Cuprins:
Cele mai ușoare poezii scurte
Poeziile sunt o sursă de inspirație, o modalitate prin care îți poți exprima sentimentele în fața persoanelor dragi, fără să spui un cuvânt în plus. Mulți dintre poeții români ne-au lăsat amintire cele mai frumoase opere de artă, iar noi am făcut o selecție a celor mai frumoase poezii scurte. Care sunt cele mai ușoare poezii pe care le poți reține imediat.
Poezii scurte și ușor de reținut
De ce în al meu suflet – Mihai Eminescu
De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba sacă,
De ce mi-e ochiul mort?
De ce pustiu mi-e capul,
Viața într-un fel?
Şi tu… tu ești aceea
Ce mă întrebi astfel?
Ştiu, fără ca să pricep – Vasile Voiculescu
Ştiu, fără ca s-o pricep, Treimea
Şi pe Ea viaţa îmi aşez,
Cum îmi cred, cu toată adâncimea,
Inima, pe care nu mi-o văz:
Tainica, neistovita ei lucrare
Într-o rană mi s-a-mpărtăşit:
Rodnicul de viaţă fără încetare
Sânge, în trei feţe, dar nedespărţit…
Paza bună – Tudor Arghezi
S-a întors cercetătoarea
Să le spuie la surori
Că-i deschisă toată floarea
Şi câmpia, de cu zori.
Şi-au plecat aproape toate
La cules, cu mii si mii,
Lăsând vorbă la nepoate
Să-ngrijească de copii.
Căci muscoii si bondarii
Şi-alte neamuri de pădure,
Pe şoptite, ca tâlharii,
Umblau mierea să le-o fure.
Însă paza-n stupi e bună,
Că târziu, dupi apus,
Colo jos, subt stupi, la lună,
Ei zăceau cu burta-n sus.
Cine a fost Tudor Arghezi
Mugurii – Lucian Blaga
Un vânt de seară
aprins sărută cerul la apus
şi-i scoate ruji de sânge pe obraji.
Trântit în iarbă rup cu dinţii-
gândind aiurea-mugurii
unui vlastar primavăratic.
Îmi zic: „Din muguri
amari înfloresc potire grele de nectar”
şi cald din temelii tresar
de-amarul tinerelor mele patimi.
Cine a fost Lucian Blaga
Poezii scurte scrise de poeți români
Înger de pază – Mihai Eminescu
Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Încins cu o haină de umbre şi raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripele-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor şi de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ţi învins.
Eşti demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare
Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!… O-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale,
Căci tu – tu eşti el.
Corabia – Alexandru Macedonski
La ţărm, corabia oprită
E ninsă de zăpada lunii
Şi marea tace odihnită,
De biciuirile furtunii.
Catarg şi pânze argintate
Abia uşor sunt legănate…
Magia nopţii este sfântă…
Verzuiele unde dormitează.
Novicii râd… – Cârmaciul oftează,
Matrozii melancolic cântă.
Oraşul întreg scânteiază
Cu felinarele aprinse…
Muzicile vesel vibrează,
Curse priveghează-ntinse.
Novicii în port se coboară,
Spre râs şi petrecere zboară;
Răscoala etăţii-i frământă…
Safire pe ceruri lăcrămează.
Din cap mişcând, cârmaciul oftează,
Matrozii melancolic cântă.
Izvorul nopţii – Lucian Blaga
Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.
Flori de mucigai – Tudor Arghezi
Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.
Poezii scurte și ușor de reținut
Melancolie – Tudor Arghezi
Am luat ceasul de-ntâlnire
Când se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.
Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.
Şi acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Şi-as voi să mi se pară.
La mare – Lucian Blaga
Viţe roşii,
viţe verzi sugrumă casele-n lăstări sălbatici
şi vânjoşi-asemenea unor plopi ce-şi
strânâg în braţe prada.
Soarele în răsărit-de sânge-şi spală-n mare
lancile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară.
Eu
stau pe ţărm şi-sufletul mi-e dus de-acasa.
S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârşit şi nu-şi gaseşte
drumul înapoi.
Cele mai frumoase poezii scurte
Lumina raiului – Lucian Blaga
Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s pagân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs fărde căldura raului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul –
lumina? – Ştiu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!
Cărbunii – Octavian Goga
Cărbunii când ţi-or arde-n vatră
În seri de ani târzii şi goi,
Tu stând la lespedea de piatră
Să te gândeşti c-am ars şi noi…
Iar când din ochii de jăratic
Vor tresări scântei-scântei,
Să ştii că visul meu sălbatic
S-a mai aprins o dată-n ei.
Copilărie – poezii scurte de Ana Blandiana
Din oglindă mă privea un trup firav
Cu claviatura coastelor distinctă,
Inima-apăsa pe clape grav
Şi-ncerca să-apară în oglindă.
N-am văzut-o niciodată, dar ştiam,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă
(Precum inima salcâmului din geam
Coşul pieptului de crengi o face frunză).
Mă-ntrebam de unde l-a-nvăţat şi dacă
E aievea cântu-i uniform,
Şi ca nu cumva în somn să tacă,
Mi-era frică seara să adorm.
Citeste si aceasta colectie de poezii pentru copii!
Numai iubirea – Ana Blandiana
Numai iubirea dintre părinţi şi copii
E sămânţă.
Iubitul meu, eşti fiul meu,
De-aici răsare totul.
Ce nu se poate distruge
Alunecă între părinţi şi copii.
Nu-ţi stinge auzul
Cu legile lumii acesteia,
Întreg universul atârnă
În firul de sânge care ne leagă pe noi
Ca o taină curată.
Tu apleacă-te doar şi, copilăreşte,
Sărută-mă pe gură, tată.
Poezii scurte pentru copiii
Cățeluș cu părul creț
Cățeluș cu părul creț,
Fură raţa din coteț.
El se jură că nu fură
Și l-am prins cu raţa-n gură
Și cu ou-n buzunar,
Hai la Sfatul Popular.
Nu mă duc c-am fost o dată
Și-am căzut cu nasu-n baltă.
Iepurașul
Iepuraș mic și pufos,
De ce ești așa fricos?
Eu pe tine te iubesc
Si cu drag te ocrotesc.
Nu o las pe vulpea rea
Să intre-n căsuța ta,
Eu te apăr de oricine,
Căci sunt prieten cu tine.
Cuțu-cuțu
Cuțu – Cuțu,
Na, Grivei!
Mămăligă dacă vrei.
Dacă nu, o bag în sac
Și-o dau mâine la gânsac.
Melc, melc, codobelc
Melc, melc, codobelc
Scoate coarne boureşti
Şi te du la baltă
Şi bea apă caldă;
Şi te du la Dunăre
Şi bea apă tulbure;
Şi te urcă pe buştean
Şi mănâncă leuştean;
Şi te urcă pe sălcioară,
Roade frunza, fă-o rară,
Că e dulce, ba-i amară,
Scoate-ţi coarnele afară!
Melcul supărat
Vine melcul supărat,
O furnică l-a pişcat,
Şi cum vine, pâş, pâş, pâş,
Întâlneşte-un cărăbuş.
Melcul strigă-n gura mare:
-Nu te mai prăji la soare,
Du-te-ncolo, nu-mi sta-n drum,
Că te iau în coarne-acum.
Poezii scurte pentru copii de Vasile Alecsandri
Bradul
Sus pe culme bradul verde
Sub zăpada albicioasă
Printre negură se pierde
Ca o fantasmă geroasă,
Și privește cu-ntristare
Cum se plimbă prin răstoace
Iarna pe un urs călare,
Iarna cu șapte cojoace,
El se scutură și zice:
„În zadar tu, vrăjitoare,
Aduci viforul p-aice,
Aduci zile fără soare.
În zadar îngheți pământul,
Ucizi florile și stupii
Și trimiți moartea cu vântul
Și trimiți foamea cu lupii.
În zadar a ta suflare
Apa-n râuri o încheagă,
Șterge urma pe cărare
Și de mine m-i leagă.
În zadar aduci cu tine
Corbul negru și prădalnic,
Și din codrii cu jivine
Faci să iasă urlet jalnic.
În zadar, urgie crudă,
Lungești noaptea-ntunecoasă
Și răzând de-a lumii trudă,
Scurtezi ziua luminoasă.
În zadar îmi pui povară
De zăpadă și de gheață,
Fie iarnă, fie vară,
Eu păstrez a mea verdeață!”
Iarna
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie uşoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
Gerul
Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;
El ca pe-o mireasă moartă o încunună înspre zori
C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.
Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte
Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte,
El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.
Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri,
Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri,
Iar pe feţe de copile înfloreşte trandafiri,
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.
Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoţând aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule năprasnic, vin, îndeamnă calul meu
Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!
Viscolul
Crivăţul din miazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se aşează-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frământă lumea! Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiţi de vânt,
Şi răchitele se-ndoaie lovindu-se de pământ.
Zbierăt, răget, ţipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Şi-n departe se aude un nechez răsunător…
Noaptea cade, lupii urlă… Vai de cal şi călător!
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare şi zăreşte cu uimire
O căsuţă drăgălaşă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeţie îl întâmpină zâmbind!
Sania
Zi cu soare, ger cu stele! Hai, iubită, la primblare.
Caii muşcă-a lor zăbale, surugiul e călare;
Săniuţa, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi…
Tu zâmbeşti? Zâmbirea-ţi zice că e bună pentru noi.
Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
Răpind sania uşoară care lasă urme albe.
Surugiul chiuieşte; caii zboară ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.
Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare,
Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare,
Iar în lunca pudruită cu mănunt mărgăritar
Saltă-o veveriţă mică pe o creangă de stejar.
Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
Crengile aninate-n cale ning steluţe şi se-ndoaie.
Iată-o gingaşă mlădiţă cu şirag de mărţişori…
Tu o rupi? Ea te stropeşte cu fulgi albi răcoritori.
Sfârşitul iernii
S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării,
S-au dus zilele Babei şi nopţile vegherii.
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.
Lumina e mai caldă şi-n inimă pătrunde;
Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.
Pâraiele umflate curg iute şopotind,
Şi mugurii pe creangă se văd îmbobocind.
O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se pierde!
În câmpul veşted iată un fir de iarbă verde
Pe care-ncet se urcă un galben gândăcel,
Şi sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.
Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,
Un gândăcel, un flutur, un clopoţel în floare,
După o iarnă lungă ş-un dor nemărginit,
Aprind un soare dulce în sufletul uimit!
Poezii scurte pentru copii de Otilia Cazimir
Ninge!
Ssst! Micuţa gerului,
Cu mânuţa îngheţată,
Bate-n poarta cerului
Şi întreabă supărată;
– Unde-s stelele de sus?
– Iaca, nu-s!
Vântul rău le-a scuturat
Şi le-mprăştie prin sat.
Uite una: s-a desprins
Dintr-o margine de nor
Şi coboară-ncetişor…
– Oare-a nins?
E un fulg şi-i cel dintâi
Şi aduce-n vânt, ninsoare,
Drumuri albe peste văi,
Râs curat în ochii tăi,
Sănioare,
Zurgălăi…
Alb-Iepuraş
Iepuraş,
Alb- iepuraș,
Unde-ai fost?
– La oraş.
– Un-te duci?
– La pădure.
– Ce mănânci?
– Vreji de mure.
– Unde dormi?
– Sub şopron.
– Cum te cheamă?
– Rodion!
Vine Ene pe la gene
Peste ochii de mărgică,
Fată mică,
Genele subțiri se țes,
To mai leneș, tot mai des.
Nu întoarce înspre ușă
Urechiușă
Cu cercel:
Somnul vine ușurel,
Nimeni pașii nu-i aude!
Doar când ninge ca acum,
Lasă după el, pe drum,
Un tighel de urme ude…
Cum o cheamă?
Roşioară şi codată
Umblă noaptea prin poiată,
Şi la noi, şi la vecini,
Ca să cumpere găini.
De plătit, nu le plăteşte,
Dar pe loc le jumuleşte!
Cum o cheamă?
Poveste de omăt
Tu nu ştii…
A fost odată
O căsuţă fermecată
Şi-n căsuţă-o fată mică,
Un pisoi şi o bunică.
Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară
Şi-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea…
Dar pe drum cotit şi nins,
Umbra sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o şchioapă
Înota-n omăt ca-n apă.
Şi proptindu-se-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat şi subţirel…
Dormi? Şi nici n-am prins de veste!
Uşa s-a închis cu cheia,
Focu-şi pâlpâie scânteia,
Şi povestea nu-i poveste:
Eu eram fetiţa-aceea,
Iar bunica – nu mai este…
De pe-o „bună-dimineaţă”-
De pe-o „bună dimineaţă”
Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustăţile de aţă.
Alţi gândaci mărunţi şi roşii,
Care-şi poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnoroşii!
Iar pe-un fir de păpădie
Ce se-nalţă, drept, din iarbă,
Suie-un cărăbuş cu barbă,
În hăinuţa aurie.
Suie, mândru şi grăbit,
Să vestească-n lumea mare:
– Prea cinstită adunare,
Primăvara a sosit!
Acestea sunt câteva dintre cele mai frumoase poezii scurte pe care îți recomandăm să le citești!