Femeile care umblă toată ziua pe tocuri înalte pot avea probleme cu şoldurile, genunchii şi spatele, lucru ce prezintă un risc pentru sănătate. Cel mai indicat este să-i porţi doar pentru câteva ore, când mergi la un eveniment special, la o petrecere. În rest, dacă ştii că ai multe drumuri de făcut pe jos, optează pentru o pereche fără toc.
În afara luxaţiilor, a entoreselor, a bătăturilor şi a durerilor de picioare cauzate de pantofii cu tocuri înalte, femeile se expun unor riscuri mult mai mari, aceştia putând avea efecte grave asupra coloanei, a muşchilor şi a echilibrului general al corpului.
Indiferent dacă te-ai obişnuit să porţi tocuri înalte sau încă este un calvar să mergi pe ele, ar trebui să ştii câte ceva despre încălţările cu toc. 5 cm, aceasta este înălţimea peste care tocurile devin deosebit de periculoase.
Se pare, că o zi de mers pe tocuri înalte exercită o presiune de câteva tone pe degetele de la picioare, conducând şi la deformări ale monturilor, adică proeminenţele osoase de la degetele mari de la picioare sau ale celorlalte degete care sunt forţate să rămână ore întregi într-o poziţie inconfortabilă.
Deosebit de afectat poate fi şi tendonul lui Ahile, cel mai mare tendon din corp, care leagă călcâiul de muşchii gambei, scurtându-se şi îngustându-se, astfel încât atunci când vei purta o încălţăminte plată, pot apărea inflamaţii şi dureri.
Nu în cele din urmă, poate cele mai grave urmări ale tocurilor le găsim la nivelul coloanei vertebrale şi, aşadar, al posturii corpului: din cauza deplasării centrului de greutate al trupului, curbura naturală a coloanei se accentuează, deplasând pelvisul în faţă pentru a compensa diferenţa de poziţie şi pentru a recupera echilibrul.
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News