Cuprins:
Cele mai frumoase poezii pentru copii scrise de poeți români
“Zdreanță, cel cu ochii de faianță”, cu siguranță una dintre poeziile copilăriei noastre, dar încă de actualitate și în preferințele celor mici. Pentru că nu mai pot petrece mult timp afară, din cauza temperaturilor scăzute, vă propunem o activitate în familie pe care o puteți repeta în fiecare seară cu prichindeii: cititul poeziilor. Și pentru că cei mici se plictisesc repede, dacă nu le atragi atenția cu ceva deosebit, am selectat doar poezii pentru copii, care îi vor fascina. Versurile sunt amuzante, dar și ușoare pentru a putea fi recitate de la mic la mare.
Ce poezii pentru copii vei găsi în acest articol:
Poezii pentru copii scrise de Tudor Arghezi
Zdreanță
L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.
– “Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. – “L-a mâncat!”
“Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte.”
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.
Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
“S-a făcut a dracului!”
Ghicitoare
Ghicitoarea ştiu că-ţi place,
Ce-i ca un burduf de ace?
Ca un pepene cu ţepi?
Ia gândeşte-te. Pricepi?
Şi răspunde-n doi-trei timpi,
Cine are mii de ghimpi?
Cui îi ustură şoriciul?
N-ai ghicit că e ariciul?
Uite si o colectie de poezii scurte, bine de stiut!
Mâța
Când se scoală iese-n tindă.
De-abia-ncepe să se-ntindă,
Şi-obosită de căscat
Se întoarce iar în pat.
Ca să doarmă şi mai bine,
Laba căpătâi şi-o ţine,
Şi din vis, cum s-a adus,
Că s-a pus cu burta-n sus
Dar scurteica-i, ca de vată,
Cu opt nasturi e-ncheiată :
Și dormind și dolofani
Sug din ea cinci cotoșmani.
Creștetul, bălțat piezis,
Pare strâns ca-ntr-un bariș
Înnodat cu două funte:
La urechile din frunte.
Ea visează poate, parcă,
O plimbare într-o barcă,
Pe un luciu argintiu,
Poate chiar în Cișmigiu.
Că-i dă coada-n ritm târcoale,
Ca-ntr-un lac de apă moale,
Coada ei de păr de pâslă,
Bătând perna ca o vâslă.
Arici, Arici, Bogorici
Ghem de spini și țepi uscate,
Stă-ntărit ca-ntr-o cetate.
Poate trece un vecin
Peste el cu carul plin.
Că nu simte nici atât
Cât l-ai gâdila pe gât.
Ca să-l scoată, ca sa iasă,
Câini-l latră. Lui nu-i pasă.
Unul, încercând un pas,
S-a ciocnit în ghimpi la nas.
Fiindcă tontul și netotul
Și-a vârât în ace botul.
Dac-ar fi citit aici
El afla ce-i un arici,
Însă câinii n-au habar
De tipar și-abecedar.
Nesupus la gând pizmaș,
Bogorici e drăgălaș
Cui îl ia cu prietenie
Cântă-i numai din tipsie
Și-ți și joacă o chindie.
Cine a fost Tudor Arghezi
Poezii pentru copii scrise de George Topârceanu
Bivolul și coțofana
Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o coţofană
Când în sus şi când în jos.
Un căţel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
– Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam aşa de prost
Să ia-n spate pe oricine…
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe şi pe mine!
Cugetând aşa, se trage îndărăt să-şi facă vânt,
Se piteşte la pământ
Şi de-odată – zdup! – îi sare
Bivolului în spinare…
Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fără veste, bivolul a tresărit,
Dar i-a fost destul o clipă să se scuture, şi-apoi
Să-l răstoarne,
Să-l ia-n coarne
Şi cât colo să-l arunce, ca pe-o zdreanţă în trifoi.
– Ce-ai gândit tu oare, javră? Au, crezut-ai că sunt mort?
Coţofana, treacă-meargă, pe spinare o suport
Că mă apără de muşte, de ţânţari şi de tăuni
Şi de alte spurcăciuni…
Pe când tu, potaie proastă, cam ce slujbă poţi să-mi faci?
Nu mi-ar fi ruşine mie de viţei şi de malaci,
Bivol mare şi puternic, gospodar cu greutate,
Să te port degeaba-n spate?…
Un duel
Eroii mei sunt doi cocoşi
De rasă, pintenaţi, frumoşi
Ca ofiţerii la paradă.
Doi cavaleri aristocraţi.
Dintr-o privire ofensaţi
Încep duelul fără spadă.
Au martori puii speriaţi.
Teren – o parte din ogradă,
Dar n-au motiv de sfadă,
Căci nu se ştie-a cui e vina –
Misteru-nvăluie pricina, –
Deci: căutaţi găina…
Din amândouă părţile
Se-ncep ostilităţile.
Ei stau o clipă faţă-n faţă
Cu ciocurile la pământ,
Apoi deodată-şi iau avânt
Şi lupta-ncepe săltăreaţă:
Sar deodată,
Dau cu ciocul.
Cad alături,
Schimbă locul.
Bat din aripi,
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare…
Iar s-atacă,
Iar se pişcă…
Dar deodată nu mai mişcă…
Faţă-n faţă, multă vreme,
Stau aşa, ca două gheme
Neclintite
Şi zburlite,
Până când, pe nesimţite,
Unul părăseşte sfada,
Întorcându-se cu coada…
Balada unui greier mic
Peste dealuri zgribulite,
Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă şi zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, –
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai…
Şi cum vine de la munte,
Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…
Doar pe coastă, la urcuş,
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:
– Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Findcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut…
Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!
Leul deghizat
Leul s-a-mbrăcat odată
Într-o piele de măgar,
Să colinde ţara toată
Din hotar până-n hotar,
Ca să vadă cum se poartă lupii (marii dregători)
Cu noroadele-i blajine de supuşi rumegători.
Deci, trecând el într-o seară la o margine de crâng
Ca un biet măgar nătâng,
Nişte lupi, cum îl văzură, se reped la el pe loc
Şi-ntr-o clipă îl înşfacă, grămădindu-l la mijloc.
– Staţi, mişeilor! Ajunge, – că vă rup în dinţi acuşi!
(Strigă leul, apărându-şi pielea cea adevărată.)
Astfel vă purtaţi voi oare cu iubiţii mei supuşi?…
Lupii, cunoscându-i glasul, îndărăt s-au tras pe dată,
Şi de frică se făcură mici, ca nişte căţeluşi.
– O, măria-ta! Iertare!
Zise cel mai diplomat, –
Semănai aşa de tare
C-un măgar adevărat!…
Iscoada
De cum s-a ivit lumina.
A ieşit din stup albina,
Să mai vadă, izma creaţă
A-nflorit de dimineaţă?
Se-ngrijeşte, gospodină
De-nfloreşte si sulfină,
Căci plutise val de ceaţă,
Astă-noapte, pe verdeaţă.
Cele mai frumoase poezii pentru copii scrise de Coșbuc
Povestea gâștelor
Un gâscan cu pene lucii
Cum trecea pe pod prin sat
Şi-ntr-o mân-avea papucii,
Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură
Ce păcat!
Gâştele-auzind cum zbiară:
Aoleu! Papucii mei!
Într-un suflet alergară
Şi-ntrebau mirate, ce-i?
Am rămas, plângea gâscanul,
Păgubaş de patru lei!
Iată-mă desculţ, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!
Haideţi toţi, şi moşi şi babe
Să-i cătăm pe râu acu!
Repede-notând din labe
Cârdul tot pe râu trecu.
I-ai găsit? Eu, nu, surată,
Ce mă-trebi aşa şi tu?
Toate apoi strigau deodată:
Bată-i pacostea să-i bată!
Nici eu, nu!
Vara-ntreagă tot umblară,
Dar papucii duşi au fost!
Şi-au să umble şi la vară
Până ce le-or da de rost!
Iar gâscanul merge, vine,
Face cruci şi ţine post,
Nu-i găsesc! Sărac de mine,
Iar desculţ e, vezi tu bine,
Lucru prost!
Gâştele de-atunci, în cale,
Când văd apa undeva,
Căutând pornesc agale
Tot crezând că-i vor afla.
Vin şi raţe să le-ajute:
Mac-mac-mac şi ga-ga-ga!
Mac-mac-mac! Haide vino, du-te,
Zile-aşa pe râu pierdute!
Ga-ga-ga!
Iar când gâştele stau gloată
Şi prin dreptul lor te duci,
Sare tabăra lor roată
Şi te-ntreabă: Ce ne-aduci?
Ai găsit papucii? Spune!
Tu la fug-atunci s-apuci!
Sî-sî-sî! Tot fac nebune
Şi te muşcă, doar le-ai spune
De papuci!
Săniuța – poezii pentru copii
Neaua peste tot s-a pus,
A venit iarna draguta,
Hai copii, pe deal in sus
Sa ne dam cu saniuta.
Cate unul, cate doi,
Ne suim in sanioara;
Fara cai si fara boi
Saniuta fuge, zboara.
Toti sunt rumeni la obraz,
Multi coboara si multi suie,
Unii rad, fac mare haz,
Altii capata cucuie.
Poezii pentru copii de Elena Farago
Cățelușul șchiop
Eu am numai trei picioare,
Și de-abia mă mișc: top, top,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Și mă cheamă “cuciu șchiop”.
Frații mei ceilalți se joacă
Cu copiii toți, dar eu
Nu pot alerga ca dânșii,
Că sunt șchiop și cad mereu!
Și stau singur toată ziua
Și plâng mult când mă gândesc
Că tot șchiop voi fi de-acuma
Și tot trist am să trăiesc.
Și când mă gândesc ce bine
M-aș juca și eu acum,
Și-aș lătra și eu din poartă
La copiii de pe drum!…
Cât sunt de frumoși copiii
Cei cuminți, și cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânșii,
Să mă joc și să-i ascult!
Dar copiii răi la suflet
Sunt urâți, precum e-acel
Care m-a șchiopat pe mine,
Și nu-i pot iubi de fel…
M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Și-am zăcut, și-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…
Acum vine și-mi dă zahăr
Și ar vrea să-mi fie bun,
Și-aș putea să-l mușc odată
De picior, să mă răzbun,
Dar îl las așa, să vadă
Răul, că un biet cățel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.
Gândăcelul
– De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu știi oare
Că-s mic și eu și că mă doare
De ce mă strângi așa de rău?
Copil ca tine sunt și eu,
Și-mi place să mă joc și mie,
Și milă trebuie să-ți fie
De spaima și de plânsul meu!
De ce să vrei să mă omori?
Că am și eu părinți ca tine,
Și-ar plânge mama după mine,
Și-ar plânge bietele surori,
Și-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Și lasă-mă, că nu mai pot!…
Așa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!
A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în țărnă frânt
Și-nțepenit pentru vecie!…
Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum și zi-le
Părinților isprava ta.
Și zi-le că de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunătate,
În cale-ți, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Și-oricât de mică ar fi ea!
Motanul pedepsit
Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.
Râde sub mustăţi motanul:
– Ce noroc! Păcat să-l scap!
Iute sus! Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.
Trist se tânguie motanul:
– Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
– Iartă-mă te rog, căci eu
Te-am lovit, şi rău îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?
Cloșca
Cot-cot-cot,
Cot-cot-cot,
Fac și eu ce pot, ce pot
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Puii să-mi împac…
Ciugulesc,
Mă zbârlesc,
Și mi-i chem, mi-i chem mereu,
Că nu-i las,
Nici un pas,
Farde mine, eu.
Și le-adun
Ce-i mai bun –
Și seară, cu drag, le spun
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Basme să-i împac.
Clonc-clonc-clonc,
Clonc-clonc-clonc,
Și-i adorm apoi așa,
Incălziți
Și păziți
Sub aripa mea.
Sfatul degetelor
Spune degetul cel mare
Către-arătător,
Spune degetul cel mare
– N-am fărâmă de mâncare,
Frate-arătător!
Spune, către mijlociul,
Cel arătător,
Spune-arătătorul: – Frate,
Nu mai sunt deloc bucate,
Şi de foame mor!
Se apleacă mijlociul
Către inelar,
Şi îi spune-atâta numai:
– Ce e de făcut acuma,
Frate inelar?
Leneş cată inelarul
Către ei, şi-apoi,
Cam în silă, le răspunde:
– Ce să faci când nu-i de unde?
Vom răbda şi noi!…
Prinde atunci cel mic să strige
Mai isteţ ca ei:
– Ce tot plângem şi ne frângem?
Hai la muncă să ne strângem
Toţi uniţi, că nu rămâne
Niciodată fără pâine
Cel ce vrea să şi-o câştige,
Frăţiorii mei!…
De ziua mamei
Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăţ măcar,
De pe carte, o urare,
Şi nu sunt destul de mare
Ca să-ţi dau un dar.
Dar îţi dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Şi pe mâna asta care
Mă-ngrijeşte-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!
Zile lungi şi voie bună
Îţi doresc eu mult,
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, mămică bună,
Că nu ştiu mai mult!
Un gând
Mii şi mii de valuri vin din larg mereu
Pân-ajunge marea de adapă malul; –
Nu-ntreba nisipul cine poartă valul
Că ar fi în stare să-ţi răspundă: – Eu!
În ziua de Paști
Toţi copiii azi se îmbracă
Cu ce au ei mai frumos
Şi părinţii lor le cântă
Învierea lui Christos.
Şi la masă ciocnesc astăzi
Toţi copiii cei cuminţi,
Ouă roşii şi pestriţe,
Cu iubiţii lor părinţi.
Toţi copiii azi sunt darnici
Căci ei ştiu că lui Christos,
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.
Şi copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci şi ouă roşii
La copiii care n-au.
Poezii pentru copii scrise de Otilia Cazimir
Alb Iepuraș
Iepuraş,
Alb-iepuraş,
Unde-ai fost?
– La oraş.
– Un-te duci?
– La pădure.
– Ce mănânci?
– Vreji de mure.
– Unde dormi?
– Sub şopron.
– Cum te cheamă?
– Rodion!
Moș Andrușca
Moş-Andruşca, iepuraş,
A pornit-o spre oraş,
Cu chitara la spinare,
Ca să facă o cântare.
Dar vulpoiul vânător
Stă cu puşca la picior.
Uite-l că ridică puşca
Şi-l împuşcă pe Andruşca!
Pif-paf! Măi puşcaş,
Unde-i bietul iepuraş?
Gospodina sau Furnica
O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate.
– Încotro fugi, surioară?
– Ia, mă duc şi eu la moară!
Şi-s grăbită, şi-s grăbită,
Că mi-i casa negrijită,
Şi mi-s rufele la soare,
Şi copiii cer mâncare…
Nu, la noi în muşuroi
Nu e timp pentru zăbavă:
Că de n-am fi de ispravă,
Ar fi vai şi-amar de noi!
Mâțișorii
A ieşit răchita-n drum.
Ce-o mai fi şi asta, oare,
Că-i din cap până-n picioare
Numai motocei de scrum?…
Cu mlădiţele plecate,
Stă pe loc şi se socoate:
S-ar întoarce – nu mai poate,
S-ar ascunde –
N-are unde!
I-e ruşine de copii,
Ca din mugurii-aurii
I-au ieşit, în loc de flori…
Mâţişori!
Nani, pui – poezii pentru copii
Dormi fetiţă somnoroasă,
Să-mi creşti mare şi frumoasă,
Să fii dragă orişicui…
Nani, pui!
Dormi cu mama, băieţel,
Să-mi creşti-nalt şi subţirel
Şi frumos cum altul nu-i…
Nani, pui!
Somnul dulce şi cuminte
Vine-ncet să vă alinte
Fără ştirea nimănui.
Nani, pui!
Să vă pună sub perniţă
Jucăria lui pestriţă,
Jucăria visului…
Nani, pui!
Luna plină şi albastră
Doarme-n crucea cerului
Dorm şi stelele-n fereastră,
Doarmă şi măicuţa voastră…
Nani, pui!
Cumătră vulpe
Ţipă gâştele şi zboară,
Zboară penele-n poiană…
– Ce-o fi asta, surioară?
– Ia, o vulpe năzdrăvană;
Cum stătea-n tufiş la pândă,
Costelivă şi flămândă,
S-a gândit că pentru masă
N-ar strica o gâscă grasă…
Greu la deal și greu la vale
Încărcat c-un sac de caş,
Un măgar urca pe coastă
Să se ducă la oraş –
Când, gonit de vreo năpastă,
Coborând haihui urcuşul,
Sare-n drum un iepuraş!
Se opreşte măgăruşul
Şi sfârşit de-atâta cale,
Zice cumpănindu-şi sacul:
– Greu la deal!
– Ba-i greu la vale,
Că mă duc de-a berbeleacul!
Țara mea
Frumoasă mi-e ţara străveche,
Întinsă pe munţi şi pe văi,
Cu fete cu flori la ureche,
Cu mândri şi ageri flăcăi!
Frumoasă mi-e ţara cea nouă,
Când râde cu râs tineresc,
Cum râde grădina când plouă
Şi florile când înfloresc.
Se topește bruma-n soare
Se topeşte bruma-n soare…
Prin grădini,
Pe lilieci,
Stau ciorchini
De muguri plini,
Crisalide verzi din care
Scoate-n vânt corniţe reci
Frunza verii viitoare…
Vine Ene pe la gene
Peste ochii de mărgică,
Fată mică,
Genele subţiri se ţes,
Tot mai leneş, tot mai des.
Nu întoarce înspre uşă
Urechiuşă
Cu cercel:
Somnul vine uşurel,
Nimeni paşii nu-i aude!
Doar când ninge ca acum,
Lasă după el, pe drum,
Un tighel de urme ude…
Cum o cheamă
Roşioară şi codată
Umblă noaptea prin poiată,
Şi la noi, şi la vecini,
Ca să cumpere găini.
De plătit, nu le plăteşte,
Dar pe loc le jumuleşte!
Cum o cheamă?
Motănaș – Motănel
Motănaş, motănel,
Cu codiţa după el,
Vin să torci, vin să dormi,
Pe băiat să mi-l adormi!
Pentru asta ţi-oi plăti
După cât îmi vei munci:
De mi-i fi motan cuminte,
Ţi-oi da lapte şi plăcinte,
Iar obraznic de mi-i fi,
Ţi-oi plăti ce ţi-oi plăti,
Dar te-oi trage de codiţă
Şi ţi-oi da o bătăiţă!
Ce să fie?
Frunze n-are,
Nu-i nici floare.
În păduri şi pe ogor,
Prin grădini şi-n deal la vie,
Stă mereu într-un picior,
O umbrelă de hârtie..
Ce să fie?
Poezii de Ana Blandiana – Într-o zi pe când lucram
Într-o zi pe când lucram
În gradină, pe sub geam,
Îngrijind un trandafir,
Văd că intră-un musafir:
Era mic c-abia-l vedeai,
Dar cu mustăţi ditamai;
Încăpea printre uluci,
Dar avea blăniţa-n dungi;
Şi-ntr-un capăt, dintr-o dungă
Îi creştea o coadă lungă;
Era numai cât o floare,
Dar avea patru picioare;
Ochii-albaştri îi clipeau
Şi ştia să zică „miau”.
Ba să vezi şi să te bucuri –
Sărea-n aer după fluturi
Şi ştia chiar să se joace
Cu câteva ghemotoace.
Oare, ce-aţi fi făcut voi
Cu-acest musafir de soi?
Eu oaspetele important
L-am tratat cu lapte cald;
Ca să-l conving să rămână,
I-am dat şi-un pic de smântână;
Şi, pentru că era mic,
L-am botezat Arpagic.
Poezii pentru copii despre animale
Un cămin de păsărele de Otilia Cazimir
În pădure, la cămin,
Zarvă mare în pridvor.
Unii pleacă, alţii vin
De la treburile lor.
La bucătărie
Şi prin dormitoare,
Bat din aripioare,
Fac gospodărie:
Două codobaturi
Mătură prin paturi,
Două gheonoaie
Spală rufe-n ploaie,
Două pitulici
Adună furnici,
Şi două răţuşte
Răsucesc găluşte!
Numai cucul, moş portar,
Care n-are altă treabă,
Stă pe-o vargă de arţar
Şi pe toată lumea-ntreabă:
– Cu? Cu?
Trei rățuște de Otilia Cazimir
Trei răţuşte joacă-n iarbă:
– Baba-oarbă! Baba-oarbă!
Zice raţa cea bătrână:
– Staţi colea, mai la-ndemână,
Că vicleana stă la pândă,
Stă la pândă,
Că-i flămândă!
Cele mărişoare
Stau cuminţi la soare,
Însă cealaltă
O zbugheşte-n baltă,
Iar în păpuriş,
Pândind pe furiş,
Doi vulpoi stăteau la sfat…
Nu mai spun ce s-a-ntâmplat!
Poezii pentru copii ușoare și numai bune de recitat în această perioadă.