ComenteazăFemei la graniță (Alexandra Rusu, Maria Tănăsescu, Editura Trei)
Prietenia este uneori o istorie care se cere povestită lumii întregi, iar Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu acceptă dubla expunere a unei intimități profunde și emoționante, în numele unor trăiri care se întrepătrund și se completează, formând tabloul unei relații clădite pe multă încredere și pe multă iubire.
Scrisă în stil epistolar – ceea ce o face dinamică și vie -, cartea „Femei la graniță” te lasă să ajungi în locuri pe care le-ai explorat și tu, probabil, de multe ori: familia extinsă cu moștenirea ei, prezența războiului în imediata ta vecinătate, amintirile și traumele pe care le lasă ele în urmă, mâncarea și locul ei pe harta emoțiilor noastre circumscrise în trecut și viitor. Diferența e că autoarele ridică, din dreptul, o cortină din spatele căreia se confesează lumii întregi, urmând parcă îndemnul: „Dansează ca și cum nu te-ar vedea nimeni!”
E multă poezie, e multă metaforă în rândurile schimbate de cele două scriitoare – o lectură plăcută și, în același timp, dureroasă pe alocuri. Mărturisirile lor intime se reflectă și în carapacea noastră, de oameni care nu povestim, care nu arătăm în afară ce simțim pe dinăuntru. Curajul lor e demn de laudă, iar rândurile lor sunt demne de o citire analiză, cu oglinda întoarsă spre noi înșine. Spre noi și spre cel mai bun prieten.
Din relația scriitoricesc de apropiată dintre Alexandra și Maria reții frământarea, dar și frumusețea, reții greul, dar și relaxarea, reții faptul că, din miliardele de oameni care împânzesc planeta, ești, de fapt, norocos să întâlnești acel suflet cu care să rezonezi și care, mai presus de orice, să te strângă în brațe, oriunde te-ai afla.
E un volum-eveniment, prin sinceritatea conținută în el și prin lejeritatea cu care prietenia profundă creează, în fapt, literatură. O carte care sărbătorește femininul, cu înfloririle și toamnele sale, cu foi care curg din confesiune în confesiune, de la lucruri mici până la emoții majore. Un exercițiu de oglindire, care lipsea până acum din biblioteci.
Fotograful (Emmanuel Guibert, Didier Lefèvre și Frédéric Lemercier, Editura Seneca)
Cartea de față e un hibrid uluitor – reprezintă amestecul ideal de fotoreportaj, benzi desenate și document. Un adevărat album, cât se poate de artistic și de informativ în același timp, care vorbește sub toate formele despre misiunea umanitară a organizației Medici fără Frontiere din Afganistan, în anul 1986, după intrarea armatei sovietice.
În traducerea semnată de Alina Marc-Ciulacu, „Fotograful”, de fapt, spune povestea medicilor aflați în zone de conflict, a celor care, cum spune foarte bine prezentarea volumului, „trăiesc printre cei răniți și vulnerabili” și care își dedică fiecare zi salvării vieților omenești.
Intercalarea fotografiilor reale cu cadrele de benzi de desenate este ideală pentru atragerea cititorilor de vârste mai fragede – abordarea unui subiect cât se poate de serios și de real prin prisma oarecum jucăușă a comics-urilor.
Fotografiile aparțin lui Didier Lefrevre, fotoreporter francez, care a revenit din acea misiune cu peste 4.000 de poze – dar suferind de malnutriție și epuizare și cu 14 dinți lipsă. Majoritatea acestor cadre a rămas nepublicată ani întregi, asta până când ilustratorul Emmanuel Guibert a venit cu ideea salvatoare: „Hai să cuplăm imaginile reale cu desenele mele!”. Lefrevre, care avea și studii de farmacist, a murit însă în 2007 și nu a văzut decât o mică parte din succesul pe care cartea, publicată pentru prima oară în 2006, l-a avut pe meridianele lumii.
Nu este o lectură ușoară, dar este o lecție de istorie, predată în culorile pământului și ale războiului. O apariție editorială inedită, în condiții grafice excelente, care scotocește, din punct de vedere literar și imagistic, într-o perioadă care, deși face parte din istoria modernă, nu e larg cunoscută și nici mult povestită, mai ales în ziua de azi.