Fabrica
de păpuși (Elizabeth Macneal, Editura Musai)

Cartea de față este una plină de curaj, pentru că abordează existența din niște perspective captivante, care se atrag și se resping, prin ironie, prin actualitatea istoriei și prin conturarea puternică a personajelor.

Arta, dragostea și obsesia – și pentru una, și pentru cealaltă – construiesc o lume plină de controverse, iar finalul e unul dureros de încordat.

Iris își duce viața în epoca victoriană, unde familia sa conservatoare și cutumele sociale ale vremii nu fac altceva decât s-o înăbușe și s-o reducă la tăcere.

Tânăra decide totuși că viața ei îi aparține și profită la maximum de faptul că un membru al Frăției Prerafaelite o ajută să-și șlefuiască talentul de pictoriță. Schimbul e unul fascinant și încins deopotrivă – Iris trebuie să-i fie model, lucru care-i schimbă cursul vieții și o poartă spre un destin complicat și deloc fericit.

Întrepătrunderea dintre existență și artă duce
uneori la conflicte și la suferințe care, altfel, nu ar fi apărut. Cartea
aceasta e o incursiune superbă în ambele lumi, cu concluzii care ne pun profund
pe gânduri.

26 de
maratoane (Meb Keflezighi, Scott Douglas, Editura Pilot Books)

Keflezighi e un mare sportiv. Medaliat cu
argint olimpic la Atena, în 2004, el împărtășește cu publicul învățămintele pe
care le-a tras din cele 26 de maratoane pe care le-a alergat în cariera sa,
pornind de la antrenamente, nutriție, credința în divinitate, sprijinul
familiei, forța interioară și determinarea care aduce rezultate, în sport și în
afara lui.

Volumul are și părți extrem de bine țintite, cum ar fi stabilirea obiectivelor – esențială pentru orice alergător de distanțe lungi și foarte lungi – dar și părți intime, care se referă la încrederea în sine, în oamenii care-ți marchează existența de sportiv, la atenția pe care o primești necondiționat după ce cucerești un onor olimpic, în special în SUA, unde sportivii sunt eroi.

26 de maratoane nu desface numai tainele victoriilor răsunătoare – sportivul de origine ethiopiană a cucerit, în cariera sa, și titlurile la maratoanele din Boston și New York.

Cartea vorbește și despre eșecuri și mai ales despre rolul lor în continuarea unei cariere strălucite.

 
 

Urmărește-ne pe Google News