PORȚIA DE CARTE | Marile curiozități ale copiilor și iubirea fără viitor

Întrebări mari de la cei mici …la care răspund niște oameni foarte importanți (Gemma Elwin Harris, Editura Humanitas Junior)

Reeditarea după 7 ani a acestei cărți mi se pare a fi o adevărată sărbătoare.

De ce e marea sărată? De ce strălucește universul? Cine a scris prima carte? Cine a dat nume orașelor? Cum se îndrăgostesc oamenii? Vom reuși vreodată să ne întoarcem în timp? Acestea și multe alte mirări pe care mintea copiilor le poate exprima oricând sunt aranjate în cartea Gemmei Elwin Harris.

Răspunsurile sunt date de oameni mari și la propriu, și la figurat. Filosofi, criminaliști, fizicieni, matematicieni, istorici, actori sau biologi au încercat să răspundă celor mai trăsnite întrebări ale copiilor, pe înțelesul acestora, atrăgător și șarmant, în detalii surprinzătoare și colorate.

Volumul este o mână de ajutor dată mamelor și taților asaltați de curiozitatea puștilor lor. Ai voie să fii părinte și să nu știi toate secretele universului. Dar cele peste o sută de enigme și dezlegările lor din carte reprezintă un colac de salvare isteț alcătuit și scris cu pasiune.

Ajută-mă să nu dispar (Petronela Rotar, Editura Herg Benet)

Este cel de-al șaptelea volum semnat de Petronela Rotar, ceea ce mi se pare un semn evident de succes dobândit de un scriitor român pe piața autohtonă.

Recomandări

Gafa făcută de Donald Trump într-o conferință de presă: „Este jenant să mă aflu aici” I VIDEO

Autoarea nu-și abandonează nici de data aceasta sensibilitatea sfâșietoare și înșiră captivant o poveste, compusă din scrisori, a unei femei ce începe o relație cu un bărbat căsătorit.

Paginile se umplu curgător, dar pline de disperare, dezamăgire, melancolie. Pare un chin chemat, trăit fără rabat, încheiat fără alibi sau regrete. O carte care i-a luat scriitoarei cinci ani s-o desăvârșească și s-o prezinte cititorilor.

Cartea Petronelei Rotar e un vârtej de senzații și renunțări, care este foarte greu însă de descris fără a strica bucuria descoperirii din partea fiecărui cititor.

“Nu trebuia să adormim. Trebuia să rămânem treji până la capătul celălalt al nopții. Dar corpurile deveneau tot mai grele. Nu trebuia să alunecăm în somn, nu trebuia să adormim, cine iubește nu doarme, tresăream, iar ziua părea tot mai departe, tot mai lipsită de strălucire. Ce ar fi putut aduce, când noaptea adusese deja totul, o iubire proaspătă ca un leș cald?” stă scris în volumul brașovencei. Cine nu a simțit asta măcar o dată în viață?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE