Cuprins:
Poezii de 8 martie despre mama – cele mai sincere versuri
Mama este singura persoană din viața fiecăruia dintre noi care ne iubește necondiționat. Sinceră, devotată și mereu prezentă în viețile noastre, mama este stâlpul oricărei familii, dar și punctul de sprijin pentru a trece mai ușor peste orice încercare a vieții. 8 Martie este ocazia ideală să îi transmiți mamei cât de mult o apreciezi și să îi dedici câteva versuri special create pentru ea. Am făcut o selecție a celor mai frumoase poezii de 8 martie despre mama, opere deja celebre scrise de poeți români.
Cele mai emoționante poezii despre mama pentru 8 martie
M-a crescut mama în poală – Nina Cassian
M-a crescut mama în poală
De la leagăn pân la școală.
Zile-ntregi și nopți de-a rândul
Mi-a vegheat somnul și gândul.
M-a-nvățat să gânguresc,
Să zic mama, să zâmbesc.
M-a-nvățat apoi prin casă
Primii pași până la masă.
M-a-nvățat să nu m-alint
M-a-nvățat să nu mint,
Să nu știu ce este frica,
Toate m-a-nvățat mămica.
Mamă bună, mama dragă,
Te-oi iubi o viață-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut,
Pentru că tu m-ai crescut!
De ziua mamei – Elena Farago
Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăț măcar
De pe carte o urare.
Și nu sunt destul de mare
Ca să-ți dau un dar.
Dar îți dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor
Și pe mâna asta care,
Mă-ngrijește-n fiecare zi
Cu atâta dor!
Zile lungi și voie bună
Îți doresc eu mult,
Și mă rog de flori să-ți spună
Să mă ierți, mămică bună,
Că nu știu mai mult!
Mama – Panait Cerna
Din vârsta fericirii fără minte,
Icoane dragi mi-apar mereu-nainte.
De lume răzlețită și sfioasă,
În rama de salcâm zăresc o casă.
Și-n casă, într-un colț întunecat,
Văd un copil de mama lui certat.
Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline
Și-adoarme-ncet copilul, în suspine.
Dar peste noapte-o biruiește dorul
Și mama merge unde-i doarme-odorul.
El simte cum s-apleacă peste dansul
O umbră bună ce îi șterge plânsul.
De gâtul ei s-atârnă în neștire.
Toți îngerii din ceruri îi sunt frați!
Învăluiți de-a candelei lucire,
Copil și mamă dorm îmbrățișați.
Uite si o colectie de poezii scurte, bine de stiut!
Poezii despre mama – Cea mai scumpă de pe lume – Nichita Stanescu
Spune-mi care mama-anume
Cea mai scumpă e pe lume?
Puii toți au zis de păsări,
Zarzarii au zis de zarzari,
Peștișorii, de peștoaica,
Ursuleții, de ursoaica,
Serpisorii, de șerpoaica,
Tigrisorii, de tigroaică,
Manjii toți au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toți au zis de nuca,
Cucii toți au zis de cuca,
Toți pisoii, de pisica,
Iară eu, de-a mea mămică.
Orice mama e anume,
Cea mai scumpă de pe lume!
Mama – Grigore Vieru
Foicica dulce poamă
Toată lumea are mama,
Melcul, iedul, ursulica,
Puiul cel de rândunică.
Fuge noaptea și dispare
La tot puiul bine-i pare
Că din nou e dimineață
Și-și vede mama la față.
Mi-e dor de tine, mamă – Grigore Vieru
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o sama,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mama.
Măicuța mea: gradina
Cu flori, cu nuci si mere,
A ochilor lumina,
Văzduhul gurii mele!
Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor si omenie
Si cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom cuprinde
Si frunza o destrăma.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mama.
Tot casca leul iernii
Cu vifore în coama.
Mi-e dor de vorba-ti calda,
Mi-e dor de tine, mama.
O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframa.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mama.
Poezii despre mama – Chipul mamei – Lucia Muntean
Chipul mamei minunat,
Astăzi singur l-am pictat:
Pentru părul ei frumos,
Inelat și mătăsos
Am luat rază de soare
Și am pus-o în culoare;
Pentru ochii aramii,
Frunză toamnelor din vii;
Pentru gură zâmbitoare,
Rozul parfumat din floare;
Pentru față ei cea fină,
Puful caisei din grădina.
Cu a inimii culoare,
Am pictat și-o sărutare
Pe obrazu-i luminos,
Că să-i mulțumesc frumos
Pentru toate câte face,
Pentru că mă crește-n pace!
Cele mai sincere poezii despre mama
Mama – George Coșbuc
În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară –
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.
Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră…
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.
… O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti –
„Ce vezi? î întreab-o fată.
„Nimic… Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
„Eu simt că voi muri-n c*ând,
Că nu-mi mai sunt în fire…
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate…
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!… Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!
Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat –
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!
MAMA – Nicolae Labiș
N-am mai trecut de mult prin sat și-mi spune.
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Și c-ai albit, mamuca, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu știu cum să cred atâtea vești,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinerești.
MAMA – cele mai emoționante poezii despre mama
Sus, pe cer, sunt multe stele.
Pe pământ sunt floricele,
Dar niciuna dintre ele
Nu-i ca ochii mamei mele.
Fiecare pui
Are mama lui
Și eu tot așa
Am mămica mea!
Mamă de departe – Nichifor Crainic
Lângă lacul larg-înfiorat şi pal,
Te-am văzut în toamnă rămânând pe mal,
Profilată trist pe cerul sângeriu,
Printre foi căzute prea de timpuriu,
Cu năframa-n care căutai să-ngropi
Sfâşiatul suflet risipit în stropi,
Mamă de departe.
Şi de-atunci mereu
Lacrimile tale cad în gândul meu:
Frunze veştejite peste lacul pal
Turburându-i veşnic sfărâmatul val.
O, mamă… – Mihai Eminescu
O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă si de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Când voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plângi;
Din teiul sfânt si dulce o ramura sa frângi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi o data umbrind mormântul meu…
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar daca împreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormântul sa ni-l sape la margine de râu,
Ne puna-n încaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu…
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.
Viaţa – mărţişor nepreţuit de Dumitru Delcă
Mamă,
Mărţişor nepreţuit
Este viaţa ce-ai primit
De la Dumnezeu cel sfânt,
Când te-a lăsat pe pământ.
Tu, mărţişorul primit,
La fată l-ai dăruit.
Când va fi mamă şi ea,
Altei fete îl va da.
„Dar din dar se face rai.”
Viaţă ai, viaţă să dai.
Cât mai mult să dăinuiască,
Mărţişorul-viaţa noastră.
Mama – de Octavian Goga
E plin în jur de noi muzeul,
Și pare-un templu minunat,
În care mii de robi ai vieții
Vin să se spele de păcat.
Sunt călători din largul lumii,
Ce-au pribegit pe ocean,
Să-și scalde ochii în lumina
Din pânzele lui Tizian.
Stau toți cu mintea-ngenuncheată
Și-i mut cucernicul popor,
Eternitatea prinsă-n cadre
Își poartă sfântul ei fior.
Învins de taina mare-a clipei,
Se-nchină sufletul supus
În fața veșnicei icoane
Cu răstignirea lui Isus.
Ce blând se uită chinuitul
De sub cununa lui de spini,
Lumina resemnării mute
E scrisă-n ochii lui senini.
Nu-l dor piroanele din carne,
Zâmbește pașnic, iertător,
El știe că de veci învie
Acei ce pentru alții mor.
La poala crucii e Maria,
Și-n chipul ei, nespus de trist,
A zugrăvit un chin sălbatic
Penelul meșter de artist.
Ea-și frânge mâinile și geme,
În gândul ei a-ncremenit:
Nu dumnezeul, care-nvie,
Copilul ei, care-a murit.
O văd și mă întreb, pe gânduri,
De rostul nepătrunsei firi:
De ce și chinul unei mame
E-n prețul unei mântuiri?
O văd și simt în suflet patimi
Din traiul nostru măsurat,
Toți răstigniții mici ai sorții
Pe rând, în minte, mi s-abat…
Și stau pierdut…
În jur de mine
Se schimb-al oamenilor val…
…………………………………………………
Ce-o fi făcând acum o mamă
Acolo-n satul din Ardeal?…
Ruga Mamei – de Octavian Goga
Să-mi plec genunchii iară,
Să-ți spun iar ce mă doare,
Preasfântă născătoare
Și pururea fecioară!
Cu ochiul tău din ceruri,
Atoatevăzătorul,
Tu mi-ai văzut feciorul,
Și mi-ai văzut necazul…
În doftori n-am credință…
Să-l pui iar în picioare,
Să-i rumenești obrazul,
La tine-i cu putință,
Preasfântă născătoare.
Azi rogu-mă iar ție,
Cum rogu-mă de-a pururi
La sfânta liturghie…
Atâta bogăție
Avem și noi la casă!
Umblat-a mult băiatu
Și știe multă carte,
Adusă de departe,
Doar chiar de la-mpăratu!
Și are-nvățătură,
Din carte și din gură,
Mai multă și ca popa,
Ca popa Irimie.
Și cum aș vrea, preasfântă,
Norocul să mi-l ție,
Să-l văd iar ca odată,
Cu fața-mbujorată,
Cu ochi de fată mare,
Cum a plecat de-acasă…
Să-și caute mireasă,
Subțire ca o floare,
Ca floarea de cicoare.
Să facem nuntă mare.
Să curgă râuri vinu,
Să joace și vecinu,
Vecinu Niculaie.
Și să-și arunce-n grindă
Căciula lui de oaie,
Și să roiască-n tindă
Tot domni cu-nvățătură,
Să cânte toți din gură
Și-n horă să se prindă.
Să-l văd în hora mare
Pe el c-o domnișoară,
Preasfântă născătoare
Și pururea fecioară!…
Umblat-a mult băiatu
Și știe multă carte,
Adusă de departe,
Doar chiar de la-mpăratu!
Cele mai frumoase și emoționante poezii despre mama. Citește-le și transmite-le mai departe către cea mai importantă ființă din lume, mama!