Pierderea judecății (Ariana Harwicz, Editura Vellant, colecția Endorfiction)
Și uite-așa, pe ultima turnantă a lui 2024, decretez: aceasta e de departe cea mai ieșită din comun carte care mi-a trecut prin mână tot anul.
În traducerea Corneliei Rădulescu, volumul m-a șocat, în primul rând, pentru că e scurt. O calitate admirabilă într-o lume plină de cărți de sute de pagini, care se întrec la capitolul dimensiune și mai puțin în privința profunzimii.
În al doilea rând, am admirat stilul fragmentat, tăios, ca o serie de focuri trase dintr-o armă. Harwicz, autoarea argentiniană care a meșterit Pierderea judecății, și-a imaginat o lume a disperării, în care o mamă căreia i s-a luat custodia gemenilor săi își răpește copiii și incendiază locuința fostului său soț.
În centrul scrierii este, de fapt, violența domestică, alături de ceilalți demoni care o însoțesc: învinovățirea și marginalizarea victimei, stigmatul divorțului, trădarea oamenilor apropiați, abuzurile de toate felurile.
Dar temele abordate de curajoasa scriitoare se extind mai mult de-atât, corelat, ca o oală care dă în clocot – problema imigranților, alegerea religioasă, căutarea identității personale într-o lume a paradoxurilor, globalizată și, în același timp, foarte polarizată.
„Legea e greșită, dacă bebelușul atacat e-afară, se cheamă homicid, dar dacă e înăuntru, ca fetus, nu ești acuzat. Dacă a respirat o sigură dată în afara corpului tău, e vorba de un asasinat, dar dacă s-a născut mort nu mai e asasinat, ești curat ca lacrima, stai acasă sau treci pe la un centru de reeducare”, scrie Ariana Harwicz, dând la modul cel mai direct glas unor gânduri intruzive pe care oamenii le au, dar nu le eliberează niciodată.
Din acest punct de vedere, această carte, care vorbește despre zbatere, despre inadecvare, despre nefericire, despre granița fină dintre a fi om cinstit și infractor, reprezintă o oglindă. O oglindă a reflecțiilor noastre, mai ales a celor pe care le emanăm în vreme de criză.
„A iubi o mamă e ca a intra într-o sectă”, mai spune autoarea. E o mostră perfectă de frumusețe nefiltrată și neconvențională care răzbate din acest volum mic, pe care într-o librărie e foarte posibil să-l treceți cu vederea.
Luați-l în seamă! E usturător de bun.
Revenge of the Tipping Point: Suprapovești, superrăspânditori și ascensiunea ingineriei sociale (Malcolm Gladwell, Editura Publica)
Te simți puțin pierdut în năuceala care încearcă societatea în acest prezent deloc luminos al omenirii? Relaxează-te! Gladwell explică, pe alocuri cu umor și cu un simț neobișnuit al persuasiunii, unde suntem noi în tot acest mix cultural, financiar și comunitar și cum putem să ne putem adapta schimbărilor.
Malcolm Timothy Gladwell, acum în vârstă de 61 de ani, este un jurnalist canadian, care scrie pentru prestigioasa publicație The New Yorker.
Materialele sale fac deseori incursiuni în științele sociale, cum ar fi sociologia și psihologia, dublate de o temeinică documentare.
Considerat unul dintre cei mai influenți gânditori ai lumii moderne, Gladwell își detaliază în acest volum teoriile care, după părerea sa, explică răspândirea curentelor zilelor noastre – de la modă la conspirații. Așa cu singur spunea mai demult, în primul volum al acestei cărți: „Ideile, produsele, mesajele și comportamentele se răspândesc exact ca virusurile”.
Este o lectură potrivită pentru cei ce vor să înțeleagă lumea în care trăiesc dintr-un punct de vedere integrat, cu upgrade-urile pozitive și negative ale acesteia, într-un moment al istoriei în care lucrurile care ne influențează din foarte multe direcții și în care, de multe ori, pierdem șirul evenimentelor, la nivel de cauză și efect.
Cartea vorbește într-o proporție copleșitoare despre societatea americană, dar puteți face un exercițiu de imaginație și să extindeți situațiile disecate la realitatea voastră.
Este o introducere folositoare în universul elastic al ingineriei sociale, un domeniu cu multe variabile, cu câteva necunoscute provocatoare și cu o mulțime de scenarii provocatoare.
Pildele lui Gladwell privesc originea și desfășurarea crizelor prezentului nostru, din punct de vedere psihosociologic. Iar aceste crize sunt ca niște pânze de păianjen, putând fiind deslușite însă cu un strop de răbdare și de aplecare spre înțelegere.
Cheia e la noi.
Un an nou bun să aveți, cu multe lecturi care să vi se lipească de suflet!