Frantumaglia (Elena Ferrante, Editura Pandora M)

PORȚIA DE CARTE | Explicațiile unei minți geniale și apa amenințătoarePentru fanii scriitoarei napolitane cu existență fantomatică, această carte care cuprinde corespondența misterioasei Ferrante cu diverși oameni interesați de munca și de identitatea ei va fi o sursă de răspunsuri. Dar mai ales va fi o sursă de enigme și mai numeroase.

Volumul constă în întrebările ziariștilor și editorilor din lumea întreagă care au așteptat în zadar ridicarea vălului de pe numele Ferrante. Cu toate acestea, scriitoarea explică în multe și întortocheate fraze, care-i sunt atât de specifice, ce anume i-a servit la motivație și inspirație când și-a creat principalele personaje feminine care îi definesc opera – Elena și Lila din Tetralogia Napolitană, Delia din Iubire amară, Olga din Zilele Abandonului. Ferrante invocă miturile Greciei antice, dar și relativizările feministe ale acestora, formulând astfel o disecție minuțioasă, pe alocuri dureroasă, a felului în care și-a conceput figurile din cărțile sale și a felului în care au acționat tiparele minții sale, ale zonei din care provine, ale blestemului de a fi femeie.

În răspunsurile oferite de Ferrante, cu eleganță sau cu duritatea unui pumnal ascuns în mănușă, nu vă așteptați însă să găsiți claritatea detectivistică la care, poate, vă așteptați după ani întregi de cărți chinuitoare și anonimat răsunător. Tot nu veți afla cine e cu adevărat Elena Ferrante, dar veți afla, într-o anumită măsură, cum gândește ea.

Misterul avionului prăbușit la Vișina, Dâmbovița, pe 28 decembrie 1989. La bordul cursei speciale se aflau un jurnalist englez și 14 casete video filmate în timpul Revoluției
Recomandări
Misterul avionului prăbușit la Vișina, Dâmbovița, pe 28 decembrie 1989. La bordul cursei speciale se aflau un jurnalist englez și 14 casete video filmate în timpul Revoluției

Ceva în apă (Catherine Steadman, Editura Nemira)

PORȚIA DE CARTE | Explicațiile unei minți geniale și apa amenințătoareAm spus mai sus că aceasta este cartea perfectă de citit în vacanță.

Dar oare este?

Un cuplu își programează luna de miere în Bora Bora, paradisul promis și găsit, refugiu și remediu împotriva vieții obișnuite. Erin și Mark trăiesc cele mai bune zile ale vieții lor, îndrăgostiți, împliniți, relaxați. Ea este realizatoare de filme documentare, la un pas distanță de a prinde succesul și de a nu-i mai da drumul din brațe. El este investitor bancar, care vrea să mute din loc lumea finanțelor cu planurile sale.

Existența li se dă însă peste cap atunci când, în timpul unei ședințe de scufundări, găsesc ceva în apă. Un lucru care le preschimbă vacanța de vis într-un adevărat coșmar. Treptat, misterul le acaparează cea mai frumoasă perioadă din viață și îi aruncă într-o adevărată urzeală de conspirații, personaje primejdioase, spionaj. Cei doi proaspeți soți ajungă să pună la îndoială tot ceea ce știau unul despre celălalt, iar existența lor împreună, aflată la început, tremură serios. Cât de departe vor fi dispuși să meargă cei doi soți ca să restabilească echilibrul în viețile lor răvășite și cât de mult îi va schimba această experiență crudă?

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI