În fiecare săptămână, Libertatea vă prezintă o rubrică dedicată cititorilor, cu două apariții dintre cele mai noi și mai incitante ale editurilor din România.
Cubul – Jocul care a captivat lumea (Erno Rubik, Editura Curtea Veche, colecția Argument)
La 50 de ani de la apariția cubului care pus mintea unei întregi lumi în mișcare, părintele său, Erno Rubik, un arhitect maghiar care a ajuns la venerabilă vârstă de 80 de ani, rememorează procesul invenției sale și măsoară impactul pe care l-a avut aceasta asupra omenirii.
Încă din primele pagini, Rubik mărturisește că acesta este primul său copil – născut în 1974, într-o cameră modestă din Budapesta, în 1974. Pe atunci, Rubik-omul nici nu visa cât de sus va ajunge Rubik-cubul în conștiința locuitorilor planetei, ca joc relaxant, dar mai ales ca exercițiu al minții și al vitezei inteligente a degetelor.
Devenit simbol de vârf al culturii pop, cubul l-a lăsat cu mult în spate pe inventatorul său, care îndrăznește, jumătate de secol mai târziu, să-și spună povestea strâns legată de cea a creației sale. Jucăria logică 3D a fost născocită din pură curiozitate a lui Rubik și a devenit în scurt timp imaginea vie a problemei care are soluție, chiar dacă aceasta nu e la îndemâna oricui.
Sunt absolut fascinante explicațiile lui Erno Rubik despre incursiunile sale în geometria în spațiu și despre descoperirea că nu ceea ce este complicat ne lasă uneori cu gura căscată de mirare, ci tocmai lucrurile și rezolvările simple.
Cartea e scrisă dincolo de granițele unui documentar sec, informativ sau pur istoric. Rubik-omul scrie literatură pură, cu dedicație și vădită iubire față de copilul său care acum aparține lumii, plonjând în moștenirea străveche a familiei sale, dar și în necazurile cu care s-a confruntat din cauza pirateriei – patentul jocului său nu a scăpat de copiatorii doritori de îmbogățire rapidă.
Statisticile spun că până în luna ianuarie a anului 2024 au fost vândute peste 500 de milioane de cuburi colorate, ale cărui fețe își caută perfecțiunea. Una din opt persoane s-a jucat măcar o dată în viață cu el, iar oamenii pot să-l rezolve azi legați la ochi, în doar câteva secunde.
Povestea cubului Rubik durează, paradoxal, de decenii întregi și nu s-a terminat aici.
Sarek (Ulf Kvensler, Editura Crime Scene Press)
Dacă vă plac munții – cât mai izolați și sălbatici – și misterele aparent imposibil de rezolvat, Sarek ar putea fi răspunsul la căutările voastre. Avertisment: cartea de față este pe alocuri înspăimântătoare, pentru că este foarte bine construită, iar personajele, prin ambiguitatea lor, creează tensiunea necesară unui thriller.
Patru prieteni – două femei și doi bărbați – pleacă pe munții din nordul Suediei – de fapt, trei se cunosc de multă vreme, al patrulea este un nou-venit în această ecuație a încrederii reciproce care înseamnă alpinismul și drumeția montană. Jacob, necunoscuta acestei ecuații, este cel care manipulează micul grup, făcându-l să schimbe ruta spre sălbaticul parc național Sarek. În urma acestei decizii, întreaga călătorie devine un adevărat coșmar care schimbă pentru totdeauna viețile tuturor.
Amestecul dintre pericolele pe care le aruncă natura în fața celor nepregătiți s-o înfrunte și primejdiile puse la cale de mintea omului reprezintă rețeta de succes a acestui volum care respiră fiori horror și suspans autentic.
Ulf Kvensler și-a explicat astfel această alăturare: „Cred că natura sălbatică este o metaforă pentru natura sălbatică a oamenilor. Părțile agresive, violente, pe care le reprimăm în viața de zi cu zi; părți din creierul nostru care sunt, practic, aceleași cu ale strămoșilor noștri de mii de ani”.
Autorul și-a mărturisit și propria pasiune pentru astfel de drumeții. „Am făcut drumeții aproape în fiecare an timp de 25 de ani, dar am fost surprins cât de mult mai greu este să urci în Sarek comparativ cu parcurile naționale «normale» din Suedia, Alpi sau SUA”.
Explorând relațiile interumane care se schimbă neîncetat, scriitorul suedez propune cititorilor un puzzle alert, cu o poveste lăsată la voia naturii, dar și a celui mai puternic individ al grupului. Povestea escaladează treptat de la o situație normală la lucrurile inimaginabile care se pot petrece la marginea lumii, când nimeni altcineva nu ne privește.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!