentară şi foloseşte apă de gură sau aţă dentară specială.
Cabinete de ortodonţie
Bucureşti
♦ Dent Estet – bd. Aviatorilor nr. 15; tel. 021.222.11.08; www.dentestet.com; preţ: între 400 € şi 4.500 €;
♦ Magic Dent – şos. Mihai Bravu nr. 64-88, bloc P7; tel. 0216.42.21.22 www.aparatdentar.ro; preţ: între 140 € şi 2.000 €;
♦ DentalMed – Calea 13 Septembrie nr. 102 bl. 48A; tel. 021.402.87.35/36; www.dental-med.ro; preţ: între 350 € şi 2.400 €;
Timişoara
♦ Smile Factory – str. ţibleşului nr. 7A; tel. 0256.295.699; www.smilefactory.ro; preţ: între 200 € şi 4.500 €;
Constanţa
♦ Ortopedo – str. Decebal nr. 29; tel. 0241.619.448; https://ortopedo.ro; preţ: între 120 € şi 1.500 €;
Braşov
♦ Clinica Unu – Strada de Mijloc nr.1, ap 4; tel. 0268.418.969; www.clinicaunu.ro; preţ: între 200 € şi 600 €;
Sibiu
♦ Cabinet dr. Andreea Sukosd – str. Grădinarilor nr. 20; tel. 0269.213.971; www.ortodontiesibiu.ro; preţ: între 140 € şi 5.000 €.